Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2014

REPORTAJ: Un pensionar din Făgăraş - artist cu "atelier de re.creere", care nu a ratat nicio artă

Un pensionar de 66 de ani din Făgăraş, fiul croitoresei Regelui Mihai, şi-a transformat casa într-un imens atelier de artă, unde găseşti sute de pensule, culori, statuete, instrumente muzicale. E sculptor, pictor, restaurator de mobilier şi icoane şi îi învaţă pe copii să-şi dezvolte creativitatea. Titus Frâncu este primitor şi plin de haz, un artist "care nu a ratat aproape nicio artă". N-am apucat să batem, pentru că ne-a aşteptat cu braţele deschise în pragul casei, unde este lipit de altfel mesajul "Nu bate! Ies eu din când în când". El şi-a transformat casa din Făgăraş într-un "atelier de re.creere", cum îi place să spună. Are pereţii tapetaţi cu fotografii cu oameni dragi, desene şi picturi, iar pretutindeni vezi sute de pensule, culori, statuete, instrumente muzicale, dălţi şi nenumărate "vechituri" dragi inimii lui.  Şi peste tot pe unde întorci privirea găseşti un mesaj scris pe pereţi, pe mobilă şi pe oriun...

Dacă vă plac romanele SF şi Noir, vă invităm la o lectură incitantă

”Oraşul Abisului” Oraşul a fost înfiinţat de roboţii care purtau materialul genetic necesar apariţiei oamenilor pe o planetă încă necolonizată. A fost construit în jurul unui abis ale cărui gaze şi aburi erau utilizate pentru a genera energie şi atmosferă. Oraşul Abisului a cunoscut o utopie de 200 de ani, „Belle Epoque", în care tehnologia a avansat până la un stadiu în care implanturile şi nanotehnologia făceau nemurirea viabilă. Apoi a sosit Epidemia Fuziunii. ”Aceasta s-a petrecut cu adevărat şi efectele ei au fost mai rele decât ţi-ai putea imagina. La momentul manifestării sale, societatea ne era suprasaturată cu trilioane de maşinării minuscule. Ele erau slujitorii noştri care nu gândeau şi nu se plângeau, cei care dădeau viaţă şi modelau materia. Ele roiau neobosit prin sângele nostru, trudeau neîncetat în celule noastre şi ne populau creierele, legându-ne pe toţi în reţeaua Demarhiei, în care decizile erau luate aproape instantaneu. Forjam şi sculptam ...

Ultimele zile pentru înscrieri în concursul naţional de design de carte

La cererea unor edituri și pentru a prezenta publicului cât mai multe cărți frumoase, organizatorii Concursului național de design de carte, ediția a III-a oferă un răgaz suplimentar ( de o săptămână) editurilor, graficienilor sau designerilor de carte din România și Republica Moldova. Astfel, p erioada de înscriere pentru concurs s-a prelungit până pe data de 5 septembrie 2014 . Până în prezent au fost primite un număr de 82 cărți care vor fi analizate din punctul de vedere al gradului de originalitate și inovație în conceptul editorial și al abordării designului de carte.   Jurizarea va avea loc în perioada   10-24 septembrie , iar juriul va selecta minimum 25 de cărţi frumoase care vor fi prezentate publicului într-o expoziţie itinerantă la Bucuresti, Frankfurt, Paris, Cluj-Napoca, Iaşi şi alte locuri. Toate cărţile selectate de juriu vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World”, Leipzig 2015....

„Blind Date with a Book”

Asociaţia Dare to Dream organizează sâmbătă, 6 septembrie 2014, începând cu orele 16:00, evenimentul „Blind Date with a Book”. Acesta va avea loc la ceainăria La Perne , pe Calea Turzii, nr. 18, din Cluj-Napoca . Sunteți așteptați să alegeți o carte „pe nevăzute” în schimbul unei donații care va sprijini proiectul „Gata de școală!”. Împreună sperăm să pregătim cel puțin 50 de ghiozdane echipate de școală pentru copii nevoiași din Cluj. Mai multe detalii despre program și donații, găsiți pe evenimentul de pe Facebook . Scris de Andreea Chebac   sursa: bookblog.ro

Ateliere de quilling (pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani) – Tablouri de toamnă

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ invită copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, să participe la Atelierele de Quilling – Tablouri de toamnă, organizate în perioada 1 – 5 septembrie 2014, între orele 16,00 și 18,00 . În cadrul Atelierelor de Quilling, copiii vor învăţa să folosească tehnica răsucirii hârtiei pentru a crea tablouri cu flori și peisaje de toamnă. Participând la aceste ateliere, cursanții vor avea ocazia să se convingă de faptul că pot crea lucruri minunate şi în acelaşi timp îşi pot dezvolta un hobby pe care îl pot exersa apoi şi în familie. Atelierele sunt structurate în 5 sedinţe, care se vor desfășura de luni până vineri, între orele 16.00 – 18.00 și vor fi susţinute de către Daniela Stanciu – trainer cursuri și ateliere Aventura Dezvoltării. Costurile de participare sunt de 190 Ron/participant, iar î nscrierile se pot face în limita a 15 locuri, pe adresa de email: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31. ...

