Scriitorul Roberto Saviano, recompensat cu premiul pentru curaj Pen/Pinter International

Scriitorul italian Roberto Saviano, autorul romanului „Gomorra" - care prezintă vulnerabilitatea economiei italiene la reţelele mafiote -, a primit premiul pentru curaj Pen/Pinter International pe 2011, informează bbc.co.uk.

Romanul „Gomora" este tradus în româneşte şi a apărut în 2009, la Editura Univers.

Roberto Saviano, în vârstă de 32 de ani, a trăit sub protecţia constantă a poliţiei de când a primit ameninţări cu moartea din partea mafiei italiene, în 2006.

Anul acesta, el împarte premiul pentru curaj Pen/Pinter International cu dramaturgul britanic Sir David Hare.
Pen/Pinter Prize a fost creat în 2009 de fundaţia caritabilă Pen, înfiinţată de mai mulţi scriitori în 2009, în memoria dramaturgului britanic Harold Pinter.

Autor: Ana-Maria Onisei 


Roberto Saviano: „Mafia a cumpărat bucăţi întregi din România“

Mafia italiană a colonizat Balcanii şi Europa de Est. România are propriul aport, de la dame de companie care vând şi droguri în Italia până la spălarea banilor în economia locală. Completare a interviului oferit de scriitorul Roberto Saviano pentru cea mai recentă ediţie FP România.

Pentru Saviano, mafia a ajuns acum să investească la fel de bine la Berlin, Paris sau la Bucureşti, iar Balcanii reprezintă un fel de „pod" între Orient şi Occident, în care ruta drogurilor şi a altor activităţi mafiote a transformat multe ţări din zonă în plăci turnante ale traficului internaţional.

Gabriela Preda: „Gomorra" este de mult timp un bestseller în întreaga lume, inclusiv în România. Ţi-a schimbat însă radical viaţa...

Roberto Saviano: Din toate punctele de vedere, având în vedere că acum trăiesc sub escorta poliţiei 24 de ore din 24. Adevărul este că atunci când scriam acest volum nu îmi dădeam seama bine de amploarea sa. Ştiam că subiectul era extrem de delicat, în plus mulţi alţi autori scriseseră deja numeroase cărţi pe aceeaşi temă şi tocmai de aceea mi-am dat şi eu sufletul acestei cărţi, dedicându-i toată energia şi în plus folosind nume şi prenume adevărate. Nu puteam să îmi imaginez însă consecinţele. Aşa că atunci când m-am regăsit în mijlocul acestei situaţii, când m-am văzut înconjurat de poliţişti de la o zi la alta, fiind nevoit să părăsesc localitatea în care trăiam, familia idem, am încercat să rămân cu capul pe umeri şi să găsesc o explicaţie pentru tot. Să fiu sincer, nu am găsit-o încă...

Dacă ai fi ştiut ce te aşteaptă ai mai fi scris această carte?

Pot da doar un răspuns contradictoriu. Pe de o parte, nu reneg absolut cartea. Nu aş putea. În plus, reacţia publicului a fost şi este în continuare extraordinară. Să spun drept, acesta este visul oricărui scriitor. Pe de altă parte însă, cartea mi-a dat peste cap întreaga viaţă şi mi-a luat efectiv tot... Inclusiv pacea interioară, care îţi permite să lucrezi în mod senin. Mi-am pierdut posibilitatea de a avea o viaţă decentă. În fine... nu pot spune că reneg „Gomorra", însă nici nu o iubesc. Nu îmi place nici să îmi aduc aminte mie însumi consecinţele ei. Îmi suscită sentimente contradictorii.

Ca de altfel şi subiectul cărţii care descrie o realitate învăluită în „lumini" şi „umbre".

Exact. Este chiar interesant să fii italian în ziua de azi. Iar contradicţiile sunt mai evidente când ne uităm, de pildă, la nivelul ruşinos, vulgar, ignorant, corupt şi plin de intrigi ale unor instituţii de aici...

Poţi da câteva exemple?

Îmi vine în minte cazul unor viceminiştri, membri ai partidului Lega Nord (n.red. - partid de extremă dreapta, aflat în coaliţia guvernului condus de Silvio Berlusconi). În loc să răspundă la întrebări, vorbesc aiurea şi cu un accent aproape incomprensibil, dau impresia că nu au deschis niciodată o carte în viaţa lor. De altfel, parcă au o fixaţie asupra celor care scriu cărţi în general. Cărţile parcă îi calcă pe nervi. Poate nici nu ştiu cum să ia în mână o carte. În fine, ce te mai miră... Vulgaritatea şi corupţia sunt ceea ce mănâncă energia ţării din interior în acest moment. Pe de altă parte, toată această situaţie nu trebuie oricum scoasă din context riscând generalizări. Deci sper ca nici publicul să nu înţeleagă greşit. În plus trebuie spus însă că în general italienii apar de multe ori multumiţi de reprezentanţii lor, pentru că, de fapt, mediocritatea de pe scena politică le permite să găsească o justificare în plus, să-şi răspundă singuri la întrebări privind viaţa de zi cu zi, concluzionând „Deci nu sunt eu cel pe dos". O persoană care nu reuşeşte să găsească o slujbă, de pildă, şi care trăieşte de pe o zi pe alta, încercând să se „aranjeze" în stil italian, se „regăseşte" în imaginea unui politician care se comportă în acelaşi fel, chiar dacă într-un alt context. Se poate justifica deci singur: „Aaa, deci se poate merge mai departe în acest fel în această ţară. Vorba aceea, pe cine deranjează vreun furt?! În final, lucrurile funcţionează...Mai bine să ne gândim la compania vreunei domniţe simpatice."

Vorbeşti de dame de companie?

 Exact. Apropo, recent am strâns material pentru o anchetă pe această temă şi am intervievat numeroase domnişoare active în domeniu. Din zecile şi zecile de convorbiri telefonice pe care le-am avut am înţeles o chestiune importantă: aceste fete par mai degrabă partea „sănătoasă" în toată povestea, ştiu cum funcţionează lucrurile şi de la început explică tot, inclusiv mecanismele existente pe piaţă. Trebuie spus că în Italia multe sunt originare din Estul Europei, iar una dintre ţările care „exportă" cel mai mult în acest domeniu este România. Vorbim de sute şi sute de dame de companie - escort. La Roma, de pildă, se ştie că damele de companie „escort" cele mai drăguţe şi cu tarife cele mai convenabile sunt din România.

Ce înseamnă tarife convenabile?

100 de euro. Sunt fete îngrijite, se machiază bine, au bustul refăcut şi nu se droghează. O damă de companie din Rusia de acelaşi „nivel" îşi vinde corpul în schimb pentru 200 sau 300 de euro. Despre românce mai trebuie spus că sunt de multe ori foarte tinere şi sunt considerate fără scrupule. Contactate de cele mai multe ori prin telefon, acceptă toţi clienţii din start, fără să pună nicio condiţie. O „colegă" escort italiancă de pildă nu negociază, ci mai întâi cere informaţii despre client, despre aşteptările invitaţilor... În plus, am impresia că româncele „escort" cunosc extrem de bine piaţa, aşa că răspund la toate întrebările exact cum s-ar aştepta un bărbat italian, adică dând impresia că sunt „cucerite" de clienţi. De altfel, la întrebarea „În ce ţară preferi să lucrezi în Europa?", femeile „escort" românce erau printre cele care alegeau din start Italia subliniind că aici clienţii nu se îmbată ca în Germania sau în alte ţări, ci transformă momentul „întâlnirii" cu numeroase complimente sau cadouri.

Româncele se dau rusoaice

Trebuie spus că româncele „escort" prezente pe piaţa italiană încearcă să-şi ascundă naţionalitatea. Se prezintă ca „rusoaice" de cele mai multe ori, iar acest aspect reiese şi din site-urile lor de prezentare. Am impresia ca încearcă în mod automat să evite o asociere greşită de termeni existentă deseori aici: „România = ţigani sau mizerie". Aşa că preferă mai degrabă să se prezinte ca rusoaice pentru a-şi menţine o poziţie pe piaţă. Naţionalitatea iese la iveală însă când vine vorba de tarife, pentru că ale lor sunt sub media pieţei. În plus, nu vorbesc niciodată de peştii lor, indivizi fără scrupule. Aceste personaje rămân un mister oricât ai încerca să obţii măcar o descriere sumară.

