Treceți la conținutul principal

Nadine Gordimer, laureată a premiului Nobel pentru literatură, a murit la vârsta de 90 de ani

Scriitoarea sud-africană Nadine Gordimer, laureată a premiului Nobel pentru literatură în 1991 şi o renumită activistă împotriva politicii de apartheid, a decedat, duminică, în Johannesburg, la vârsta de 90 de ani.

Familia scriitoarei a declarat că aceasta a murit "liniştită" duminică, în reşedinţa sa de la Johannesburg, în prezenţa copiilor ei, Hugo şi Oriane, informează guardian.com.

Născută în provincia Gauteng din Africa de Sud, Nadine Gordimer a fost una dintre cele mai puternice voci care s-a pronunţat deschis împotriva politicii de apartheid.

Nadine Gordimer a primit premiul Nobel pentru literatură în 1991, comitetul Nobel declarând la acea vreme că "minunatele ei romane epice au adus umanităţii un beneficiu imens".

Multe dintre romanele sale, care relatau nedreptăţile comise de sistemul aflat la putere în Africa de Sud, au fost interzise în timpul apartheidului, însă au fost foarte populare în restul lumii.

Scriitoarea a devenit activă în Congresul Naţional African după masacrul de la Sharpeville, perioadă în care această organizaţie era interzisă. De asemenea, Nadine Gordimer a fost unul dintre primii oameni pe care fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a vrut să-i vadă imediat după ce a fost eliberat.

De-a lungul unei cariere de peste o jumătate de secol, Nadine Gordimer a scris 13 romane, care au fost traduse în peste 40 de limbi străine, peste 200 de nuvele şi câteva volume de eseuri. Unele dintre cărţile sale au apărut şi în limba română.

Printre numeroasele romane publicate de autoarea sud-africană Nadine Gordimer se numără "The Lying Days" ("Zile mincinoase"), acesta fiind şi romanul ei de debut, "A World of Stragers" ("O lume de străini"), "A Guest of Honor" ("Un oaspete de onoare"), "The Conservationist" ("Ecologistul"), volum distins cu premiul Booker, "The Burger's Daughter" ("Fiica lui Burger"), "July"s People" ("Oamenii lui Julie"), "My Son's Story" ("Povestea fiului meu"), "None to Accompany Me" ("Nimeni alături de mine"), şi "The House Gun" ("Arma din casă"), conform site-ului editurii All.

Totodată, la editura Art, în 2012, a apărut volumul "Nimeni alături de mine".

Scrisă de Diana Parvulescu

sursa: mediafax.ro

Postări populare de pe acest blog

Cum schimbă limba pe care o vorbeşti lucrurile pe care le vezi? Lingviştii văd lumea diferit

Dacă doi oameni s-ar uita la acelaşi obiect, ei vor vedea lucruri cu totul diferite. Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins, familiarizarea unei persoane cu un obiect, în special, cu literele alfabetului, va influenţa trăsăturile pe care le observă. Studiind modurile diferite prin care oamenii percep un alfabet, cercetătorii au descoperit că expertiza ajută la sortarea caracteristicilor neînsemnate, lăsând novicii să privească literele ca fiind ceva mai complex. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins au analizat răspunsurile a 50 de participanţi care au fost rugaţi să stabilească dacă perechile de litere arabe erau diferite sau identice. Participanţii au fost repartizaţi în grupuri a câte 50 de persoane, dintre care 25 erau experţi în arabă, iar alţi 25 nu cunoşteau limba. Cercetătorii au arătat participanţilor 2.000 de perechi de litere, măsurând viteza de răspuns ...

Man Booker prize 2015 longlist: let the 'posh bingo' begin

At midday on Wednesday, the opening list of runners and riders for Britain’s leading books prize is unleashed on the reading world. Who will it be? Who will it be? With less than 24 hours to go before the longlist is announced, we’re starting to wonder who’ll make up this year’s Man Booker dozen – even though offering predictions is, in this game of “posh bingo”, as Julian Barnes put it, a bit like filling in your card before the numbers have been called. In the second year that American authors have been eligible, one obvious contender is Hanya Yanagihara ’s epic tearjerker about love, friendship and the effects of childhood abuse: A Little Life is hot off presses in the UK and currently consuming readers on both sides of the Atlantic. Other US novels to look out for include Marilynne Robinson’s Lila, the third in her Gilead series, published to ecstatic reviews last November ; a strong debut from Atticus Lish exploring poverty and hard graft in an unforgiving post-cra...

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)