Românca Amalia Cernat, pe lista scurtă de nominalizări la premiul New Voices al PEN International

Poeme scrise de românca Amalia Cernat au fost selectate pe lista scurtă a operelor nominalizate la premiul New Voices al organizaţiei PEN International, marele câştigător urmând să fie anunţat pe 1 octombrie, în timpul congresului care va avea loc în Bişkek, Kârgâzstan. Pe lista scurtă pentru premiul New Voices al organizaţiei PEN International au fost selectaţi autorii Kasim Bazil, cu "The Fabulous Five" (clubul PEN din Asia Centrală), Marina Babanskaya, cu "The Frogs' Chorus" (clubul PEN din Sankt Petersburg), şi Amalia Cernat, cu "Vankila, and other poems" (clubul PEN din România), se arată pe site-ul pen-international.org. Câştigătorul premiului va fi prezentat pe 1 octombrie de romancierul ucrainean Andrei Kurkov. Premiul New Voices este construit pe ideea de reconectare cu trecutul şi păşire spre viitor şi se adresează tinerilor scriitori cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Aceştia trebuie să fie nominalizaţi de clubur...

Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”

  Muzeul Literaturii Române Iaşi organizează cea de a V-a ediţie a Concursului Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţie care se va desfăşura în perioada 8-9 noiembrie 2014. La concurs pot participa autori români de orice vârstă, din România şi din afara graniţelor ţării, care nu au debutat editorial şi nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Participanţii pot trimite 1-3 lucrări în proză, inclusiv fragmente de roman, dactilografiate în două exemplare, la 1,5 rânduri, de până la 15 pagini fiecare lucrare. Lucrările, semnate cu motto şi având formatul A4, vor fi trimise pe adresa Muzeul Literaturii Române Iaşi, str. V. Pogor nr. 4, cod. 700110, Iaşi, cu menţiunea Pentru Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu” până la data de 22 octombrie 2014 (data poştei) . În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, un CV de prezenta...

Cine şi cum botează furtunile, uraganele şi taifunurile?

Oricine dispune de mijloace financiare poate da numele unei depresiuni sau unui anticiclon în Europa, dar unii "naşi", printre care şi cel al furtunii Xynthia, sunt surprinşi când numele ales de ei este atribuit unei furtuni devastatoare. Universitatea Liberă din Berlin, care deţine acest apanaj în exclusivitate de peste jumătate de secol, propune din 2002 publicului larg să denumească fenomenele atmosferice pentru a finanţa serviciile de monitorizare ale Institutului său de Meteorologie. Oricine dispune de mijloace financiare poate da numele unei depresiuni sau unui anticiclon în Europa, dar unii "naşi", printre care şi cel al furtunii Xynthia, sunt surprinşi când numele ales de ei este atribuit unei furtuni devastatoare. Universitatea Liberă din Berlin, care deţine acest apanaj în exclusivitate de peste jumătate de secol, propune din 2002 publicului larg să denumească fenomenele atmosferice pentru a finanţa serviciile de monitorizare ale Institutul...

Persoanele care citesc texte de pe dispozitive electronice au dificultăţi în înţelegerea subiectului

Persoanele care citesc texte de pe un Kindle sau de pe alte dispozitive electronice pot întâmpina dificultăţi în a înţelege subiectul poveştii, se arată într-o nouă cercetare realizată de oamenii de ştiinţă norvegieni. Cercetătorii sunt de părere că greutatea şi senzaţia de a simţi o carte ar putea sta în spatele acestei probleme de înţelegere. Aceştia susţin că acţiunea de a da fiecare pagină şi sentimentul de a şti cât mai este de citit dintr-o carte îl face pe cititor să absoarbă mai multă informaţie, potrivit dailymail.co.uk . Pentru realizarea acestui studiu, oamenii de ştiinţă au avut nevoie de ajutorul a 50 de cititori cărora le-au dat aceaşi nuvelă, de 28 de pagini, scrisă de autoarea americană Elizabeth George. Jumătate dintre participanţi au citit de pe un Kindle, în timp ce ceilalţi participanţi au citit dintr-o carte. Ulterior, acestora li s-a cerut să-şi amintească detalii din nuvelă, inclusiv obiecte, personaje şi locuri. Studiul a arătat că, în t...

New York Times: Spatiul editorial ocupat de cititori - o tendinta "de neoprit si plina de riscuri" pentru editorii de presa

Tot mai multe institutii de presa isi deschid paginile digitale pentru continut furnizat de cititorii lor, ceea ce permite acelor institutii sa-si intareasca dialogul cu utilizatorii si conversatia intre ei, sa se transforme intr-un dirijor al discutiilor, fara insa sa le controleze, scrie New York Times intr-un amplu material dedicat acestei "tendinte de neoprit si plina de riscuri". Publicatia citata ofera mai multe exemple de publicatii care abordeaza, fiecare in felul sau, acest fenomen care nu este nou, dar care este luat in considerare de multe companii media mari care s-au ferit, pana acum, sa-si riste reputatia distribuind materiale asupra carora nu au controlul total. New York Times aminteste ca, impreuna cu Washington Post, dezvolta o tehnologie ce la va permite ambelor publicatii sa puna la punct platforme adresate cititorilor. Proiectul este sustinut cu bani de la John S. and James L. Knight Foundation si beneficiaza de asistenta tehnica a Mozilla. ...