În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba,
arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută
de străini, dar negată de unii istorici din România. E vorba de trei
plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică
asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. În 2003, la
iniţiativa lui Napoleon Savescu, fondator şi preşedinte al “Dacia Revival International Society of New York”, a fost ridicat la Tărtăria un monument închinat primului mesaj scris din istoria omenirii.
Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3.300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tartaria, au fost datate, la rândul lor, prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7.000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.
Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.
Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3.300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tartaria, au fost datate, la rândul lor, prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7.000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.
Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.
Geto-dacii din Mesopotamia
Marile migraţii s-au produs încă din mileniul IV i.H. “Potrivit
opiniei generale, sumerienii au venit în Sumer aproximativ pe la
jumătatea mileniului IV… În general, există o concordanţă de opinii
privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit
religiei pe care şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau
în vârful munţilor, iar dacă în noua lor ţară nu au găsit munţi, ei au
ridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali - ziguratele” – scria V. Zamarowsky în celebra sa carte “La început a fost Sumerul”. În continuarea acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara, în revista Znanie Sila (1971),
că sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice. Sumerienii au
migrat cu tot cu calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la
mărimea zilelor şi nopţilor de pe latitudinea lor, l-au schimbat.
Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez Ludwig Zaidler
în cartea “Istoria ceasurilor”, pentru a demonstra
migraţia sumeriană din zona carpatică. N. Jirov mai sublinia faptul că
limba sumeriană era total diferită de cele ale vecinilor semiţi, iar
scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau
submontană. Datările cu carbon radioactiv, realizate de savantul
american Marija Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt
mai vechi cu peste un mileniu decât cele din Sumer), au fost confirmate
în anul 1972 şi de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev.
Scrierea gotică – “furată” de la geţi
Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează în cartea sa „Despre literele şi limba geţilor sau a goţilor”,
publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete aşa-zis gotice prin
comparaţie cu cel getic primitiv. El mărturiseşte că s-a inspirat din
lucrarea arhiepiscopului de Uppsala, Joannes Magnus Gothus, intitulată „Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi”(publicată
la Roma în 1554), în care se prezenta pentru prima dată alfabetul
getic. În această lucrare, Joannes Magnus Gothus demonstra că episcopul
Wulfila (303-383 d. H.) inventase alfabetul gotic inspirându-se din cel
getic.
În acest alfabet (gotic), considerat a fi cel mai nou din acea
vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscută sub numele de Codex Argenteus.
Atât Vulcanius Brugensis, cât şi Joannes Magnus au avut la dispoziţie
surse antice şi medievale foarte rare şi de o valoare inestimabilă, care
astăzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numără şi
discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 i. H.), din care citează: „… faptele de vitejie ale geţilor fuseseră cântate de poeţii lor, acompaniaţi la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei…”.
Şi nu numai Cato cel Bătrân, ci şi poetul erudit Publius Ovidius Naso
(43 i. H. -17d. H) este martor autentic. Timp de 10 ani a trăit exilat
printre geţii din nordul Imperiului Roman, le-a învăţat limba, ba chiar a
scris în limba getă şi sarmată mai multe poeme, din care ne-a parvenit
unul păstrat în Pontica, în rezumat. În mod surprinzător, cei care au
susţinut cel mai mult ideea că Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă
primul alfabet al omenirii nu au fost oamenii de ştiinţă români, ci
străinii. La Tărtăria nu s-au mai făcut săpături din anul descoperirii
enigmaticelor plăcuţe. Acestea sunt depozitate la Muzeul Naţional de
Istorie a Transilvaniei din Cluj. Peste semnificaţia lor istorică şi
ştiinţifică s-a aşternut, în toţi aceşti ani, un misterios val de
tăcere. Din fericire, în ultimii ani, câţiva cercetători încearcă din
nou să readucă la lumină adevărul despre trecut, repunând în discuţie
valoarea inestimabilă a Tăbliţelor de la Tărtăria.
Descifrarea
Specialiştii susţin că
ceea ce este caracteristic acestor plăcuţe este o identitate comună,
cunoscută sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.),
răspandită în ţara noastră (în Banat şi Oltenia), în sudul Serbiei,
sud-estul Ungariei şi nord-vestul Bulgariei. S-a ajuns la concluzia că
cel mai vechi texte din lume (cele de pe plăcuţele de la Tărtăria),
descifrate deja, ar suna astfel: BAB-SARRU/RABU-DU-KI-USU-EN/ZU-
GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU/ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA” şi se
traduce prin:“Poarta de acces a marelui rege care
conduce cele patru districte ale ţării puternicilor zei ai Lunei şi
Focului, a prinţilor care slujesc masa mare pentru jerfele închinate
triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) şi renumitului zeu al Lunii de nord,
cel care face să prospere mâncarea şi băutura, după dispariţia celor doi
zei şi două zeiţe (Igigi)”.
Cultura Turdaş-Vinca
Localitatea Tărtăria
(com.Salişte, jud.Alba) de la poalele versantului nordic al Munţilor
Sureanu, e situată pe cursul mijlociu al râului Mureş, la 50 km N-E de
Peştera Bordu Mare (unde s-au găsit fragmente osteologice ale omului de
Neanderthal), la 40 km.N-E de Peştera Cioclovina (care adăpostea
fragmente osteologice ale Omului de Cromagnon). Mai exact, în apropiere
de străvechea aşezare Turdaş, situată la 12 km.S-V de Tărtăria. Aici, la
Turdaş, săpăturile arheologice din anii 1895 şi 1910 au scos la iveală
vatra unei aşezări cu materiale specifice asemănătoare celor de la
Tărtăria. La Daia Română, de pildă, s-a găsit un vas cilindric a cărui
vechime este anterioară cilindrilor-sigilii din Sumer). Caracteristicile
materialelor descoperite în aceste staţiuni au determinat specialiştii
să-i creeze o identitate proprie, sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca
(4500-3700 i.H.).
Sursa:Certitudinea