De ce citim azi romane fantasy?

De la aventurile lui Jules Verne la „Stăpânul inelelor“ sau „Urzeala tronurilor“, dorinţa de poveste a rămas constantă, dar acum, mai mult ca oricând, e semnul nevoii de refugiu. Ţinuturi fantastice, vrăjitori, personaje din alte lumi, baghete magice, călătorii în timp, realităţi paralele, toate sunt la mare căutare.

Topurile de vânzare de carte reflectă această realitate de câţiva ani, alimentate de topurile de audienţă ale ecranizărilor romanelor de gen. Că J.K. Rowling, creatoarea lui Harry Potter, este astăzi una dintre cele mai bogate femei din lume nu este un secret. Că George R.R. Martin, autorul seriei „Cântec de gheaţă şi foc", a fost inclus de publicaţia „The Times" printre cele mai influente personalităţi ale momentului nici asta nu este un secret. Că numele lui J.R.R. Tolkien şi seria „Stăpânul inelelor" au concurat ca notorietate, în ultimul deceniu, cu cel al vedetelor din showbiz sau că „Jocurile foamei", seria lui Suzanne Collins, a stat săptămâni întregi pe primul loc în topurile „The New York Times" sunt realităţi care conduc spre ideea că societatea contemporană preferă literatura fantasy...

Fenomenul este valabil şi în România. „Urzeala tronurilor", dar şi alte cărţi ale lui George R.R. Martin în versinea în limbă engleză s-au numărat, vara trecută, printre cele mai vândute cărţi la un cunoscut lanţ de librării din Bucureşti. „Îmi iau cartea pentru că mi-a plăcut serialul şi am auzit că romanele sunt şi mai bune", spune Irina Dragomir, studentă în anul al III-lea la arhitectură. „Mi-a plăcut şi «Harry Potter» când eram la liceu, dar adevărata nebunie a fost «Stăpânul inelelor», pe care cred c-o să-l recitesc şi la 50 de ani", adaugă ea.

Constantin Popescu are 50 de ani şi este inginer. Pentru el, romanele fantasy sunt interesante, însă inferioare celor SF. „Recunosc că cea mai reuşită dintre seriile fantasy pe care le-am citit este «Jocurile foamei», de Suzanne Collins. Şi nu e deloc pentru adolescenţi. Seamănă mult cu un roman filosofic", explică cititorul.

Nostalgia după copilărie

Preferinţa cititorilor contemporani pentru acest gen de literatură este explicată de psihoterapeutul şi artistul plastic Mihaela Şchiopu, profesoară la Universitatea din Bucureşti, astfel: „Suntem din ce în ce mai înregimentaţi şi mai anxioşi. Suntem restricţionaţi de către noi înşine şi de cei asemenea nouă. Avem timp din ce în ce mai puţin, iar libertatea devine o iluzie".

Concluzia este că avem nevoie de poveste. „Lumea poveştilor ne permite să fim liberi, e o lume fără graniţe şi lucruri impuse, un teritoriu unde imposibilul nu s-a inventat. E un refugiu pentru toţi cei care aleargă înnebuniţi către ceva obligatoriu, o nostalgie care cuprinde vremea în care interdicţiile erau puţine, ori nici măcar nu existau", continuă specialista. „Pe de altă parte, latura jucăuşă a fiecăruia dintre noi iese la iveală antrenând imaginaţia, fantezia fără oprelişti şi bucuria copilului interior ignorat de obicei. Şi cu cât ne permitem mai puţin, cu atât suntem mai fericiţi atunci când ni se oferă ocazia să ne amintim că au existat vremuri când eram noi înşine."

Mizând pe această nevoie de poveste a publicului cititor, literatura fantasy apasă o pedală existentă în fiinţa umană şi pe care se bazează „sindromul" Şeherezada - 1001 de nopţi, care, mai ales în ultimele decenii, a ieşit la suprafaţă cu violenţă, pe fondul unei realităţi cotidiene ce lasă prea puţin spaţiu visului.

„În jurul seriei lui George R.R. Martin s-a creat o adevărată isterie, aşa cum s-a întâmplat şi cu seria lui J.K. Rowling, însă cea mai mare isterie a fost cea generată de «Războiul stelelor». La convenţiile SF din Marea Britanie şi America fanii încă vin îmbrăcaţi precum celebrele personaje. Nu editorii provoacă astfel de isterii, ci producătorii de film. Marketingul lor are bugete incomparabil mai mari decât cel al editurilor şi e agresiv", consideră Bogdan Hrib, scriitor preocupat de genurile SF şi fantasy, director al Editurii Tritonic. „Succesul genului fantasy se explică prin dorinţa de evadare", crede Bogdan Hrib. 

