Un pensionar de 66 de ani din Făgăraş, fiul croitoresei Regelui
Mihai, şi-a transformat casa într-un imens atelier de artă, unde găseşti
sute de pensule, culori, statuete, instrumente muzicale. E sculptor,
pictor, restaurator de mobilier şi icoane şi îi învaţă pe copii să-şi
dezvolte creativitatea.
Titus Frâncu este primitor şi plin de haz, un artist "care nu a ratat aproape nicio artă".
N-am apucat să batem, pentru că ne-a aşteptat cu braţele deschise în pragul casei, unde este lipit de altfel mesajul "Nu bate! Ies eu din când în când".
El şi-a transformat casa din Făgăraş într-un "atelier de re.creere", cum îi place să spună. Are pereţii tapetaţi cu fotografii cu oameni dragi, desene şi picturi, iar pretutindeni vezi sute de pensule, culori, statuete, instrumente muzicale, dălţi şi nenumărate "vechituri" dragi inimii lui.
Şi peste tot pe unde întorci privirea găseşti un mesaj scris pe pereţi,
pe mobilă şi pe oriunde. "Atenţiune! Consumul excesiv de alcool duce la
...terminarea lui. Iar ţigările, să le arză focul...", este unul din
mesaje, lipit pe oglinda din bucătărie.
Şi-a făcut şi epitaf: "Aici zace don' Titel/ Suflet bun şi spirit fin/ De mai treceţi pe la el/Nu uitaţi s-aduceţi vin".
Nu-i place să se laude şi preferă să spună că e mai degrabă restaurator decât artist, deşi nu este artă căreia să nu i se fi închinat cu toată priceprea: e sculptor, pictor, restaurator de mobilier şi icoane, pictează sau restaurează interioare de biserică şi fresce, a cochetat cu cinematografia şi fotografia, dar şi cu muzica.
Nu poate lucra dacă nu are măcar o floare lângă el. Acum are o floarea-soarelui culeasă cu grijă din grădină şi pusă într-o vază, pe masa de lucru. Poate "copia" la perfecţie orice pictură, dar are şi stilul său propriu.
Seamănă izbitor cu Brâncuşi, despre care spune, de altfel, că-i este tată, artistic vorbind.
"Tata mi-a fost Brâncuşi, iar mama Michelangelo", spune el glumind.
Din când în când mai face şi invenţii năstruşnice. Una dintre ele este un gratar confecţionat din fierul de călcat al bunicii - a transformat un fier de călcat vechi într-un grătar pentru mici şi friptură.
Titus Frâncu spune că are arta în sânge, moştenită de la părinţi. Tatăl lui era profesor, iar în timpul liber lucra ca tâmplar, iar mama lui a fost croitoreasa Regelui Mihai.
A iubit lemnul de când era copil şi se căţăra pe strungul tatălui său, curios să vadă cum prinde viaţă lemnul.
"De la 4 ani, de când m-am urcat pe tejghea şi m-a lovit tata din greşeală cu un ciocan în cap, de atunci am îndrăgit lemnul şi mirosul de lemn, iar la 6-7 ani am făcut prima mea pereche de patine din lemn, cu nojiţe. La 8 ani aveam primele lucrări de sculptură în alabastru şi lemn, făcute aşa cum m-am priceput atunci“, spune pensionarul.
Tot în copilărie a învăţat să cânte şi la vioara bunicului, o imitaţie după Stradivarius. Are şi o peripeţie cu vioara aceea, pe care, adolescent rebel fiind, a vândut-o unui lăutar ca să facă bani pentru distracţie în Capitală.
"M-a trimis tata la Bucureşti cu vioara, să fac şcoală. Eram în clasa a IX-a atunci. Ce să fac eu cu vioara la Bucureşti? Când am ajuns la Gambrinus şi am dat de bere şi cârnaţi olteneşti... am vândut vioara unui lăutar, cu 1.000 de lei, iar banii i-am cheltuit pe ţigări, băutură şi femei", povesteşte el râzând.
A chefuit două săptămâni în Capitală, apoi s-a întors acasă. Fără vioară. Iar după ce a primit o bătaie zdravănă de la tatăl său, s-a văzut din nou urcat în tren şi trimis să recupereze cum ştie vioara de la lăutarul căruia i-o vânduse. Omul i-a cerut preţ dublu pe ea, 2.000 de lei.
