Potrivit declaraţiilor unui expert rus despre „ucraineanul
Dostoievski”, naţionalismul împiedică dezvoltarea culturii. „Chiar şi în
cazul în care cercetătorii vor stabili că Feodor Dostoievski avea
rădăcini ucrainene, aceasta în niciun caz nu va schimba atitudinea
noastră faţă de marele scriitor, întrucât cultura trebuie privită în
ansamblu, fără să ne bazăm doar pe faptul de unde se trag rădăcinile şi
orginea autorului”, a declarat scriitorul şi criticul literar din Rusia,
Pavel Bacinski.
Viktor Iuşcenko l-a decarat pe Dostoievski reprezentant al „civilizaţiei ucrainene”. Fostul preşedinte ucrainean, Viktor Iuşcenko, a declarat recent, în cadrul unei prelegeri susţinută în faţa studenţilor de la Universitatea Culturală din Kiev, că pictorul Ilia Repin este originar din gubernia Harkiv, fiind descendent al cazacilor, notează Rador.
La fel el i-a declarat şi pe Piotr Ciaikovski şi pe Dostoievski reprezentanţi de vază ai culturii naţionale ucrainene. „Dostoevski este scriitor de-al nostru, ucrainean. Pe lista respectivă pot include mii de alte nume de personalităţi culturale”, a declarat fostul lider de la Kiev. Feodor Dostoievski s-a născut în anul 1821, la Moscova, după linia paternă acesta provine din nobilimea poloneză a dinastiei Dostoievski.
Bunicul şi un unchi al scriitorului au fost preoţi în localitatea Voitoviţî, astăzi regiunea Vinniţa din Ucraina, unde s-a născut şi tatăl scriitorului. „Este o perioadă a unui bizar naţionalism, unul distructibil pentru dezvoltarea culturii. Cultura trebuie tratată per ansamblu. Ce importanţă are, ce fel de origini are Dostoievski, chiar dacă ar fi ucrainean şi ce dacă? Gogol are origini ucrainene, Soljeniţin la fel … Dacă vor demonstra că Dostoevski a avut origini ucrainene, s-o facă, aceasta nu va schimba în niciun fel atitudinea noastră faţă de Dostoievski”, a declarat Bacinski.
sursa: descopera.ro