„Numărul de cititori de fantasy creşte pentru că interesul lor este o formă a fugii de realitate, care e din ce în ce mai brutală - mişcări radicale, grupări teroriste, revolte anticomuniste, căderi de guvern, prăbuşirea Zidului Berlinului, fărâmiţarea URSS, terorismul global şi combaterea lui, mai ales după atacurile din 11 septembrie 2001. Cei care preferă zona fantasy vor câte o speranţă, pe care o găsesc şi în «Stăpânul inelelor», şi în seria «Harry Potter», şi în «Cronicile din Narnia». Aş specula că seria lui Tolkien a fost descoperită imediat după 11 septembrie 2001 ca o replică la atacul altor religii decât cea creştină. Mie mi se pare că a fost vorba şi despre imixtiune politică. Filmele respective au fost ajutate să existe pentru a sublinia triumful binelui asupra răului, cel din urmă fiind întruchipat de tot felul de creaturi groteşti. Există, în opinia mea, o încercare subliminală a politicului de a manipula noua generaţie în anumite direcţii", este opinia scriitorului.

Binele învinge răul

„Trăim într-o lume dură. Am trăit dintotdeauna într-o lume dură, dar, spre deosebire de generaţiile care ne-au precedat, trăim sub ameninţarea armelor de distrugere în masă, a catastrofelor ecologice şi climatice, într-o lume a progresului tehnic spectaculos, în ciuda căruia o serie de grupuri şi de clase sociale, ba chiar şi o serie de ţări defavorizate se afundă tot mai mult în mizerie", crede şi Ana Veronica Mircea, traducătoare specializată în genul fantasy, autoarea versiunii în limba română a romanelor din seria „Jocurile foamei", publicată de Editura Nemira, în momentul de faţă cel mai important producător de carte din România pentru genurile SF şi fantasy. „Trăim într-o lume în care ne pot infesta oricând viruşii creaţi în laborator şi în care ne infestează zi de zi cei electronici, într-o lume în care câştigă teren terorismul, crima organizată, corupţia, minciuna înzorzonată din campaniile electorale, drogurile, plus violenţa şi pornografia pe care ni le aduc în case micile ecrane ale televizoarelor. Nu ne gândim în fiecare zi la toate astea, dar undeva, în subconştient, ştim cu toţii că există. Şi încercăm să uităm cumva de ele. De aceea ne plac poveştile pentru oameni mari, de aceea agreăm genul fantasy. Poveştile fie ne poartă într-o lume mult mai rea, prin comparaţie cu care lumea noastră pare încă frumoasă, fie ne oferă o vagă speranţă, descriind orori similare celor din jurul nostru, din care eroii reuşesc să scape cu bine, fie ne duc într-un tărâm al binelui, în care vrăjile bune pot spulbera orice rău, în care există săbii ale dreptăţii şi onoare cavalerească şi unde bunătatea, corectitudinea, inteligenţa şi munca sunt întotdeauna apreciate şi răsplătite", explică traducătoarea succesul genului fantasy.

Opinia ei se întâlneşte cu cea a psihologului Mihaela Şchiopu: „Povestea are un enorm potenţial vindecător. Ea descătuşează energii uluitoare şi îi eliberează pe toţi cei încarceraţi în fiinţele de fiecare zi, devenite prea stricte, limitate şi neputincioase. Povestea reface capacitatea umană de a imagina şi de a fi curajos, ne oferă iluzia că putem trăi, fie şi pentru puţin timp, într-o lume pe care copilăria noastră o zugrăvise, dar pe care am făcut mari eforturi să o uităm".

Nevoia de mister

„Realitatea" ficţiunii este descrisă de George R. R. Martin în câteva cuvinte care îi dezvăluie mecanismul gândirii. „Citim literatură fantasy pentru a regăsi culorile. Citim ca să gustăm mirodeniile tari şi să auzim cântecul sirenelor. În fantasy se ascunde ceva vechi şi adevărat, care se adresează unei zone din adâncurile noastre, copilului care a visat că într-o zi va vâna pădurile nopţii şi ospăţul de sub dealurile goale şi va găsi o iubire care nu se va termina niciodată, undeva la sud de Oz şi la nord de Shangri-La."

Psihosociologul şi antropologul Vintilă Mihăilescu vorbeşte despre două straturi importante ale omului contemporan, care permit şi cer, la acest moment al evoluţiei societăţii, povestea şi sensurile ei ascunse: „Succesul genului fantasy este (surprinzător de) mare, dar nu este unul de masă, nu se compară cu cel al telenovelelor, de pildă, şi nu se adresează aceleiaşi categorii - ba dimpotrivă, în mare parte. El corespunde, la un prim nivel, unei nevoi de povestire, destul de reprimată în ultima vreme. O povestire care a dispărut în mare măsură din literatura experimentală şi postmodernă, care este înlocuită abundent cu poveştile «adevărate», gen reality show (sau pur şi simplu de «ştiri»), şi alimentată doar de telenovele şi alte forme de literatură soap".

Explicaţia specialistului continuă invocând ceva mai adânc decât nevoia simplă de poveste pe care se bazează toată literatura lumii: „Literatura fantasy satisface şi o nevoie de sens «adânc» ascuns sub suprafaţa realităţii - şi chiar a povestirii înseşi. Într-o societate obişnuită cu seeing is believing (nu cred până nu văd), cu realitatea plată şi imediată, cu «adevărul» care se prezintă şi nu are nevoie să fie reprezentat, literatura fantasy este un soi de popularizare a misterului, care (re)aduce a treia dimensiune a existenţei, ascunsă, neaccesibilă tuturor, dar pe care scriitorii o pun, iată, din nou la dispoziţia fiecăruia dispus să facă un minim efort de înţelegere.

Acest efort, încununat de succesul înţelegerii, măguleşte cititorul, dându-i sentimentul propriei profunzimi: aha, viaţa nu este doar ceea ce se vede, iar eu sunt unul dintre cei capabili să privească şi dincolo de aparenţele cotidianului!..."

"Într-o societate obişnuită până la saţietate cu realitatea plată şi imediată, literatura fantasy este un soi de popularizare a misterului."  Vintilă Mihăilescu, antropolog

"Povestea are un enorm potenţial vindecător. Descătuşează energii uluitoare şi îi eliberează pe toţi cei încarceraţi în fiinţele de fiecare zi, devenite prea stricte, limitate şi neputincioase."  Mihaela Şchiopu, psihoterapeut

De la SF la ficţiune socială

Desprinse din genul SF, romanele fantasy au astăzi mai mulţi fani decât orice alt gen de literatură, iar fenomenul se bazează în mare măsură şi pe ecranizări. Structura scrierilor fantasy este diferită de cea a textelor science-fiction, dar se revendică din ea. În opinia lui Bogdan Hrib, literatura de acest tip coboară în zona socialului, ceea ce i-ar putea explica succesul. „În ultimele decenii, SF-ul clasic, de tip Asimov, a început să devină, treptat, mai puţin tehnic, mai puţin science şi a intrat în zona de social. Astfel s-a putut juca spre fantasy. Şi aşa s-a ajuns la definiţia britanică SF = social fiction („literatură de ficţiune care abordează teme sociale"). A apărut astfel subgenul urban fantasy, practicat de câţiva mari scriitori din Anglia şi America, unul dintre ei fiind Neil Gailman. Povestea şi personajele din astfel de scrieri sunt mult mai puternic conturate decât în SF, iar latura ştiinţifică dispare aproape complet."

Mihai-Dan Pavelescu: Literatura fantasy, un gen popular

Aş putea invoca nevoia de basm, dorinţa de „pajuri şi zmei" a copilului ghemuit seara sub pătură. Aş putea invoca accelerarea pe o curbă exponenţială a progresului tehnologic al societăţii, care a ajuns din urmă SF-ul de sorginte ştiinţifică. Un sociolog ar putea decanta toate aspectele societăţii contemporane şi ar putea face referiri rafinate la trenduri manifeste încă din prima jumătate a secolului trecut, când disecările critice ale „Stăpânului inelelor" observau că Tolkien opunea pastoralul pre-industrial, belicosului avânt tehnologic, luându-şi rămas-bun elegiac de la epoca victoriană.

Citesc de cel puţin trei decenii literatură fantasy, şi calitatea ei a crescut mereu, cu autori excelenţi, unii originali, alţii preferând să retopească ori să reinterpreteze mituri sau istorie, cu personaje complexe, epică, intrigă şi fantezie remarcabile. Pe scurt, destule motive pentru a atrage într-o măsură tot mai mare un public de toate vârstele către genul acesta cu o vechime considerabilă.

Nu cred, totuşi, că în prezent există o nevoie de fantasy mai mare decât ar fi nevoia de memorialistică, de poezie sau de horror, de exemplu. Cu posibilitatea de a fi considerat răutăcios, cred că „balonul" actual de fantasy se dilată în urma coborârii ştachetelor societăţii, care îmbrăţişează facilul şi exilează gândirea. Genul science-fiction, de pildă, vine cu idei remarcabile, dar acestea sunt greu vandabile, pentru că neliniştesc şi solicită efort de gândire individual, aşa încât a fost împins uşor spre periferie. Fantasy-ul, însă, aidoma genurilor populare de dinaintea sa, a ajuns să fie previzibil, a eliminat ideile noi şi poate fi vândut ca produs de serie. Iar Hollywood-ul a ştiut cel mai bine să exploateze uşurinţa recurgerii la deus ex machina în locul extrapolării riguroase şi a comutat pur şi simplu atenţia maselor spre facil.

Fantasy-ul este doar una dintre bornele induse de societatea care goneşte spre momentul singularităţii (nu neapărat tehnologice), fără s-o conştientizeze, şi care se vor contopi într-un singur zid amorf şi ceţos.

Mihai-Dan Pavelescu este scriitor şi traducător de literatură SF, coordonatorul colecţiei Nautilus a Editurii Nemira

Autor: Monica Andronescu