Treceți la conținutul principal

Exportăm în Spania nu numai căpşunari, ci şi scriitori

România este pentru prima oară ţara invitată de onoare la Târgul Internaţional de Carte LIBER, care se va desfăşura la Madrid (Spania), între 5 şi 7 octombrie. Târgul Internaţional de Carte Liber este cea mai importantă manifestare de profil din Spania. 

La IFEMA, important spaţiu expoziţional din Madrid, România va avea un stand naţional de mari dimensiuni, cu o arhitectură aparte, organizat de ICR Madrid şi Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român.

La stand vor fi prezentate cele mai noi apariţii editoriale din România, marile succese literare de public şi de critică, albume de artă şi turistice, dar şi cărţile publicate în Spania în ultimii ani cu sprijinul ICR, prin programele de susţinere a traducerilor. Cu peste 40 de titluri apărute, Spania este în prezent ţara europeană cu cele mai multe traduceri din literatura română.

Şanse pentru noi traduceri

Vor fi prezenţi la Madrid scriitorii Ana Blandiana, Dan Lungu şi Filip Florian, ale căror cărţi au fost recenzate şi comentate elogios în Spania, dar şi trei scriitori încă nepublicaţi în Peninsula Iberică: Adriana Babeţi, Adrian Oţoiu şi Cezar Paul-Bădescu. Cei şase scriitori vor fi prezenţi la Círculo de Bellas Artes, unul dintre centrele culturale private cele mai importante din Europa, pe 6 şi 7 octombrie.
Discuţiile din cele două zile vor fi moderate de criticul literar Simona Sora. Pe 7 octombrie, la sfârşitul întâlnirii, va avea loc decernarea premiului pentru eseu în limba spaniolă dedicat Centenarului Cioran, premiu acordat de ICR. Câştigătorul premiului în valoare de 2.000 de euro va fi desemnat de un juriu prezidat de profesoara Eugenia Popeangă de la Universitatea Complutense.

Evenimente importante la Madrid

Astăzi, de la ora 19.00, va fi inaugurat oficial Târgul Internaţional de Carte LIBER 2011 şi standul României. Mâine, de la ora 20.00, ora Spaniei, la CaixaForum Madrid (Paseo del Prado, 36) va avea loc un concert „Dimitrie Cantemir - «Cartea muzicii» - în dialog cu tradiţiile otomane, româneşti, armeneşti şi sefarde". Interpreţi vor fi violistul Jordi Savall şi grupul Hespèrion XXI.

Joi, 6 octombrie, de la ora 11.00, la IFEMA va fi organizată o masă rotundă despre piaţa editorială din România şi despre cum este receptată literatura română în Spania, sub titlul „Piaţa de carte din România: o necunoscută cu mai multe variabile".

La dezbatere vor participa Bogdan-Alexandru Stănescu (director editorial Editura Polirom, România), Carlos Pardo (scriitor, director al Librăriei „Antonio Machado", Madrid), Luminiţa Marcu (director adjunct ICR Madrid, moderatoarea discuţiei).

De la ora 19.00 se va desfăşura masa rotundă „Scriitori români inediţi în Spania". Cezar Paul-Bădescu (scriitor, jurnalist, şeful departamentului Cultură al ziarului „Adevărul"), Adriana Babeţi (scriitoare, eseistă), Adrian Oţoiu (scriitor, eseist) vor vorbi despre cărţile lor nepublicate încă în Spania şi vor citi din propriile volume. Criticul literar Simona Sora va fi moderatoarea discuţiei care va avea loc în limba română, cu traducere simultană în spaniolă.

Vineri, 7 octombrie, de la ora 19.00, cititorii vor putea asista la o masă rotundă şi la lecturi din cărţile unor autori care au fost traduşi în spaniolă şi publicaţi recent. Au fost invitaţi: Ana Blandiana (scriitoare), Filip Florian (scriitor), Dan Lungu (scriitor) şi Simona Sora (critic literar, moderatoarea evenimentului).

Traducere de plăcere

Unul din cei şase autori care reprezintă România la Târgul de Carte de la Madrid este Cezar Paul-Bădescu, şeful departamentului Cultură al ziarului „Adevărul". Cartea lui „Tinereţile lui Daniel Abagiu" (Polirom, 2004) este tradusă în spaniolă, dar deocamdată nu e publicată. Scriitorul ne-a povestit că, acum câţiva ani, a primit un e-mail de la un spaniol, Alberto Madrona, care spunea că a cumpărat volumul „Tinereţile lui Daniel Abagiu" pe când se afla în concediu în România şi că i-a plăcut atât de mult încât s-a apucat să-l traducă. Alberto Madrona a fost câţiva ani profesor de spaniolă în România şi vorbeşte foarte bine româna. Nefiind traducător profesionist însă, nu are contacte la editurile spaniole şi traducerea a rămas în sertar. Târgul de Carte de la Madrid va fi, deci, o bună oportunitate ca ea să fie prezentată şi editorilor iberici.

Autor: Dan Boicea

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu