Cu toții probabil că ați auzit până acum despre proiectul de lege privind timbrul cultural,
dacă nu ați auzit, e vina noastră că nu am făcut destulă gălăgie. Ca să
rezum informația așa cum o înțeleg eu, cititor de rând: timbrul
cultural va duce la creșterea prețului cărților și a altor produse
culturale printr-o taxare majorată a acestor vicii (îmi aduce aminte de
timbrul pentru alcool și țigări).
Dar prima mea întâlnire cu propunerea legislativă 583/2014 (o poți citi aici) s-a produs prin intermediul unui mail primit de la Editura Polirom în care am citit:
„Pentru valoarea timbrului literar (TL) aplicat cărților de beletristică, proiectul prevede o creștere de la 2% din prețul de vânzare al cărților la o valoare forfetară de 1 leu.
Practic, dacă pentru o carte care costă 10 lei valoarea TL este acum de 0,2 lei, prin aplicarea noii legi, aceasta va crește de cinci ori. Pentru un preț mediu al cărților editate azi în România – de 20 lei –, creșterea va fi de 250%. Legea prevede aplicarea pe fiecare carte a unui timbru, similar celui utilizat pentru țigări și băuturi alcoolice, și un mod de administrare birocratic, care va implica costuri suplimentare de administrare a TL. Estimăm că toate acestea cumulate vor duce la creșteri medii de prețuri de cca 7-8% față de cele actuale.„
Cărțile vi se păreau prea ieftine până acum?
Devin produse de lux?
Suntem taxați suplimentar pentru activitățile culturale?
Am adunat și câteva opinii din mediul cultural pentru a răspunde la aceste întrebări. Vă invit să citiți trei texte semnate de scriitoarea și jurnalista Gabriela Adameșteanu și jurnaliștii Mihai Radu și Eugen Istodor.
„Nu e o idee bună să crească preţul cărţii
Nu cred că este o idee bună să crească preţul cărţii, al biletului de spectacol etc.: la capitolul consum cultural, România se află la coadă între ţările UE. Se cumpără puţină carte, se citeşte şi mai puţin. Veniturile fiind mici, cumpărătorii caută cărţile cu discount de la târguri, şi preţ pînă la 15-20 lei (chiar cel care ar urma să crească potrivit proiectului noii legi a timbrul literar).
Vânzarea cărţii de care depinde, peste tot în lume, nu doar plata autorului, ci şi publicarea lui ulterioară, este legată de publicitatea ei, de numărul de librării unde se va găsi, de intâlnirile organizate în biblioteci, cafenele etc. Câte cărţi ale scriitorilor actuali au intrat în biblioteci? Ar fi interesant de văzut o statistică, mai ales că în ultimii doi ani nu au mai existat fonduri pentru achiziţia de carte în biblioteci.
Discuţia pe tema timbrului cultural (care de fapt există în legea din '94), ar trebui, după părerea mea, să se mute pe tema procentului foarte mic din buget (0,23%) alocat culturii. Politicienii, a căror calitate o vedem acum prin serialul arestărilor, au ignorat ceea ce face coerenţa unei naţiuni: elementul cultural.
Sunt administraţii locale care au înţeles să sprijine evenimentul literar (Alba Iulia, Iaşiul, mai nou şi Clujul etc.,sectorul 2 al Capitalei), nu şi Primăria Generală a Bucureştiului. Evacuarea Muzeului Literaturii Române căruia nu i s-a găsit, de un an şi ceva, sediu adecvat..” Gabriela Adameșteanu
„Taxa asta imbecilă arată un tip de gândire pe care îl cunoaștem: câte puțin de la mulți. E genul de „ciupeală” pe care o practică de obicei telefoniile mobile și băncile.
Se ajunge la o absurditate de genul: sprijinirea culturii prin creșterea prețului produsului cultural.
Cum să stimulezi o piață de carte în scădere? Mărind prețul, logic.
Dacă statul dorește să-i ajute pe creatori, ar trebui să abordeze altfel taxarea și impozitarea drepturilor de autor. Există și în acest moment o lege idioată dată de guvernul Tăriceanu prin care cel care e remunerat pe drept de autor, de la o sumă în sus, devine plătitor de TVA. Și sunt doar 2 exemple.
Iată ce scrie în fundamentarea legii timbrului: „Cultura românească deși este copilul inteligent și talentat al familiei, a fost trimisă la colțul străzii să se descurce. Și nu se descurcă la colțul străzii!
Timbrul cultural poate, însă, rezolva problema existenței ei, dar poate rezolva și evaziunea fiscală existentă acum prin comercializarea produselor de artă.” Inițiator, alături de Vosganian și Traian Dobrinescu, Gigel Sorinel Știrbu. Pe Gigel Știrbu nu l-aș lăsa nici să-mi păzeasă gunoiul 5 secunde.
Pe de altă parte, vorbind strict de carte, Uniunea Scriitorilor a devenit o chestie inutilă în jurul unei instituții mult mai mari: instituția numită Nicolae Manolescu.
Am văzut că i-a certat pe tinerii scriitori români că nu scot opere valoroase deși au fost susținuți atâta vreme prin reviste literare în semn de încurajare. Probabil sarcinile acestea administrative i-au obosit peste măsură organul estetic. Zic să se dea puțin jos de pe Istoria Literaturii și să pună din nou mâna pe carte, să citească ce se mai scrie.
Altfel, parcă-l aud pe Manolescu după introducerea timbrului: Chifule, vino încoace, că avem bani de premii!” Mihai Radu
„Jocul în trei. Lume mică, de vrei
Timbrul literar vine dintr-o tranzacție comercială, creator de texte-editură-cumpărător. Creatorul nu este într-o uniune neapărat, iar cumpărătorul nu este decât vag identificat. Două incertitudini.
Timbrul literar se duce către Uniunea Scriitorilor. O mare certitudine.
Tragem linie-Frustrare. O lume în mișcare, în plină luptă cu piața infidelă contra unui Pantheon.
Cine este acest Pantheon, ce vrea el, cine l-a impus? - întrebări legitime care apar brusc, sperie, deși ele există mereu.
Povestea merge mai departe și acolo este crah-ul.
Pantheonul vine la Editură, nu-i așa, să-și publice textul. Pantheonul intră în malaxor. Editura nu se-ntreabă? M-ai taxat pe mine, te-ai taxat pe tine?
Dacă nu puneai taxă, te vindeam cu 100 exemplare mai mult.
Poate se pun aceste întrebări, poate nu. În general, sunt din ce în ce mai puține edituri importante și la fel de puțini scriitori de Pantheon care scriu.
Probleme și artificii de vânzare fac doar editurile. Pantheonul consideră că i se cuvine.
Editurile au de unde, nu? Mai scot Pantheon vechi străin, mai dau un Brown ori un Coelho.
Pantheonul nostru doar caută resurse ca să stea pe roze.
N-ar pune mâna să fie un Coelho. Și, dacă ar fi, aici e capcana, cumpărătorul s-ar uita chiorâș. Nu-l mai cunosc pe ăsta. ” Eugen Istodor
Timbrul cultural nu afectează doar producătorii de carte, ci și pe cei de muzică, concerte și spectacole. Așa că, spargeți pușculița dacă vreți să mergeți la teatru, la un concert sau... să cumpărați cărți.
Scris de Andreea Chebac
sursa: bookblog.ro
Dar prima mea întâlnire cu propunerea legislativă 583/2014 (o poți citi aici) s-a produs prin intermediul unui mail primit de la Editura Polirom în care am citit:
„Pentru valoarea timbrului literar (TL) aplicat cărților de beletristică, proiectul prevede o creștere de la 2% din prețul de vânzare al cărților la o valoare forfetară de 1 leu.
Practic, dacă pentru o carte care costă 10 lei valoarea TL este acum de 0,2 lei, prin aplicarea noii legi, aceasta va crește de cinci ori. Pentru un preț mediu al cărților editate azi în România – de 20 lei –, creșterea va fi de 250%. Legea prevede aplicarea pe fiecare carte a unui timbru, similar celui utilizat pentru țigări și băuturi alcoolice, și un mod de administrare birocratic, care va implica costuri suplimentare de administrare a TL. Estimăm că toate acestea cumulate vor duce la creșteri medii de prețuri de cca 7-8% față de cele actuale.„
Cărțile vi se păreau prea ieftine până acum?
Devin produse de lux?
Suntem taxați suplimentar pentru activitățile culturale?
Am adunat și câteva opinii din mediul cultural pentru a răspunde la aceste întrebări. Vă invit să citiți trei texte semnate de scriitoarea și jurnalista Gabriela Adameșteanu și jurnaliștii Mihai Radu și Eugen Istodor.
„Nu e o idee bună să crească preţul cărţii
Nu cred că este o idee bună să crească preţul cărţii, al biletului de spectacol etc.: la capitolul consum cultural, România se află la coadă între ţările UE. Se cumpără puţină carte, se citeşte şi mai puţin. Veniturile fiind mici, cumpărătorii caută cărţile cu discount de la târguri, şi preţ pînă la 15-20 lei (chiar cel care ar urma să crească potrivit proiectului noii legi a timbrul literar).
Vânzarea cărţii de care depinde, peste tot în lume, nu doar plata autorului, ci şi publicarea lui ulterioară, este legată de publicitatea ei, de numărul de librării unde se va găsi, de intâlnirile organizate în biblioteci, cafenele etc. Câte cărţi ale scriitorilor actuali au intrat în biblioteci? Ar fi interesant de văzut o statistică, mai ales că în ultimii doi ani nu au mai existat fonduri pentru achiziţia de carte în biblioteci.
