Mihai Tudose la RTV, Lia Olguţa Vasilescu la Antena 3, Traian Băsescu
la B1 TV, Ludovic Orban la Digi 24 şi Liviu Dragnea peste tot.
Posturile de radio, de la cele publice şi continuând cu cele private,
puţinele ziare care mai apar pe hârtie şi site-urile de informaţii
abundă de ştiri legate de ce-a mai făcut Klaus Iohannis, de ce n-a mai
zis Laura Codruţa Kovesi şi de reacţiile ambasadelor la propunerile
legislative ale lui Tudorel Toader. Doamnele şi domnii amintiţi, şi nu
doar ei, sunt extrem de prezenţi şi pe reţelele de socializare, dar
asta, în principal, prin metoda copy-paste. Copy de pe articolul din
media tradiţională şi paste pe conturile de pe reţelele sociale. Gratis.Aleşii, numiţii şi renumiţii ne vorbesc cât e ziua de lungă şi seara de scurtă că s-au majorat salariile la bugetari, că vor creşte pensiile, că profesorii trebuie să se pregătească pentru a-şi primi restanţele salariale, că medicii pot să stea liniştiţi fiindcă vine şi rândul lor, că tinerii pensionari din poliţie nu au de ce să-şi facă griji pentru că nimeni nu le va tăia pensiile, că se refac reţelele de irigaţii, că în cadrul Programului Centenar vor fi realizate lucruri nemaipomenite şi că România va fi educată. Toate faptele de vitejie trecute, prezente şi viitoare sunt preluate şi transmise mai departe de Presă sec ori cu comentariile de rigoare.
La Bucureşti şi peste tot în ţară pe unde-şi plimbă preţioasele lor trupuri, mai-marii zilei dau nas în nas cu reporteri şi cu moderatori, dar nici unul nu-şi pune problema din ce naiba trăiesc oamenii ăştia şi redacţiile din care fac parte. Fără presa asta aşa cum e ea, adică la fel ca societatea românească în ansamblul său, nici mai bună, nici mai rea, democraţia noastră, câtă e, s-ar duce naibii, şi ţara ar fi invadată de fake-news-uri, unele dintre ele extrem de periculoase, puse în circulaţie de nişte iresponsabili ori de către nişte proşti.
Cu rare, foarte rare excepţii, posturile de televiziune centrale sunt pe ducă, iar ziarele mai au un pic şi dau colţul. Colţul acela unde pe vremuri erau tarabe pline cu publicaţii. O ţară care nu produce mai nimic şi care consumă tot mai mult din import nu are la ce şi pentru ce să-şi facă reclamă, iar multinaţionalele, considerând România o ţară din lumea a patra spre a cincea, plătesc în bătaie de joc pentru apariţiile spoturilor şi machetelor publicitare. Din trei creme de dat pe genunchiul inflamat, din două pastile pentru dureri de spate şi de cot, din câteva tigăi minune şi dintr-un aparat de fugărit celulita de pe coapse nu poţi să ţii un post de televiziune ori un ziar.
În provincie situaţia este mult mai gravă. Publicitatea marilor firme se opreşte la Bucureşti şi se duce pe reţelele create de posturile centrale, industriile locale sunt la pământ, iar proprietarii pizzeriilor preferă să-şi facă reclamă pe reţelele de socializare.
Într-o ţară normală la trup şi la cap există patru Puteri: Legislativul, Executivul, Justiţia şi Presa. Într-o ţară anormală, aşa cum este România, Legislativul a fost călcat permanent în picioare, fiind total decredibilizat, Executivul joacă după îi cântă interesele de grup ale celor care pun mâna pe putere, Cotroceniul, Strada şi Ambasadele, iar Presa se află în moarte clinică. Numai Justiţia boiereşte, aceasta având un statut privilegiat, bani şi putere cât pentru celelalte trei puteri ale statului la un loc, şi chiar mai mult decât atât.
articolul integral, la sursa: cotidianul.ro
scris de Sorin Avram
sursa foto