"Am vândut un geamantan de haine, am făcut felicitări şi mărţişoare pe care le-am vândut în piaţă şi într-un final am strâns 2.000 de lei, i-am dat ăluia şi mi-am luat vioara înapoi", mai povesteşte el.
Vioara există şi acum, dar la sora lui în Bucureşti. Rebel e şi acum, la a doua tinereţe, când râde şi plânge de amintiri şi când lasă mesaje pe pereţi pentru el şi pentru musafiri. Ca adult, şi-a câştigat existenţa din decoraţiuni civile şi industriale în anii '80-'85.
"Asta făceam. Decoraţiuni, inscripţii. Reclamă: «Ceauşescu pace» şi pe urmă, în '89 «Ceauşescu zace»“, spune el în glumă.
Despre perioada comunismului, Titus Frâncu spune că au fost vremuri grele, când familiei sale i-au fost luate până şi vitele din bătătură şi maşina de cusut a mamei, dar totuşi n-a fost de acord cu modul în care au sfârşit Nicolae şi Elena Ceauşescu.
"Nu ar fi trebuit împuşcaţi, ci închişi într-o hrubă amândoi şi lăsaţi să joace o «Şeptică» sau «Popa prostu'»...Nu-i împuşti aşa ca pe animale... Părerea mea“, mai spune el.
După ce a ieşit la pensie, a avut mai mult timp să se ocupe de arta lui, în toate formele ei. La uşa lui vin atât localnici care îi cer să le recondiţioneze sau să le picteze mobila sau diverse obiecte, cât şi clienţi de peste hotare, în special din Franţa şi Belgia, unde are mulţi priteteni.
Recent a recreat o frescă de doi metri înălţime cu Maria de Medicis, o replică după Rubens, în locuinţa amicului lui francez, Marcel, căruia i-a făcut şi mobilier sculptat în living.
Cu toate astea, nu ştie să facă bani din arta lui, cum singur mărturiseşte. Acum, la 66 de ani, s-a gândit că ar fi timpul să lase în urma lui nu doar zeci de sculpturi şi picturi, ci şi două volume, unul de poezie, "Portret în passe-partout/Cîntec în amurg", dedicat în întregime familiei lui, şi unul de haiku, "Gânduri pentru Ana", dedicat nepoatei sale.
"Ieşind la pensie am vrut să-mi scriu nişte memorii, să scriu o poezie-două. Fântâni am săpat, case am construit, am făcut şapte copii, am sădit un pom... adică am făcut ce trebuie să facă un om pe lumea asta", povesteşte el.
O parte din cei şapte copii i-au moştenit înclinaţia către artă.
"Mihai este fotograf profesionist în Cipru, Teodora - designer vestimentar în Spania, Alina Mihaela este fotograf şi designer în America, Andrei e tâmplar, iar Andreea se pricepe la arta decupajului", spune el cu mândrie.
Printre altele, Titus Frâncu se ocupă şi de copiii din Făgăraş, în cadrul Asociaţiei AVE, învaţându-i să-şi dezvolte latura artistică, dar şi să îndrăgească lectura, totul fără niciun ban.
"E un program foarte frumos în Făgăraş «Ai carte, ai parte» prin care încercăm să îi punem pe copii să citească. În nişte căsuţe de lemn în centrul oraşului, avem biblioteci cu cărţi, iar copiii pot veni să citească", spune el.
Copiii sunt o parte imensă din el. Şi le oferă ce are mai bun pentru a le dezvolta creativitatea.
"Ăştia mici sunt atât de sinceri şi frumoşi încât pot să lucrez foarte frumos cu ei. Îi învăţ pictură, pirogravură, desen, colaj, montaje, fotografie, marochinărie, pictăm pe scoici şi pe pietre ... tot ce poate fi de ajutor în creaţie ... Au o dexteritate şi un talent de părinţii nu-şi dau sema. Dacă îi observi şi le descoperi latura artistică, ei pot spune nişte poveşti extraordinar de frumoase prin artă“, spune artistul.
Nu doar arta îl pasionează, ci şi caii. Astfel, se ocupă de turism ecvestru împreună cu fratele lui, Relu Frâncu, cu Doina Pieper, preşedinta Comitetului Naţional de Turism Ecvestru, şi cu Mariana Mirea, gazda lor de la Lacurile Beclean.
