Cealaltă față a lunii - Scrieri despre Japonia

Titlu: Cealaltă față a lunii
Autor: Claude Levi-Strauss 

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Giuliano Sfichi
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-463-498-9

„Gândirea japoneză nu pare nici să anihileze subiectul: în loc de cauză, ea face din acesta un rezultat. Filozofia occidentală a subiectului este centrifugă: totul pleacă de la el. Modul în care gândirea japoneză concepe subiectul pare mai curând centripet. La fel cum sintaxa japoneză construiește frazele prin determinări succesive, mergând de la general la special, gândirea japoneză plasează subiectul la capătul cursei: el rezultă din modul în care grupuri sociale și profesionale din ce în ce mai restrânse se încastrează unele într-altele. Subiectul redobândește astfel o realitate. El este aidoma locului ultim unde se reflectă aparențele sale.”


Cealaltă față a lunii este prima scriere de antropologie cu subiectul Japonia pe care am citit-o vreodată. Extrem de interesant, subiectul este tratat de Claude Levi-Strauss în mai multe conferințe, introduceri sau prefețe la anumite texte de antropologie, dar și în lucrările sale. Acest volum adună mai multe astfel de scrieri, care dezvoltă diferite aspecte ale Japoniei privită din punct de vedere antropologic. De la Spiritul Jomon la Sunete, culori, mirosuri, gusturi și până la Diferențe majore între gândirea orientală și cea occidentală, de la felul în care este perceput și procesat Țârâitul insectelor și până la diferite simboluri și tradiții, colecția de texte din volumul de față aduce în discuție subiecte extrem de interesante.

Unul dintre lucrurile observate la poporul japonez și amintit de mai multe ori în carte este faptul că anumite acțiuni se desfășoară în sens invers față de felul în care se desfășoară ele în occident. Astfel, dacă în occident olarul învârte roata cu piciorul drept, în sensul invers acelor de ceasornic, în Japonia ea este trasă, tot cu piciorul drept (deși Claude Levi-Strauss susține undeva în carte că de fapt este împinsă cu piciorul stâng) în sensul acelor de ceasornic, dacă în occident ața se introduce în ac, în Japonia ața se ține fix iar acul este adus către ață, iar dacă în occident călărețul urcă pe cal prin partea stângă, în Japonia el încalecă pe partea dreaptă. Evident, pentru fiecare dintre aceste fenomene topsy-turvy, de inversare a acțiunilor, există explicații antropologice foarte clare și valide. Spre exemplu, încălecatul se făcea prin partea dreaptă pentru că exista „obiceiul epocii ca războinicul să țină un arc lung în mâna stângă, yunde, sau mâna cu arcul, și să apuce frâul cu mâna dreaptă, mette, sau mâna pentru cal.” (din comentariile lui Junzo Kawada în cadrul convorbirii pe care Claude Levi-Strauss a avut-o cu acesta în 1993).

Deși prima călătorie pe care a făcut-o autorul în Japonia a avut loc în 1977 (ele fiind 5 în total), pasiunea pentru această țară a început, potrivit propriilor sale scrieri, din copilărie, odată cu obiceiul tatălui său de a-i oferi la diferite ocazii câte o stampă japoneză. Claude Levi-Strauss le-a colecționat, le-a catalogat și așa s-a născut pasiunea lui pentru Țara Soarelui Răsare. Mai târziu mulți japonezi, artiști sau critici, l-au „certat” pentru această pasiune, pentru că se pare că stampele sunt de fapt un fel de artă vulgară în Japonia, iar colecționarea acestora, o activitate trivială.

Mi s-au părut extrem de interesante atât descrierea insulei Ryukyu, cât și comentariile cu privire la obiceiurile care stau la baza vieții acestei insule – păstrate până în ziua de azi – unde femeile trăiesc separat de bărbați, unde matriarhatul este încă în floare, iar religia este cea pre-creștină. Începând de la arhitectura locuințelor (imediat în spatele porții, în curte, se află un paravan care blochează vederea spre interiorul curții) și până la ritualurile religioase care declară anumite zone din aceste insule ca fiind sacre, bărbaților interzicându-li-se accesul, totul pare desprins din povestiri vechi, despre o Japonie ancestrală, a cărei existență pare de mult dispărută.

Miturile Japoniei, cărora Claude Levi-Strauss le găsește corespondent în alte zone ale lumii, fie în America, fie în Europa și chiar în Africa, păstrează un japonism, un element aparte, specific acestei țări. Spre exemplu, mitul Iepurelui din Inaba își are ecoul în mituri precum cel al caimanului (crocodilul sud-american) sau cel al cocorului (la amerindienii de limbă salish, de pe coasta Pacificului), însă ambele sunt tratate în povestiri separate, deși nu li se acordă tot atâta importanță ca și în occident, unde sunt în general contopite într-o singură istorie.

Cartea se încheie cu un interviu pe care Claude Levi Strauss l-a oferit pentru Junzo Kawada pentru televiziunea națională niponă, NHK. Din acest interviu am descoperit de fapt până unde a mers pentru Levi-Strauss pasiunea pentru stampele japoneze. Tot aici este completată lista miturilor și tradițiilor nipone, comune cu cele occidentale, precum mitul nipon yanaoshi, „reînnoirea lumii”, sau cel al pedepsirii bogaților, care sunt „obligați să-și excreteze avuțiile” pentru a fi luate de săraci, care se regăsesc și în occidentul secolului al XII-lea, când nou-alesul Papă trebuia să stea „pe un scaun care avea fundul găurit – numit „tron stercoral”, adică tron excremențial – și de acolo, împărțea bogății” […]. În general acest interviu este revelator. El reușește să apropie cititorul de autor prin puterea destăinuirii.

Scris de Ovidiu Leonte 
sursa: bookblog.ro