"Pañcatantra" a migrat către Iran în secolul al VI-lea d.Hr., când regele Khosrov I Anoşirvan îl trimite pe medicul său de la curte, Burzoe, în India pentru a aduce o carte secretă, păstrată în vistieria regilor indieni şi scrisă de un filosof, şeful brahmanilor, Baydapa (Bidpai), pentru puternicul rege Dabşalim. Burzoe a luat cartea, care era chiar "Pañcatantra", şi a tradus-o în pahlavi, cu adausuri, omisiuni, adaptări la gândirea zoroastriană din Iranul acelor vremuri.
Adaptarea din pahlavi în arabă, către anul 750, este datorată lui Ibn al-Muqaffa', primul mare prozator de limbă arabă şi înalt demnitar al califatului arab.
Întocmită pentru a-i educa pe tinerii prinţi fără a-i indispune, cartea are drept personaje animale - precum simpaticii şacali Kalila şi Dimna, "isteţi, şcoliţi şi bine şlefuiţi" - puse în felurite situaţii omeneşti. Ca structură, este alcătuită dintr-o serie de poveşti-cadru în care sunt înglobate alte poveşti, într-o succesiune ce aminteşte de păpuşile Matrioşka.
Versiunea lui Ibn al-Muqaffa', tradusă sau adaptată în mai toate limbile lumii, a fost şi continuă să fie un izvor nesecat de inspiraţie. În Orient, poveştile din Kalila şi Dimna au devenit de multă vreme parte a folclorului arab, iranian, turc, kurd etc. De asemenea, studiile critice pun în evidenţă o filiaţie între Kalila şi Dimna şi operele unor autori europeni precum Giovanni Boccaccio, Geoffrey Chaucer, Jean de La Fontaine, Fraţii Grimm etc.
Kalila şi Dimna şi-a lăsat amprenta, prin versiunile greacă şi turcă, şi în cultura română, cu precădere în Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir.
Tradusă în limba română, de arabistul George Grigore, care a transpus, până acum, în româneşte mari texte ale culturii arabe, Kalila şi Dimna trezeşte interesul cititorilor mari şi mici încă din primele zile ale apariţiei sale pe piaţă.
Autor: Ziarul de Duminica