Interviu: Viorica Răduţă: „Nu cred că proza trebuie să fie o naraţie mai explicită decât viaţa cea de toate zilele”
Viorica Răduţă a debutat cu poeme în SLAST, 1987, însoţite de prezentarea lui Mihai Coman. Debutează editorial cu volumul de versuri Patimi după mine , urmat de lipsă la psalmi în 2000, cu prefaţă de Cornel Ungureanu, apoi Al 13-lea Iov (2003), când amintirile corpuri subtile (2007), Viaţă de apă de uscat (2008), cam toţi murim (2010) şi Mama întreabă dacă stau până seara (2013). În 2002 apare un volum de eseuri despre autori români şi despre condiţia scriitorului în contemporaneitate, Graalul fără Graal . Cu Interpolări şi interpolări (2007) se continuă mai accentuat critica de tip comparativ şi e adăugată eseistica despre critici literari contemporani sau interferenţa film-literatură. După prozele cu substanţă poetică accentuată, Înainte de exod (1998) şi Irozi (2001), autoarea publică romanul testimoniu Hidrapulper (2007) la Ideea Europeană, exact în momentul cel mai fierbinte al dezvăluirii de turnători (prezenţi în carte cu reclamaţii „autentice”). În exod , ...