450 de ani de la moartea lui Michelangelo
Potrivit Radio Romania Cultural, la evenimentul de lansare ce va avea loc marti 18 februarie, ora 14.00 vor fi prezenti : C.D. Zeletin (traducătorul lui Michelangelo în română), Florian Chelu Madeva (compozitorul sonetelor), Alexandrina Chelu şi David Bryan (care vor interpreta muzical sonete renascentiste).
Sentimentele, trăsăturile profunde și gândurile maestrului Michelangelo și-au găsit expresia, de-a lungul vieții sale, într-o serie de compoziții lirice și în multe scrisori adresate familiei și prietenilor. Fără a fi un literat prin definiție și fără a avea intenția de a-și publica poeziile, Bounarroti a lăsat în urmă multe compoziții în verusri inspirate de Petrarca, așa cum o cereau uzanțele vremii.
Creatorul frescelor Capelei Sixtine aduce deseori in versurile sale considerații artistice și estetice, referiri la propria sa meserie, pe care o descria ca obositoare și solitară.
Există multe versuri de dragoste, printre care cele scrise pentru Tommaso Cavalieri, tânărul de o frumusețe rară, iubit de maestru, care i-a servit drept muză pentru multe versuri cenzurate în anticele ediții ale „Rimelor” lui Michelangelo. Odată cu trecerea timpului, versurile maestrului devin din ce în ce mai neliniștite și tensionate, pentru ca, în cele scrise la maturiate, el să atingă momentele cele mai înălțătoare și emoționante ale liricii sale.
de D.S. HotNews.ro