"Turiştii sunt aşteptaţi cu caleştile la gară. Se pun şeile pe 5-10 cai, depinde de câţi excursionişti avem. Se fac plimbări călare prin pădurile noastre extraordinare şi pe văi, se lasă cu foc de tabără şi cântări la chitară. Ne urcăm pe căluţi şi ne plimbăm prin Ţara Făgăraşului, pe un traseu de 250-300 de kilometri, în 7-8 zile. Sunt două feluri de plimbări de genul acesta: una «sauvage», adică mai sălbatică, cu cortul, mai haiducească şi cea «loisir», de plăcere pentru excursionişti puţin mai pretenţioşi, care vor să se cazeze la cabană...", povesteşte el.
A călătorit şi prin câteva ţări străine, mai ales în Franţa, unde merge mereu la amicul lui, Marcel, dar dacă îl întreabă cineva ce ţară îi place mai mult are mereu un singur răspuns: Ţara Făgăraşului.
Îşi trăieşte viaţa din plin, cum crede el că e mai bine, dar priveşte şi înapoi cu nostalgie.
"Îmi reproşează unii că trăiesc din amintiri. Măi fraţilor! Trăiesc! Lăsaţi-mă pe mine să trăiesc din amintiri că sunt frumoase! Ce-i dacă mă mai uit în spate din când în când?", spune el.
Ţine mult la "vechiturile" lui şi, la rândul său, a păstrat întregul atelier de tâmplărie al tatălui său, iar diplomele de maestră în croitorie ale mamei sale le-a înrămat frumos şi le-a pus la loc de cinste pe pereţi.
La fel i-a rugat şi pe copiii lui. Să împartă între ei câte ceva din ce va rămâne în urma lui.
"Pentru că dacă eu am avut grijă de ele, aşa să aibă şi ei grijă de lucrurile lui bunicu sau ale lui tata...", spune el.
Îl doare sufletul când se gândeşte că bătrânii îşi vând pe nimic obiecte vechi de prin casă, maşini de cusut sau alte bunuri.
"Lasă în casă sau în tindă icoana de la bunica, şterge-o de praf, restaureaz-o sau las-o aşa cum e.
Pentru că intri să-ţi iei bucata de slană şi ceapa roşie şi-ţi aminteşti de bună-ta şi de bunu'. Lasă jugul în grajd, chiar dacă nu mai ai vaci şi boi. Dar lasă-l acolo. Şi furca. Agaţă-le undeva ca să-ţi aminteşti de ei", mai spune artistul cu lacrimi în ochi.
de Mihaela Gradinaru - Mediafax
Imagine:Geroge Gradinaru/Mediafax Foto
Titus Frâncu este primitor şi plin de haz, un artist "care nu a ratat aproape nicio artă".
N-am apucat să batem, pentru că ne-a aşteptat cu braţele deschise în pragul casei, unde este lipit de altfel mesajul "Nu bate! Ies eu din când în când".
El şi-a transformat casa din Făgăraş într-un "atelier de re.creere", cum îi place să spună. Are pereţii tapetaţi cu fotografii cu oameni dragi, desene şi picturi, iar pretutindeni vezi sute de pensule, culori, statuete, instrumente muzicale, dălţi şi nenumărate "vechituri" dragi inimii lui.
Şi-a făcut şi epitaf: "Aici zace don' Titel/ Suflet bun şi spirit fin/ De mai treceţi pe la el/Nu uitaţi s-aduceţi vin".
Nu-i place să se laude şi preferă să spună că e mai degrabă restaurator decât artist, deşi nu este artă căreia să nu i se fi închinat cu toată priceprea: e sculptor, pictor, restaurator de mobilier şi icoane, pictează sau restaurează interioare de biserică şi fresce, a cochetat cu cinematografia şi fotografia, dar şi cu muzica.
Nu poate lucra dacă nu are măcar o floare lângă el. Acum are o floarea-soarelui culeasă cu grijă din grădină şi pusă într-o vază, pe masa de lucru. Poate "copia" la perfecţie orice pictură, dar are şi stilul său propriu.
Seamănă izbitor cu Brâncuşi, despre care spune, de altfel, că-i este tată, artistic vorbind.
"Tata mi-a fost Brâncuşi, iar mama Michelangelo", spune el glumind.
Din când în când mai face şi invenţii năstruşnice. Una dintre ele este un gratar confecţionat din fierul de călcat al bunicii - a transformat un fier de călcat vechi într-un grătar pentru mici şi friptură.
