Din garsoniera ei unde locuieşte cu părinţii şi fratele, micuţa latinistă Letiţia Tudorin a ajuns bun naţional. Anul trecut a fost selectată în lotul naţional şi s-a bătut pentru România cu peste 500 de elevi din întreaga Europă. Asta s-a întâmplat acasă la Cicero, în orăşelul Arpino de lângă Roma, loc de pelerinaj pentru îndrăgostiţii de limba latină din toată lumea. Din '80, acolo se ţine an de an concursul internaţional «Certamen Ciceronianum Arpinas». E crema competiţiilor de limba latină pentru elevi şi regula e strictă: n-ai voie să participi decât o singură dată, atât! Nici nu e nevoie să câştigi măcar, simplul fapt de a fi ajuns acolo e un mare premiu în sine. Dacă rezişti în cele cinci ore de examen, fără pauză, să-l traduci şi să-l comentezi perfect pe Cicero şi apoi să n-o iei şi razna, poţi să spui, pe urmă, că ai trecut unul dintre testele cele mai grele ale vieţii tale.
La noi, copiii buni pentru Arpino sunt păsări rare şi apar greu de tot; din acelaşi liceu se iţesc unul, doi, la câţiva ani. De pildă, Colegiul Naţional "Radu Greceanu" din Slatina (Olt), unde învaţă Letiţia, a trimis în ţara lui Cicero patru elevi, din '98 şi până acum, toţi instruiţi de aceeaşi profesoară. Pe lângă Arpino, eleva mai are încă trei premii la olimpiadele naţionale de limba latină. De fapt, niciodată nu i s-a întâmplat să meargă la vreun concurs şi să vină cu mâna goală.
Victorii cu Caesar răsărit dintre salate şi cartofi prăjiţi
Acolo şi-a pregătit ea performanţele, pe masa minusculă din bucătărie, traducând Caesar şi Cicero printre salate şi cartofi prăjiţi.
Nu din exerciţii închipuite, ci din autorii cei reali, din textele lor adevărate, de dinainte de Hristos. E ca atunci când vine chirurgul şi taie nu pe un cadavru, ci în carnea vie a unui om. Camera Letiţiei e jumate dormitor, jumate bucătărie - dacă e masa ocupată, atunci scrie pe genunchi, în pat. Pe măsuţa de calculator n-ar putea, e prea mică, pe ea de abia dacă au loc monitorul şi tastatura. Şi aşa a învăţat ea pentru toate olimpiadele - continuu, de la începutul anului, fără pauzele lungi din vacanţe. E adevărat, de vreo două ori a vândut îngheţată şi gogoşi la mare, în sezon, să-şi plătească meditaţiile la engleză din timpul anului. A doua oară, cu banii câştigaţi (3.000 de lei în trei luni) şi-a cumpărat cărţi şi şi-a ajutat părinţii. Unul e şomer, celălalt pensionat.
"Totul a pornit de la prima teză la latină, cea din clasa a noua. Ţin minte şi acum, am avut, printre altele, nişte conjugări şi nişte declinări care nu erau tocmai simple, aşa că le învăţasem ca pe tabla înmulţirii. Am luat zece, iar doamna dirigintă Adriana Hernest, care îmi este şi profesoară de latină, m-a întrebat dacă aş vrea să merg la olimpiadă", ne povesteşte Letiţia
Şi de aici a început aventura. A urmat învăţatul pe brânci, căci gramatica latină este logică şi strictă ca matematica, iar fără dicţionar e imposibil să pricepi mare lucru dintr-un text. Şi la olimpiade se lucrează cu dicţionarul pe masă, aşa e de complexă limba. Letiţia învăţa pe unde apuca - ori venea profesoara Hernest la ea acasă, ori invers. Se mai întâmpla să găsească împreună şi câte o oră liberă pe la şcoală. Apoi, fata mai căuta texte clasice pe internet, le traducea şi i le trimitea dirigintei pe e-mail, să i le controleze. Orice metodă era bună. Mai târziu, ce cărţi nu găsea eleva în librărie, i le aducea profesoara - un Cicero din volume îngălbenite, cu aer de anticariat, din care studiase ea însăşi în tinereţe, era comoară adevărată pentru Letiţia.
