Treceți la conținutul principal

Cercetătorii au descoperit noi zone din creier pe care le folosim atunci când citim

Cercetătorii au descoperit o serie de legături necunoscute anterior între diferite zone ale creierului.

În viaţa de zi cu zi, citirea unui text, precum articolul acesta, reprezintă o activitate banală pe care după ani de experienţă am ajuns să o realizăm automat şi cu un nivel minim de conştientizare în anumite cazuri. Experţii în ştiinţe cognitive ştiu însă că ceea ce poate părea un act banal reprezintă, în realitate, rezultatul interacţiunilor dintre mai multe porţiuni ale creierului.

Cercetătorii de la Institutul Max Planck  pentru Psiholingvistică din Germania şi cei de la Institutul Donders al Universităţii Radbound, din Olanda, au descoperit în cadrul unui studiu recent o serie de conexiuni necunscute anterior, care sunt folosite atunci când citim, notează Medicalxpress.

scris de Adrian Popovici 

articolul integral, la: descopera.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Drum lin prin lumină, Pavel Coruț!

     Astăzi s-a stins din viață, din motive (încă) necunoscute, scriitorul Pavel Coruț. Mai jos, câteva resurse sumare despre omul și scriitorul care a fost Pavel Coruț. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C8%9B   <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/lWT_Z6VjhJ8" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat din lume, si nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept "anonim", daca nu ar avea un IQ de peste 210, conduce topul celor mai destepti. Kim Ung Yong: Admis la universitate la 4 ani Nascut in 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat in Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. Mai tarziu, invitat la o televiziune japoneza, si-a demonstrat fluenta in chineza, spaniola, vietnameza, tagalong, germana, engleza, japoneza si coreeana. La trei ani, cand alti copii sunt fascinati de cartile de colorat, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica ale Universitatii Hanyang, iar la sase ani isi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. A lucrat aici pana in 1978, ca...