Intoarcerea nationalismului

Eficienta precara a guvernelor in fata crizei, exasperarea publicului si problema imigratiei (prezenta mai ales in Occident) sau pur si simplu epuizarea modului clasic de a face politica au pus la treaba mitul nationalismului salvator. Cand totul pare pierdut, apelurile la popor, la radacini, la virtutile neamului, la demnitate nationala pot face minuni. Europa este strabatuta astazi, de la nord la sud si de la est la vest, de valuri de nationalism si extremism, intr-o bizara contradictie cu insasi ideea de Uniune Europeana. Pe cine sa mai unesti cand mai toti si-au descoperit vocatia separarii?

Discursul identitar este amplificat in tari unde anul acesta vor avea loc alegeri (Franta, Germania, Romania), in tarile nordice, unde extremismul face ravagii (Olanda, Norvegia), dar il puteti lesne identifica si peste ocean, ascultandu-l pe Obama. Ungaria e caz clinic, bolnavul Europei. Nationalismul de tip turcesc promovat de Viktor Orban pare o combinatie rara de teoria conspiratiei si excese de autoritarism. Putea sa ramana tocmai Romania in afara fluxului de idei circumscrise nationalismului? Nu putea, desigur, asa ca s-a bransat discret.

De pilda, ultimele pozitionari in plan diplomatic indica o Romanie intens preocupata de minoritatile sale de peste granita, dupa ani de indiferenta crasa. A fost gestul neasteptat al ridicarii problemei minoritatii romanesti din Serbia, urmeaza Bulgaria. In cazul vecinilor din sudul Dunarii, dramatizarea situatiei in care se afla populatia romaneasca va fi, mai degraba, o carte de negociere intr-o disputa pur economica pentru resursele din Marea Neagra. Avantata pe acest drum, n-ar mira pe nimeni daca urmatoarea tinta a diplomatiei romanesti ar fi Tezaurul, o problema sensibila in relatia cu Rusia. Resuscitarea temei ar putea trece drept un gest pur electoral, insa ar completa firesc "noua linie nationala" pe care s-a angajat Ministerul de Externe.

In plan intern, infiintarea unei linii maghiare la UMF Targu Mures a relevat abordari nationaliste similare cu cele din anii '90, explicabile doar prin apropierea alegerilor, cu diferenta ca rolul lui Vadim Tudor l-a preluat, cand vine vorba de unguri, liderul PNL, Crin Antonescu. Guvernul Ungureanu a cedat, in cele din urma, presiunilor UDMR. USL acuza "un compromis fara precedent, periculos", si ameninta cu motiune de cenzura impotriva Guvernului cu toate ca avem de-a face cu respectarea legii, de acordarea unui drept constitutional etnicilor maghiari. Cu tot profilul cosmopolit al premierului, guvernul n-a avut curajul sa-si asume pana la capat decizia, fireasca altminteri, ci a incercat sa o camufleze intr-un act multicultural.

In plan politic, lucrurile arata bizar. Am auzit in ultimele luni tot mai multi lideri PDL patrunsi de un "romanism" straniu, marturisindu-si subit mandria de a fi roman. Asta n-ar fi ceva rau. Ce anume-i determina sa se umfle in penajul tricolor? Ei, bine, asta e neclar. Au aparut noi organizatii politice sau civice care promoveaza "tema nationala". Ultimul intrat in joc este Mircea Geoana cu "miscarea" sa, intitulata sugestiv, Casa "Romania Noastra". Alt exemplu de organizatie preocupata de recuperarea "valorilor nationale" este Liga Studentilor Romani din Strainatate, girata de cele mai importante figuri din stat, de la guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la presedintele Traian Basescu. LSRS vehiculeaza un patriotism prafuit, de extractie pasoptista, ortodoxist, in contradictie cu profilul membrilor sai: studenti romani care studiaza in afara tarii. In extrema se misca partidul lui Dan Diaconescu, predicatorul unui etnocentrism exaltat, agitand flamura patriotismului primitiv. Razboiul sau cu "bancile straine" inlocuieste "lupta cu maghiarii", in rest vadimismul s-a reincarnat perfect in realizatorul nocturn de la OTV.

Dragos Paul Aligica scria "fara inhibitie", intr-un text publicat la sfarsitul anului trecut, despre "problema nationala, intelectuali si dreapta romaneasca". Un pasaj mi-a atras atentia, insa nu l-am inteles corect la vremea respectiva: "Urmeaza insa o batalie si mai grea, intr-un context si mai dur. Dreapta romaneasca, ii place sau nu, trebuie sa se confrunte direct (probabil mai devreme decat si-ar fi dorit-o) cu cea mai mare si profunda problema a sa: problema nationala. Este a ei. E in fisa postului. Nu poate sa se eschiveze pe termen nedeterminat". Intre timp, apele s-au mai limpezit, Aligica a vazut mai devreme decat altii noile tendinte si le-a prescris.

Si totusi, nationalismul romanesc de azi nu seamana cu cel din anii '90. Atunci, scopul nationalismului era altul. Promotorii mesajelor xenofobe, antioccidentale, de tipul "nu ne vindem tara", urmareau sa tina cat mai mult Romania inchisa capitalului strain, pentru a intarzia sincronizarea cu lumea occidentala si setul ei de valori. Astazi, politicienii se agata disperati de discursul nationalist deoarece simt ca le scapa puterea din maini. Guvernele pierd tot mai multa putere, transferata catre Bruxelles (vezi semnarea Tratatului fiscal) sau catre finantatori externi. Niciun politician nu accepta usor ca bugetul tarii sale sa fie supervizat de supraguverne, nu cedeaza usor la moneda nationala (daca o mai are) sau la alte instrumente de putere.

Apoi, s-au produs mutatii culturale importante: romanii, bulgarii sau maghiarii pot circula liber, pot munci unde doresc in UE si pot sa-si aleaga statul care lor li se pare mai convenabil sub raportul taxare-servicii oferite. Sentimentul apartenentei la tara natala se dizolva accelerat, nu mai conteaza atat de mult ca inainte, cand statul-natiune era mandru si suveran. Resuscitarea nationalismului ramane, deci, o metoda de a-i tine pe cetateni captivi, o metoda de a restabili legaturile cu "glia stramoseasca".

Dar poate cea mai importanta fateta a nationalismului in vremuri de criza este nationalismul economic.

Intr-un text publicat in 2009
, Cristian Vrinceanu indentifica patru tipuri de manifestare a nationalismului economic: "Concedierile selective alimentate de prudenta companiilor pe fondul accentuarii somajului, indemnul la consum local prin intermediul unui populism arhaic si inutil, nationalizarile produse din nevoia guvernelor de a-si proteja propriile economii si, nu in ultimul rand, actiuni ale actorilor economici generate de tot felul de parteneriate de business cu iz patriotic".

Adancirea crizei economice a evacuat un cuvant din discursul politicienilor europeni: globalizare. Fetisul anilor 2000 a intrat in coma. Cel mai bun exemplu de intoarcere la protectionism este Buy European Act, propunerea de campanie a lui Sarkozy, care stipuleaza acordarea contractelor publice intreprinderilor care produc pe teritoriul european, indiferent de nationalitate.

Europa se intoarce la nationalisme pentru a contracara extremismul, care face ravagii in vremuri de criza economica, sau ca o forma de rezistenta impotriva procesului implacabil de centralizare a puterii in marele imperiu?

Nota: Textul a aparut initial in Revista 22

de Dan Tapalaga 
sursa