Titus Frâncu spune că are arta în sânge, moştenită de la părinţi. Tatăl lui era profesor, iar în timpul liber lucra ca tâmplar, iar mama lui a fost croitoreasa Regelui Mihai.
A iubit lemnul de când era copil şi se căţăra pe strungul tatălui său, curios să vadă cum prinde viaţă lemnul.
"De la 4 ani, de când m-am urcat pe tejghea şi m-a lovit tata din greşeală cu un ciocan în cap, de atunci am îndrăgit lemnul şi mirosul de lemn, iar la 6-7 ani am făcut prima mea pereche de patine din lemn, cu nojiţe. La 8 ani aveam primele lucrări de sculptură în alabastru şi lemn, făcute aşa cum m-am priceput atunci“, spune pensionarul.
Tot în copilărie a învăţat să cânte şi la vioara bunicului, o imitaţie după Stradivarius. Are şi o peripeţie cu vioara aceea, pe care, adolescent rebel fiind, a vândut-o unui lăutar ca să facă bani pentru distracţie în Capitală.
"M-a trimis tata la Bucureşti cu vioara, să fac şcoală. Eram în clasa a IX-a atunci. Ce să fac eu cu vioara la Bucureşti? Când am ajuns la Gambrinus şi am dat de bere şi cârnaţi olteneşti... am vândut vioara unui lăutar, cu 1.000 de lei, iar banii i-am cheltuit pe ţigări, băutură şi femei", povesteşte el râzând.
A chefuit două săptămâni în Capitală, apoi s-a întors acasă. Fără vioară. Iar după ce a primit o bătaie zdravănă de la tatăl său, s-a văzut din nou urcat în tren şi trimis să recupereze cum ştie vioara de la lăutarul căruia i-o vânduse. Omul i-a cerut preţ dublu pe ea, 2.000 de lei.
"Am vândut un geamantan de haine, am făcut felicitări şi mărţişoare pe care le-am vândut în piaţă şi într-un final am strâns 2.000 de lei, i-am dat ăluia şi mi-am luat vioara înapoi", mai povesteşte el.
Vioara există şi acum, dar la sora lui în Bucureşti. Rebel e şi acum, la a doua tinereţe, când râde şi plânge de amintiri şi când lasă mesaje pe pereţi pentru el şi pentru musafiri. Ca adult, şi-a câştigat existenţa din decoraţiuni civile şi industriale în anii '80-'85.
"Asta făceam. Decoraţiuni, inscripţii. Reclamă: «Ceauşescu pace» şi pe urmă, în '89 «Ceauşescu zace»“, spune el în glumă.
Despre perioada comunismului, Titus Frâncu spune că au fost vremuri grele, când familiei sale i-au fost luate până şi vitele din bătătură şi maşina de cusut a mamei, dar totuşi n-a fost de acord cu modul în care au sfârşit Nicolae şi Elena Ceauşescu.
"Nu ar fi trebuit împuşcaţi, ci închişi într-o hrubă amândoi şi lăsaţi să joace o «Şeptică» sau «Popa prostu'»...Nu-i împuşti aşa ca pe animale... Părerea mea“, mai spune el.
După ce a ieşit la pensie, a avut mai mult timp să se ocupe de arta lui, în toate formele ei. La uşa lui vin atât localnici care îi cer să le recondiţioneze sau să le picteze mobila sau diverse obiecte, cât şi clienţi de peste hotare, în special din Franţa şi Belgia, unde are mulţi priteteni.
Recent a recreat o frescă de doi metri înălţime cu Maria de Medicis, o replică după Rubens, în locuinţa amicului lui francez, Marcel, căruia i-a făcut şi mobilier sculptat în living.
Cu toate astea, nu ştie să facă bani din arta lui, cum singur mărturiseşte. Acum, la 66 de ani, s-a gândit că ar fi timpul să lase în urma lui nu doar zeci de sculpturi şi picturi, ci şi două volume, unul de poezie, "Portret în passe-partout/Cîntec în amurg", dedicat în întregime familiei lui, şi unul de haiku, "Gânduri pentru Ana", dedicat nepoatei sale.
"Ieşind la pensie am vrut să-mi scriu nişte memorii, să scriu o poezie-două. Fântâni am săpat, case am construit, am făcut şapte copii, am sădit un pom... adică am făcut ce trebuie să facă un om pe lumea asta", povesteşte el.