A devenit celebru la 26 de ani

La 31 de ani,  Roberto Saviano este cel mai bine vândut scriitor italian contemporan. A primit zeci de premii şi distincţii în întreaga lume, fiind aclamat alături de autori ca Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk, Gunther Grass sau Umberto Eco. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Napoli, Saviano a publicat volumul „Gomorra" pe când avea doar 26 de ani, după o scurtă ucenicie ca ziarist local de investigaţii în Napoli. Volumul, tradus în peste 42 de ţări, printre care şi România, descrie metodele crimei organizate ce au transformat teritoriile pe care le stăpâneşte într-un fel de copie a infernului, o „Gomorră" biblică încastrată în lumea contemporană. Ecranizarea cărţii, premiată la Cannes, a fost la doi paşi de o nominalizare la Oscar. După bestsellerul „Gomorra" (vândut în 6 milioane de exemplare), Saviano a publicat culegerea de eseuri „Frumuseţea şi infernul" (500.000 de exemplare vândute doar în Italia), volumul de povestiri „Contrariul morţii" şi transcrierea unei emisiuni TV intrată în librării cu titlul „Cuvântul împotriva Camorrei".

Fete de carieră

Vorbeşti cu o siguranţă ameţitoare. Şi totuşi, un scriitor poate avea atâtea certitudini? Care este sursa informaţiilor tale?

 Este foarte simplu. În cazul anchetei „escort", de pildă, pe lângă rapoartele poliţiei, datele sunt sub ochii tuturor. Navigând pe site-urile locale din Roma, de pildă, apar mereu anunţuri postate de numeroase escort din România şi acum le recunosc imediat chiar din prezentările iniţiale. Se înţelege imediat pentru că bulgăroaicele şi rusoaicele scriu mai prost în italiană. Se vede că româncele folosesc însă o limbă care se aseamănă cu italiana, în timp ce bulgăroaicele, de pildă, folosesc corectorul automat Google. În fine, în ultimul timp am remarcat o nouă tendinţă pe piaţa escort, şi anume aceea de a le „plasa" şi în lumea spectacolului TV. Evident, nu numai româncele. Cu siguranţă, în acest context s-ar regăsi cineva care ar putea spune că e o poveste veche de când lumea, întâlnită şi în alte ţări. Problema este însă că aici, în Italia, multe fac şi carieră. Pot deveni viceminiştri, consilieri sau pot avea alte funcţii. Evident, acum nu vreau să pozez în cine ştie ce moralist. Etica nu e cel mai important element aici, pentru că, în final, oricine poate decide cui să vândă corpul, cui îi pasă? Cred însă cu tărie că poate deveni o problemă doar dacă vine vorba de şantaj, de schimb de favoruri cu „furnizorii" de fete sau chiar direct cu damele de companie, adică atunci când intră în joc banii murdari, corupţia, recomandările pentru cine ştie ce slujbă.

Cosa Nostra a sosit odată cu prăbuşirea comunismului

Care este relaţia dintre organizaţiile criminale italiene şi cele din estul Europei?

Mafia italiană şi structura mentală de tip mafiot au fost exportate cu succes şi în Est, ca de altfel în toată lumea, fiind un fel de „şcoală", de la America Latină (Mexic, Columbia, Chile, Argentina, Uruguay) până la Africa de Sud. Nu degeaba, de pildă, o ţară ca Muntenegru are nenumărate relaţii cu Uruguay-ul, iar exemplul traficantului de droguri Darko Šarić este elocvent în acest sens. Šarić este celebru pentru cifra de afaceri impresionantă, pentru longevitatea pe piaţă, dar şi pentru prestigiul politic în ţara sa. Toţi ştiu că Šarić aduce în continuare droguri din Uruguay şi se află în continuare în Muntenegru, dar ţara sa nici nu se gândeşte să-l extrădeze chiar dacă riscă sancţiuni internaţionale. Practic nu le pasă, pentru că oricum îşi consolidează sistemul cu banii care le parvin pe alte căi. 

Fiecare ţară din Europa Orientală are însă specificitatea sa...

