Cultura – un "pericol" pentru societatea de consum

Faptul că se desfiinţează, în România, un canal de televiziune care se axa exclusiv pe cultură nu ar trebui să ne mire. Să ne scandalizeze, da. Dar nu să ne mire, pentru că în mai toată lumea o noua formă de capitalism, hiperagresivă, câştigă teren. Or, acest model de societate nu are nevoie de oameni care să investească timp în cultură. Acest model de societate hiperconsumistă are nevoie de indivizi docili, maleabili şi manipulabili, altfel spus nu are nevoie de cetăţeni , ci de consumatori disciplinaţi.

Un om care se uită timp de două ore la un film de Fellini sau de Tarkovski este un adversar declarat al industriei de divertisment te tip hollywoodian. Or, această mare maşină cu ramificaţii pe toate continentele, precum şi industria de divertisment televizuală nu-şi pot permite să piardă clienţi. Trăim într-o epocă a concurenţei acerbe. Un om care citeşte un roman de Dostoievski sau de Camus este un duşman periculos al industriei de seriale siropoase şi insipide ale căror episoade se numără cu miile. Pentru producătorul de astfel de subproduse, calculul este simplu: cine citeşte "Idiotul" de Dostoievski sau "Străinul" de Camus nu mai stă cu ochii în televizor sau îşi reduce drastic timpul rezervat televizorului. O carte care necesită 20 de ore de lectură înseamnă… 20 de episoade ratate din ultima producţie de sirop televizual aruncată pe piaţa internaţională de marile case de producţie americane, spaniole, braziliene sau indiene. Or, această formă de subcultură agresivă cu o uluitoare capacitate de colonizare a minţii spectatorului nu-şi permite să piardă piaţa. Într-un fel sau altul ea va lupta împotriva omului care citeşte, care gândeşte, care are gusturi, care revendică un stil de viaţă cultural.

De ce fac până şi televiziunile de stat jocul acestui tăvălug subcultural destinat să ne spele total pe creier? Din motive "economice" imediate, bineînţeles. Este mult mai profitabil astăzi să cumperi subcultură industrială decât să finanţezi creaţia naţională. În plus, oamenii politici nu mai sunt capabili în prezent să aibă o viziune. Interesele lor sunt imediate, iar vizibilitatea lor filozifică, sociologică, politică nu depăşeşte limita mandatului lor electiv. Cum să înţeleagă responsabilul politic din zilele noastre că în nici un caz cultura nu poate fi rentabilă pe timp scurt? Şi că în nici un caz investiţia culturală nu se întoarce sub formă de profit material, ci spiritual. Şi că perioada de gestaţie a unei investiţii culturale se numără în ani lungi, chiar în decenii, pentru că formează conştiinţe, noi generaţii, gustul critic şi cel al reflecţiei…

România este colonizată sub privirile noastre de un model de societate în care cultura nu-şi are locul, este stânjenitoare, chiar periculoasă. Cei care au crezut că o dată cu democraţia şi libertatea vom intra într-o eră a prosperităţii s-au înşelat. Nu trebuie confundată societatea de consum cu prosperitatea. Au existat în Europa societăţi prospere, cum a fost cazul cu cea franceză. Într-o societate a prosperităţii progresul este măsurat prin capacitatea omului de a se elibera din ce în ce mai mult de munca repetitivă pentru a avea cât mai mult timp pentru sine, pentru familie, pentru viaţa sa spirituală, pentru dimensiunea culturală a existenţei sale. Societatea de consum este exact opusul modelului evocat mai sus, cel al societăţii prospere. Societatea de consum este cea care îţi ia timpul prin toate mijloacele. "Munceşte cât mai mult ca să poţi cumpăra ceea ce îţi propunem noi", cam aceasta este deviza acestui model consumist. Consumatorul "modern" este cel care îşi oferă integral timpul (deci sufletul) pe altarul profitului, al modelelor publicitare, al industriei de divertisment, al noilor tehnologii de comunicare (internet, Facebook etc.), al modelor galopante etc. Omul jefuit de timp este noul consumator, noul soldat exemplar al unei lumi în care cultura echivalează cu rebeliune, rezistenţă, indisciplină.

În mai multe ţări ale Europei, criza economică şi bugetară actuală este o bună ocazie pentru o nouă ofensivă a acestor forţe obscure împotriva culturii. Pe ansamblul planetei, Europa rămâne continentul unde cultura a rezistat, până în prezent, cel mai bine. Spectacole care n-ar rezista pe afiş nici două zile în Statele Unite fac săli pline timp de săptămâni întregi la festivaluri precum cel de la Avignon sau Edinburg. Prin filmele pe care le produce, Europa este singurul continent care mai rezistă  împotriva unui anumit limbaj unic impus de Hollywood. La festivalul internaţional de film de la Cannes sunt uneori premiate filme care provoacă stupoare printre spectatorii deja hollywoodizaţi… Iar în ţări precum România, Franţa sau Italia se mai publică pagini de literatură care nu fac parte din curentul realist dominant impus de industria editorială anglo-saxonă. Din multe puncte de vedere, Europa mai este o oază de cultură, un laborator de creaţie artistică originală, un spaţiu al sensibilităţii şi al curajului reflexiv. După ce s-a străduit, s-a chinuit, şi-a dorit atît de mult să facă parte din Europa, iată că România se întoarce acum împotriva ei… Şi îşi permite un gest cu o simbolistică negativă atât de mare, să desfiinţeze un canal de televiziune cultural.  Uluitoare declaraţie de regres, uluitoare formă de dezertare…  O solidă palmă dată de câţiva responsabili inconştienţi pe obrazul mai multor milioane de români care mai aveau acest refugiu şi această pasiune: cultura. O palmă sonoră, dureroasă, umilitoare, o provocare cu consecinţe imprevizibile şi complicate. Într-un moment când România se află oricum într-o enormă situaţie de fragilitate din cauza unui conflict politic ruinător pentru viitorul ei, această agresiune împotriva idealului de cultură o plasează într-o postură şi mai delicată. A fost de fapt decretată acceptarea colonizării sale totale de o violentă societate de consum, fără suflet şi raţiune.