Discuţia pe tema timbrului cultural (care de fapt există în legea din '94), ar trebui, după părerea mea, să se mute pe tema procentului foarte mic din buget (0,23%) alocat culturii. Politicienii, a căror calitate o vedem acum prin serialul arestărilor, au ignorat ceea ce face coerenţa unei naţiuni: elementul cultural.
Sunt administraţii locale care au înţeles să sprijine evenimentul literar (Alba Iulia, Iaşiul, mai nou şi Clujul etc.,sectorul 2 al Capitalei), nu şi Primăria Generală a Bucureştiului. Evacuarea Muzeului Literaturii Române căruia nu i s-a găsit, de un an şi ceva, sediu adecvat..” Gabriela Adameșteanu
„Taxa asta imbecilă arată un tip de gândire pe care îl cunoaștem: câte puțin de la mulți. E genul de „ciupeală” pe care o practică de obicei telefoniile mobile și băncile.
Se ajunge la o absurditate de genul: sprijinirea culturii prin creșterea prețului produsului cultural.
Cum să stimulezi o piață de carte în scădere? Mărind prețul, logic.
Dacă statul dorește să-i ajute pe creatori, ar trebui să abordeze altfel taxarea și impozitarea drepturilor de autor. Există și în acest moment o lege idioată dată de guvernul Tăriceanu prin care cel care e remunerat pe drept de autor, de la o sumă în sus, devine plătitor de TVA. Și sunt doar 2 exemple.
Iată ce scrie în fundamentarea legii timbrului: „Cultura românească deși este copilul inteligent și talentat al familiei, a fost trimisă la colțul străzii să se descurce. Și nu se descurcă la colțul străzii!
Timbrul cultural poate, însă, rezolva problema existenței ei, dar poate rezolva și evaziunea fiscală existentă acum prin comercializarea produselor de artă.” Inițiator, alături de Vosganian și Traian Dobrinescu, Gigel Sorinel Știrbu. Pe Gigel Știrbu nu l-aș lăsa nici să-mi păzeasă gunoiul 5 secunde.
Pe de altă parte, vorbind strict de carte, Uniunea Scriitorilor a devenit o chestie inutilă în jurul unei instituții mult mai mari: instituția numită Nicolae Manolescu.
Am văzut că i-a certat pe tinerii scriitori români că nu scot opere valoroase deși au fost susținuți atâta vreme prin reviste literare în semn de încurajare. Probabil sarcinile acestea administrative i-au obosit peste măsură organul estetic. Zic să se dea puțin jos de pe Istoria Literaturii și să pună din nou mâna pe carte, să citească ce se mai scrie.
Altfel, parcă-l aud pe Manolescu după introducerea timbrului: Chifule, vino încoace, că avem bani de premii!” Mihai Radu
„Jocul în trei. Lume mică, de vrei
Timbrul literar vine dintr-o tranzacție comercială, creator de texte-editură-cumpărător. Creatorul nu este într-o uniune neapărat, iar cumpărătorul nu este decât vag identificat. Două incertitudini.
Timbrul literar se duce către Uniunea Scriitorilor. O mare certitudine.
Tragem linie-Frustrare. O lume în mișcare, în plină luptă cu piața infidelă contra unui Pantheon.
Cine este acest Pantheon, ce vrea el, cine l-a impus? - întrebări legitime care apar brusc, sperie, deși ele există mereu.
Povestea merge mai departe și acolo este crah-ul.
Pantheonul vine la Editură, nu-i așa, să-și publice textul. Pantheonul intră în malaxor. Editura nu se-ntreabă? M-ai taxat pe mine, te-ai taxat pe tine?
Dacă nu puneai taxă, te vindeam cu 100 exemplare mai mult.
Poate se pun aceste întrebări, poate nu. În general, sunt din ce în ce mai puține edituri importante și la fel de puțini scriitori de Pantheon care scriu.
Probleme și artificii de vânzare fac doar editurile. Pantheonul consideră că i se cuvine.
Editurile au de unde, nu? Mai scot Pantheon vechi străin, mai dau un Brown ori un Coelho.
Pantheonul nostru doar caută resurse ca să stea pe roze.
N-ar pune mâna să fie un Coelho. Și, dacă ar fi, aici e capcana, cumpărătorul s-ar uita chiorâș. Nu-l mai cunosc pe ăsta. ” Eugen Istodor
Timbrul cultural nu afectează doar producătorii de carte, ci și pe cei de muzică, concerte și spectacole. Așa că, spargeți pușculița dacă vreți să mergeți la teatru, la un concert sau... să cumpărați cărți.
Scris de Andreea Chebac
sursa: bookblog.ro