Ai dreptate. Pe viitor văd însă în Balcani un rol destul de relevant pentru mafia sârbă ce a revenit puternică şi pe coastă. Când vine vorba de sârbi, e interesant de observat că nu fac în continuare afaceri cu croaţii, pentru că nu se suportă unii pe alţii nici pe „scena" criminală. Colaborează însă cu albanezii, aşa cum se întâmpla şi pe vremea războiului, când îşi vindeau arme, petrol, droguri unii altora... Toate aceste aspecte au reieşit de altfel de mai multe ori şi în alte anchete. Ca de pildă în cea semnată de Misha Glenny (n.red. - autorul bestsellerului „McMafia - crime fără frontiere", carte tradusă, de asemenea, în româneşte).

Ce efect crezi că are însă extinderea Uniunii Europene?

 Extinderea este benefică pentru multe ţări din Est pentru că permite consolidarea statului de drept. Am impresia însă că şi dezavantajele sunt şi ele destul de numeroase. De ce? Pentru că acum banii criminalilor pot ajunge  şi ei în multe ţări din Est fără mari probleme, pentru că nu mai sunt vămi, nu există un pachet de legi anti-Mafia. Reţelele criminale au început de mult timp să se orienteze tot mai mult spre noile oportunităţi oferite de Europa de Est. Au fost „cumpărate" bucăţi întregi din fosta Germanie de Est, România, fosta Iugoslavie, Albania, Kosovo. Pe când reţelele criminale italiene cumpărau cam tot ce se putea în noua Europă liberă, mediul de afaceri occidental era mult mai prudent. Îmi vine în minte un raport ce consemnează o convorbire telefonică interceptată de poliţie în Sicilia cu câteva zile înainte de căderea zidului la Berlin în 1989, în care se anunţa deja sosirea „valizelor" de bani cu oamenii mafiei siciliene Cosa Nostra, în decurs de numai 48 de ore.

1 Despre România şi români. România îmi apare drept o realitate extrem de complexă. Mă face să mă gândesc, în primul rând, la primele zone din Est „jefuite" după 1989 de o serie de organizaţii criminale. Comunitatea românilor din Italia apare cea mai apetisantă pe plan mediatic în Italia, din păcate, mai ales când e nevoie de cine ştie ce ţapi ispăşitori printre imigranţi. În realitate însă, imigranţii români reprezintă o forţă economică tot mai importantă în Italia.

2 Prostituţie şi droguri. „Piaţa damelor de companie" reprezintă noul salt calitativ al organizaţiilor criminale în Italia. Multe dintre miile de românce escort care ajung în Italia pe „piaţa de escort" au început să vândă cocaină clienţilor interesaţi chiar şi în cazul în care ele nu se droghează. Este o noutate absolută, o nouă strategie în Italia a organizaţiilor criminale din România.

3 Mafia comunistă. Mulţi dintre mafioţi erau deja prezenţi în Europa de Est şi în perioada Cortinei de Fier. De pildă, în micul trafic de haine din Vest către Est înainte de '89. Mare parte era gestionat de către mafia napoletană Camorra, care reuşea să ajungă pe piaţa din Est, chiar dacă oficial guvernele comuniste blocau accesul tuturor. În momentul prăbuşirii Zidului Berlinului, italienii aveau deja un „canal de comunicare cu estul Europei", ştiind cui să se adreseze pentru orice, inclusiv pentru procurarea armelor.

4 O viaţă în exil. Acum sunt în Italia. Cine ştie ce se va întâmpla în următoarele luni... În momentul de faţă mă simt tot mai apăsat de atitudinea de multe ori ostilă în ceea ce mă priveşte. Politica mă asfixiază. Problema este că şi în afară deseori simt şi o presiune exagerată impusă de instituţiile ţării-gazdă. Mă întreb deci ce sens are o „fugă" dacă nu eşti oricum un om liber şi ai nevoie de escortă pentru a-ţi face meseria. Evident, asta doar în cazul în care vrei să-ţi păstrezi identitatea şi să nu-ţi schimbi viaţa ...

Autor: Gabriela Preda, 23 noiembrie 2010

Alte resurse:
interviu în exclusivitate cu Roberto Saviano în "The Guardian": http://www.guardian.co.uk/world/2008/nov/01/italy-gomorrah-roberto-saviano