Treceți la conținutul principal

A III-a ediţie a Concursului Naţional de Dramaturgie Yorick

Image result for Revista YorickRevista Yorick lansează cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Dramaturgie Yorick – „Valentin Nicolau", organizat în memoria lui Valentin Nicolau, care anul trecut a făcut parte din juriul concursului.

Perioada de desfăşurare este 1 iulie - 31 august.

Juriul ediţiei din acest an este format din regizorul Victor Ioan Frunză, actorul şi directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, actorul George Costin, criticul de teatru Monica Andronescu şi redactorul-şef al Editurii Nemira, Dana Ionescu.

Tema şi dimensiunile sunt la alegere. Concursul se va finaliza cu o Gală a Dramaturgiei Româneşti, care se va desfăşura în luna septembrie. Vor fi oferite trei premii în bani. De asemenea, Premiul Yorick Pentru Cea Mai Bună Piesă a Anului va consta într-un spectacol-lectură şi în publicarea textului în volum.

Autorii sunt aşteptaţi să trimită piesele de pe o adresă de e-mail fictivă, până la data de 31 august, la adresa monica.andronescu@nemira.ro într-un exemplar nesemnat, cu un motto scurt pe pagina de titlu, care va servi apoi drept element de identificare a autorului.

Nu se pot înscrie la concurs dramatizări, piese publicate sau reprezentate.

Juriul va anunţa piesa câştigătoare pe 15 septembrie 2015.

Anul trecut la concurs s-au înscris peste 70 de manuscrise, iar piesa câştigătoare a fost cea cu titlul „Morcovii sunt întotdeauna opţionali".

Scris de  

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Drum lin prin lumină, Pavel Coruț!

     Astăzi s-a stins din viață, din motive (încă) necunoscute, scriitorul Pavel Coruț. Mai jos, câteva resurse sumare despre omul și scriitorul care a fost Pavel Coruț. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C8%9B   <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/lWT_Z6VjhJ8" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>