Treceți la conținutul principal

Dacă citeşti zilnic, trăieşti mai mult! S-a dovedit ştiinţific

Image result for read a lotUn studiu numit "Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea", realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc.

Potrivit The Guardian, studiul, publicat în revista "Ştiinţe Sociale & Medicină", a analizat modelele de citire a 3.635 de persoane, cu vârsta de cel puţin 50 de ani. În medie, cititorii de cărţi trăiesc cu aproape doi ani mai mult decât persoanele care nu citesc.

Respondenţii au fost împărţiţi în 3 categorii: cei care citesc 3,5 ore sau mai mult pe săptămână, cei care citesc până în 3,5 ore pe săptămână şi cei care nu citesc deloc, fiind luaţi în considerare factori precum sex, rasă şi educaţie.

Cercetătorii au descoperit de-a lungul celor 12 ani (durata studiului), cei care citeau cel mai mult aveau şanse de deces cu 23% mai scăzute, iar cei care citeau moderat cu 17% mai scăzute.

Per total, de-a lungul studiului, 33% dintre cei care nu citeau au decedat, comparativ cu 27% dintre cititori, potrivit cercetătorilor Avni Bavishi, Martin Slade şi Becca Levy de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul universităţii Yale.

"Când cititorii sunt comparaţi cu non-cititorii la rata de mortalitate de 80%, non-cititorii au trăit 85 de luni (7,08 ani), în timp ce cititorii au trăit 108 luni (9,00 ani). Prin urmare, cititul a oferit un avantaj de supravieţuire de 23 de luni", au notat cercetătorii în studiu.

Bavishi a declarat că un consum prelungit de literatură are un randament mai mare, dar "chiar şi 30 de minute pe zi sunt benefice în termeni de supravieţuire".

De asemenea, lucrarea asociază citirea cărţilor, mai degrabă decât revistele, cu longevitatea.

"Am descoperit că cititul romanelor oferă un beneficiu mai mare decât lecturarea ziarelor sau revistelor. Ne-am dat seama că acest efect se datorează faptului că o carte antrenează mai mult mintea omului, oferind beneficii cognitive, astfel crescând durata de viaţă", a declarat Bavishi.

În studiu, specialiştii au menţionat că există două procese cognitive implicate în citire, care creează un "avantaj în supravieţuire". În primul rând, cititul promovează "procesul încet, captivant de citire profundă", o angajare cognitivă care "apare în timp ce cititorul face conexiuni cu lucrurile materiale, găseşte aplicabilitatea în lumea reală, şi pune întrebări despre conţinutul prezentat".

"Implicarea cognitivă ar putea explica de ce vocabularul, raţionaamentul, concentrarea şi abilităţile de gândire critică sunt îmbunătăţite de expunerea la cărţi", au mai subliniat cercetătorii.

În al doilea rând, cărţile "promovează empatie, percepţie socială, inteligenţă emoţională - procese cognitive ce duc la o supravieţuire mai bună".

Deşi respondenţii nu au specificat genul de literatură citită, potrivit studiului, cel mai probabil aceştia citeau ficţiuni. Academicienii sugerează că analizele viitoare ar putea verifica "dacă există şi alte beneficii în urma cititului, în afara longevităţii; dacă există efecte similare în urma cititului de cărţi electronice sau audio, ce ar putea fi citite într-o manieră mai puţin sedentară; şi dacă diferitele tipuri de cărţi generează efecte diferite".

Specialiştii au concluzionat că "beneficiile cititului de cărţi - longevitatea, în special - nu înseamnă numai personaje şi idei interesante descoperite în romane, ci mai mult timp de a citi".


scrisă de Andreea Diocheteanu
preluare de la sursa

Postări populare de pe acest blog

Cum schimbă limba pe care o vorbeşti lucrurile pe care le vezi? Lingviştii văd lumea diferit

Dacă doi oameni s-ar uita la acelaşi obiect, ei vor vedea lucruri cu totul diferite. Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins, familiarizarea unei persoane cu un obiect, în special, cu literele alfabetului, va influenţa trăsăturile pe care le observă. Studiind modurile diferite prin care oamenii percep un alfabet, cercetătorii au descoperit că expertiza ajută la sortarea caracteristicilor neînsemnate, lăsând novicii să privească literele ca fiind ceva mai complex. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins au analizat răspunsurile a 50 de participanţi care au fost rugaţi să stabilească dacă perechile de litere arabe erau diferite sau identice. Participanţii au fost repartizaţi în grupuri a câte 50 de persoane, dintre care 25 erau experţi în arabă, iar alţi 25 nu cunoşteau limba. Cercetătorii au arătat participanţilor 2.000 de perechi de litere, măsurând viteza de răspuns ...

Man Booker prize 2015 longlist: let the 'posh bingo' begin

At midday on Wednesday, the opening list of runners and riders for Britain’s leading books prize is unleashed on the reading world. Who will it be? Who will it be? With less than 24 hours to go before the longlist is announced, we’re starting to wonder who’ll make up this year’s Man Booker dozen – even though offering predictions is, in this game of “posh bingo”, as Julian Barnes put it, a bit like filling in your card before the numbers have been called. In the second year that American authors have been eligible, one obvious contender is Hanya Yanagihara ’s epic tearjerker about love, friendship and the effects of childhood abuse: A Little Life is hot off presses in the UK and currently consuming readers on both sides of the Atlantic. Other US novels to look out for include Marilynne Robinson’s Lila, the third in her Gilead series, published to ecstatic reviews last November ; a strong debut from Atticus Lish exploring poverty and hard graft in an unforgiving post-cra...

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)