Raymond Chandler, părintele detectivului Philip Marlowe

Raymond Chandler, copilul părăsit de un tată alcoolic, a crescut trăind mediocru. A dat faliment şi în viaţă, şi în afaceri. După 51 de ani de existenţă amară, şi-a schimbat destinul, publicând un roman poliţist. La sfârşitul anilor ’30, Raymond Chandler arunca în aer toate regulile genului cu „Somnul de veci“, o carte în care începea să trăiască pentru totdeauna detectivul Philip Marlowe.

Viaţa lui Raymond Chandler poate încăpea chiar şi într-o frază: s-a născut pe 23 iulie 1888, la Chicago, a copilărit în Marea Britanie, a studiat în Anglia, Franţa şi Germania, a făcut armata în Canada şi la Forţele Aeriene Engleze, unde a bifat condica şi în deloc eroicul departament de aprovizionare, a luptat pe frontul francez, în Primul Război Mondial, a fost jurnalist la publicaţiile londoneze „Dai­ly Express" şi „Western Gazette", a revenit în Statele Unite pentru a se angaja la o fermă, a vândut articole sportive în California, a ţinut contabilitatea la o firmă de lactate, a devenit funcţionar la o bancă din San Francisco şi reporter la „Daily Express", în Los Angeles.

Humphrey Bogart, în rolul lui Marlowe

Falit în timpul Marii Depresiuni, tocmai când făcea parte din managementul unei companii petroliere, Chandler s-a apucat de scris. Maculatură: povestioare în reviste de senzaţie, mici scenete pline de suspans, dar care i-au format mâna de scriitor. A publicat prima povestire în 1933.

La 51 de ani dădea lovitura cu romanul „The Big Sleep" („Somnul de veci", 1939), ecranizat şapte ani mai târziu, de regizorul Howard Hawks, cu Humphrey Bogart şi Lauren Bacall în rolurile principale. Filmul a avut la bază un scenariu scris de autor în colaborare cu William Faulkner. Au urmat 20 de ani de succes ca scenarist şi romancier; 20 de ani de orgoliu alintat de lux, care au culminat cu o moarte anonimă, pe 26 martie 1959, în spitalul din La Jolla (San Diego, California). L‑au condus pe ultimul drum şaptesprezece oameni.

A scris cot la cot cu Hitchcock

În 1939, după publicarea şi ecranizarea „Somnului de veci", popularitatea lui Chandler a luat altitudine. Marile studiouri au început să-şi dorească scenariile lui, „Asigurare de moarte" („Double Indemnity", 1944), „Dalia albastră" („The Blue Dahlia", 1946). Cel mai important scenariu rămâne cel scris în colaborare cu Alfred Hitchcock, pentru filmul „Strangers on a Train", regizat chiar de Hitchcock. Asta nu l-a împiedicat pe Chandler să critice Hollywoodul şi perversele lui mecanisme de fabricare a succesului - paradoxal - pentru că s-a bucurat el însuşi de privilegii, până a ajuns să le conteste.

Romancierul-nabab

La un moment dat, ceruse de la studiourile Paramount să fie tratat ca un VIP: două Cadillacuri urmau să stea, zi şi noapte, la dispoziţia lui; familia, adică el şi Cissy, soţia cu 18 ani mai în vârstă, aveau în permanenţă un doctor la dispoziţie; avea şase secretare, în ture de câte două, o linie directă cu şeful studioului şi ceruse transport gratuit pentru menajeră, de acasă până la piaţă şi înapoi. Ajunsese să vândă romane în 2.000.000 de exemplare per titlu, şi-a cumpărat o casă în paradisul din La Jolla (San Diego, California), a început să călătorească mult cu automobilul lui de lux şi a avut până şi o amantă.

A câştigat premiul Edgar Allan Poe pentru scenariu, în 1946, şi pentru roman, în 1955.  În total a scris opt romane, ultimul - Poodle Springs - rămânând neterminat. Însă succesul a atras şi multe critici. Chandler a fost acuzat de „autoplagiat", în anii '50, de diplomatul american Howard Hunt şi a fost denunţat pentru a fi „popularizat bătaia brutală şi asasinatul cu sânge rece", precum şi metoda „mai întâi sărut-o, apoi omoar-o!" în relaţia cu femeia (în viziunea unui ziarist de la „New York World Telegram", în februarie 1952).