"Când m-am întors cu menţiune la naţională, în clasa a noua, mama mi-a pregătit un tort pe care scrisese: «bravo, campioana mea». Numai că a avut aşa de mari emoţii, încât l-a mâncat pe «p» şi a ieşit «camioana». Mă uitam în frigider şi râdeam şi ea nu înţelegea ce m-a apucat".
"Lecţia de şah" - să traduci o zi întreagă trei fraze latine
Anul următor, deja ţintea mai sus: "Mă apucasem să traduc din textele lui Caesar şi am stat la trei fraze de dimineaţă de la 10 până după amiază la ora 5. Înţelegeam toată gramatica din text, dar nu reuşeam să îi redau sensul în română. Aveam acolo cazul ablativ, iar el are 1001 de funcţii. Şi mă întrebam: dacă e complement de loc? Ba nu, dacă e complement cauzal? Apoi, când am mai descoperit la ore şi subiectul în acuzativ, chiar că mi s-a părut totul aiurea".
De data asta a luat direct premiul trei la naţională. A urmat Arpino şi acum, în ultimul an de liceu, o menţiune naţională care a însemnat ceva mai mult decât atât: a fost atât de greu, încât premiul trei nici nu s-a mai dat. Ministerul a "recompensat-o" şi el cu 50 de lei pentru menţiune şi 75 de lei pentru premiu.
Ea, mică şi firavă la 19 ani ca o boboacă de liceu, oftează sincer: "Şi aşa a fost.... frumos. Nici nu-mi vine să cred că s-a terminat". O ambiţionau emoţiile alea unice când se afişau rezultatele la olimpiade: "Când am luat premiul trei, la Iaşi, rezultatele s-au afişat la 12 noaptea, pe geamul cantinei Liceului Teologic. Eu n-am citit primele nume, căci nu-mi imaginam că m-aş putea găsi acolo. Am citit şi eu de la jumătate în jos. Şi când am terminat prima pagină, parcă îmi venea să plâng că nu sunt nici măcar acolo. Când, în sfârşit, m-am văzut, nu-mi venea să cred. Am sunat-o atunci, la miezul nopţii, pe doamna dirigintă şi i-am spus că eu cred că am luat locul trei. «Crezi sau eşti sigură?», m-a întrebat. Nu ştiam ce să-i răspund. «Spune-mi exact ce scrie pe listă», a zis. Altă dată, la Vaslui, s-au afişat rezultatele la trei dimineaţa", îşi aminteşte olimpica. Nu are de gând să meargă la facultate la Limbi Clasice, unde ar intra fără nici o admitere, ci la Limbi Străine, unde ar da examen. Căci, spune Letiţia, latina o studiază numai aşa, de drag... şi fiindcă are mister.
Profesoara de latină: "Mi-a fost bine acasă la Cicero"
Dar ce anume îi motivează pe olimpicii latinişti să facă performanţă într-o limbă aşa-zis moartă? Adriana Hernest, profesoara care a pregătit-o pe Letiţia, ne explică: "Pentru mulţi elevi, un stimulent este concursul de la Arpino, când ei se văd în patria lui Cicero".
Până acum patru ani, nici Adriana Hernest nu apucase să vadă patria lui Cicero, deşi predă din '74. Trimisese deja trei elevi la Arpino, dar profesoara rămăsese acasă, văzând oraşul cu ochii minţii, din poveştile copiilor. Într-un final, i-a venit rândul să o trimită ministerul ca însoţitor pentru lotul naţional. "Şi am ajuns acolo datorită elevilor mei", precizează. "Şi mi-a fost bine acasă la Cicero".