O parte din cei şapte copii i-au moştenit înclinaţia către artă.
"Mihai este fotograf profesionist în Cipru, Teodora - designer vestimentar în Spania, Alina Mihaela este fotograf şi designer în America, Andrei e tâmplar, iar Andreea se pricepe la arta decupajului", spune el cu mândrie.
Printre altele, Titus Frâncu se ocupă şi de copiii din Făgăraş, în cadrul Asociaţiei AVE, învaţându-i să-şi dezvolte latura artistică, dar şi să îndrăgească lectura, totul fără niciun ban.
"E un program foarte frumos în Făgăraş «Ai carte, ai parte» prin care încercăm să îi punem pe copii să citească. În nişte căsuţe de lemn în centrul oraşului, avem biblioteci cu cărţi, iar copiii pot veni să citească", spune el.
Copiii sunt o parte imensă din el. Şi le oferă ce are mai bun pentru a le dezvolta creativitatea.
"Ăştia mici sunt atât de sinceri şi frumoşi încât pot să lucrez foarte frumos cu ei. Îi învăţ pictură, pirogravură, desen, colaj, montaje, fotografie, marochinărie, pictăm pe scoici şi pe pietre ... tot ce poate fi de ajutor în creaţie ... Au o dexteritate şi un talent de părinţii nu-şi dau sema. Dacă îi observi şi le descoperi latura artistică, ei pot spune nişte poveşti extraordinar de frumoase prin artă“, spune artistul.
Nu doar arta îl pasionează, ci şi caii. Astfel, se ocupă de turism ecvestru împreună cu fratele lui, Relu Frâncu, cu Doina Pieper, preşedinta Comitetului Naţional de Turism Ecvestru, şi cu Mariana Mirea, gazda lor de la Lacurile Beclean.
"Turiştii sunt aşteptaţi cu caleştile la gară. Se pun şeile pe 5-10 cai, depinde de câţi excursionişti avem. Se fac plimbări călare prin pădurile noastre extraordinare şi pe văi, se lasă cu foc de tabără şi cântări la chitară. Ne urcăm pe căluţi şi ne plimbăm prin Ţara Făgăraşului, pe un traseu de 250-300 de kilometri, în 7-8 zile. Sunt două feluri de plimbări de genul acesta: una «sauvage», adică mai sălbatică, cu cortul, mai haiducească şi cea «loisir», de plăcere pentru excursionişti puţin mai pretenţioşi, care vor să se cazeze la cabană...", povesteşte el.
A călătorit şi prin câteva ţări străine, mai ales în Franţa, unde merge mereu la amicul lui, Marcel, dar dacă îl întreabă cineva ce ţară îi place mai mult are mereu un singur răspuns: Ţara Făgăraşului.
Îşi trăieşte viaţa din plin, cum crede el că e mai bine, dar priveşte şi înapoi cu nostalgie.
"Îmi reproşează unii că trăiesc din amintiri. Măi fraţilor! Trăiesc! Lăsaţi-mă pe mine să trăiesc din amintiri că sunt frumoase! Ce-i dacă mă mai uit în spate din când în când?", spune el.
Ţine mult la "vechiturile" lui şi, la rândul său, a păstrat întregul atelier de tâmplărie al tatălui său, iar diplomele de maestră în croitorie ale mamei sale le-a înrămat frumos şi le-a pus la loc de cinste pe pereţi.
La fel i-a rugat şi pe copiii lui. Să împartă între ei câte ceva din ce va rămâne în urma lui.
"Pentru că dacă eu am avut grijă de ele, aşa să aibă şi ei grijă de lucrurile lui bunicu sau ale lui tata...", spune el.
Îl doare sufletul când se gândeşte că bătrânii îşi vând pe nimic obiecte vechi de prin casă, maşini de cusut sau alte bunuri.
"Lasă în casă sau în tindă icoana de la bunica, şterge-o de praf, restaureaz-o sau las-o aşa cum e.
Pentru că intri să-ţi iei bucata de slană şi ceapa roşie şi-ţi aminteşti de bună-ta şi de bunu'. Lasă jugul în grajd, chiar dacă nu mai ai vaci şi boi. Dar lasă-l acolo. Şi furca. Agaţă-le undeva ca să-ţi aminteşti de ei", mai spune artistul cu lacrimi în ochi.
de Mihaela Gradinaru - Mediafax
Imagine:Geroge Gradinaru/Mediafax Foto