"Marlowe e, de fapt, un Don Quijote fără iluzii, un însingurat care, în absenţa lui Sancho Panza, îşi proiectează fantasmele pe cadranul opac al paginii de carte."
Mircea Mihăieş
scriitor

Jurnalist, poet, soldat

Scriind despre sine, Chandler nu abandonează aerul sarcastic, şarja caustică şi vivacitatea parodică. Se prezintă drept un erou de roman („Sunt exact ca personajele din cărţile mele"), se autoflatează la modul băşcălios („Sunt foarte frumos, am un fizic puternic şi îmi schimb cămaşa în fiecare luni dimineaţă"). Raymond Chandler a fost jurnalist, poet, funcţionar militar, soldat, om de afaceri dat afară din cauza beţiilor şi scriitor de mare succes. Un om care a stat, în decursul anilor, în peste o sută de locuinţe, însoţit de Cissy Pascal, soţia credincioasă, şi de Taki, pisica lor persană.  Un om care abia în 1946 a reuşit să se stabilească undeva, în casa din La Jolla, unde a rămas până la sfârşitul zilelor.

Cărţile lui Chandler

- „The Big Sleep" („Somnul de veci"), 1939
- „Farewell, My Lovely" („Adio, iubito", 1940)
- „The High Window" („Fereastra de sus", 1942)
- „The Lady in The Lake" („Doamna din lac", 1943)
- „The Little Sister" („Sora cea mică", 1949)
- „The Long Good-Bye" („Lunga despărţire", 1954)
- „Playback" (1958)

Alcoolul, punte între autor şi personaj

Chandler şi-a creat un culoar propriu, rupând tradiţia poveştii molcome à la Agatha Christie, cu un stil alert, ironic şi sumbru. Personajul principal creat de el, detectivul Philip Marlowe, este rafinat, cinic şi ironic şi apare în toate cele şapte romane ale sale, printre care se numără: „Somnul de veci" („The Big Sleep", 1939, ecranizat în 1946), „Adio, iubito" („Farewell, My Lovely", 1940, ecranizat în 1944) şi „Lunga despărţire" („The Long Good-Bye", 1953, ecranizat în 1973).

Mircea Mihăieş, în cartea sa „Metafizica detectivului Marlowe", publicată la Editura Polirom, arată cum a revoluţionat Raymond Chandler stilul scrierilor poliţiste, punând accentul pe acest antierou - detectivul Philip Marlowe -, un amărât de alcoolic care „nu se culcă niciodată cu clientele atât timp cât se află în slujba lor" şi care posedă „tot atâta conştiinţă socială cât un cal", după cum îl caracteriza însuşi Chandler.

Beţie, singurătate şi sex

„Legenda spune că eroul-fetiş al lui Chandler a fost botezat de soţia scriitorului, Cissy, într-un moment când acesta ezita între Mallory şi Marlowe", scrie Mircea Mihăieş. Considerat un mare reformator al romanului popular de aventuri, Raymond Chandler a adus în cărţile sale limbajul frust al anilor '30 şi identitatea epocii, evidentă în gusturile personajelor pentru jazz, film, artă şi sex.

Nici în 1933, anul în care, împins de sărăcie, Raymond Chandler a decis să-şi câştige existenţa din scris, blestemul băuturii nu-i dădea pace, după ce îl dusese la ruină. Detectivul Marlowe preia mult din personalitatea creatorului său. „Dincolo de beţie, singurătate, duritate fizică, violenţe de limbaj (care sunt diminuate, de fapt, printr-o savantă artă a perifrazei), există o nobleţe indiscutabilă a personajului principal", arată Mircea Mihăieş.

Marile teme ale lui Raymond Chandler

Divertismentul imediat, livrat de o lectură antrenantă, ascunde teme mult mai importante, pe care Chandler le ţinteşte: singurătatea, deziluzia, zădărnicia, eşecul, urâtul, criza, degenerescenţa, plictisul, oroarea, alienarea, căderea, opacitatea, revolta, frica, adică tot ce i-a definit lui însuşi viaţa. Chandler era deseori scufundat în plasa obsesiilor, a slăbiciunilor şi a nevrozelor.

Noutatea absolută adusă de scriitorul realist Chandler, mai arată Mircea Mihăieş, constă în firescul evocării corupţiei din California anilor '30: până la el, scenele de violenţă sau imoralitate erau menite să şocheze. După „Somnul de veci", ele sunt asimilate firescului, obişnuitului, ba chiar unei noi formule de umor. Tonul sumbru-amuzant subliniază acceptarea realităţii în toate ascunzişurile ei, în întreaga ei decădere şi inconsistenţă.

„Când Chandler apropie graniţele între infractori şi apărătorii legii la o distanţă primejdios de mică, ordinea prestabilită se dovedeşte iluzorie: rezolvarea cazului nu constituie o reparaţie, ci constatarea, seacă, a imperfecţiunii lumii", mai arată Mircea Mihăieş, în cartea „Metafizica detectivului Marlowe".

Autor: Dan Boicea