Treceți la conținutul principal

CURSURI de limbi străine la Biblioteca ,,Antim Ivireanul” (Vâlcea)

Image result for Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din VâlceaBiblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Vâlcea vine cu noi surpinze pentru iubirorii de limbi străini, organizând cursuri gratuite pe perioada verii. Astfel, secţia de carte în limbi străine din cadrul bibliotecii judeţene organizează, împreună cu voluntarii străini EVS (European Volunteer Service), o nouă serie de cursuri de învăţare a unor limbi străine.

Programul stabilit de biblioteca este următorul: în ziua de luni de la 17.00 la 18.00 se poate învăţa portugheza, marţi, de la aceeaşi oră nepaleza, miercuri, în acelaşi interval orar, limba HINDI, iar de la 18.00 la 19.00 spaniola, joi, de la 17.00 la 18.00 limba turcă, iar vineri de la aceeaşi oră italiana.

Voluntarii străini sunt veniţi prin următoarele proiecte: „Young volunteers for Rural action” , implementat de ATFPDR (Asociaţia Tinerilor Formatori pentru Promovarea Dezvoltării Rurale), „Green life", implementat de FCASEC (Forumul Cetăţenesc pentru Acţiune Socială şi Educaţie Civică) şi „Young volunteers for rural entepreneurship", implementat de ATFPDR. Cursurile sunt gratuite şi se adresează începătorilor. 

Scris de 
sursa: voceavalcii.ro 

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Drum lin prin lumină, Pavel Coruț!

     Astăzi s-a stins din viață, din motive (încă) necunoscute, scriitorul Pavel Coruț. Mai jos, câteva resurse sumare despre omul și scriitorul care a fost Pavel Coruț. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C8%9B   <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/lWT_Z6VjhJ8" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat din lume, si nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept "anonim", daca nu ar avea un IQ de peste 210, conduce topul celor mai destepti. Kim Ung Yong: Admis la universitate la 4 ani Nascut in 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat in Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. Mai tarziu, invitat la o televiziune japoneza, si-a demonstrat fluenta in chineza, spaniola, vietnameza, tagalong, germana, engleza, japoneza si coreeana. La trei ani, cand alti copii sunt fascinati de cartile de colorat, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica ale Universitatii Hanyang, iar la sase ani isi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. A lucrat aici pana in 1978, ca...