Treceți la conținutul principal

Dicţionarul de cuvinte recente

Mâine, 23 februarie, are loc un eveniment editorial de marcă - la Sala Rapsodia, în prezenţa amfitrionului Dan Puric, se lansează ediţia a 3-a a "Dicţionarului de cuvinte recente" (adică 50 de ani muncă ai doamnei Florica Dimitrescu, membru de onoare al Academiei Române) şi a ediţia a doua a "Misterelor cuvintelor", volum semnat de Alexandru Ciolan. Totul scăldat în spectacolul "Necuvinte" al lui Adrian Nour, acompaniat de doi uriaşi şi o urieşiţă din trupa Passe-Partout Dan Puric.  

Ne vom ocupa în acest număr de Dicţionarul de cuvinte recente*), apărut la Editura Logos, pe care îl socotim un eveniment ediorial.

Mai întâi, să aflăm cine este coordonatoarea acestui volum. Florica Dimitrescu (născută în anul 1928 la Bucureşti) este eleva unor mari lingvişti precum Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Jacques Byck. În 1949, a fost numită preparatoare la Catedra de istorie a limbii române a Universităţii din Bucureşti, unde a trecut prin toate gradele didactice, până la profesorat (în 1982). După pensionare a fost numită profesor consultant (între 2000 şi 2010), calitate în care a condus doctorate. Din 2011 este membru de onoare al Academiei Române. Activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat într-un număr de 19 volume de specialitate şi în circa 200 de studii şi articole publicate în ţară şi în străinătate. Principalul domeniu de cercetare căruia s-a dedicat este istoria limbii române, cu cele două "extremităţi" ale lui: limba română veche şi limba română actuală.

În anul 1963, la Editura Academiei i-a apărut lucrarea Tetraevanghelul lui Coresi din 1560-61, comparat cu Evangheliarul lui Radu de la Măniceşti din 1574 , prima ediţie (transliterată, cu facsimile şi indice exhaustiv), întocmită după principii moderne, a unui text vechi românesc comparat cu altul din aceeaşi epocă. 

După apariţia volumelor Introducere în fonetica istorică a limbii române (1967) şi Introducere în morfosintaxa limbii române (1974) a luat iniţiativa elaborării, împreună cu un colectiv, a unui volum sintetic: Istoria limbii române (1978) pe care l-a coordonat.

În 1970 a publicat, în Italia, în special pentru studenţii italieni de la secţiile de română, în colaborare cu soţul său, Al. Niculescu, volumul Testi romeni antichi, lucrare considerată de Alf Lombard "nu numai ca o culegere de texte, ci o mică introducere, foarte strânsă, foarte bogată, în studiul limbii române".

În anul 1973 a publicat volumul Contribuţii la istoria limbii române vechi,  în care a evidenţiat, pentru prima oară, din punct de vedere teoretic, necesitatea datării unor fenomene de limbă. Asupra datării cuvintelor, începând cu cele mai vechi, a revenit, de multe ori, şi în alte lucrări. 

Lucrarea cea mai importantă concepută de Florica Dimitrescu în domeniul limbii vechi a fost Dicţionarul limbii secolului al XVI-lea, destinat să reflecte procesul de evoluţie a limbii vii către stadiul de limbă literară. Din păcate, DLR XVI, elaborat timp de 14 ani, de un colectiv de 10 specialişti în limba veche condus de Florica Dimitrescu, a pierit într-un incendiu, în 1975, în chiar sediul Academiei Române, unde erau depuse, gata de tipar, cele circa un milion de fişe extrase.

Dicţionarul de cuvinte recente se plasează în cealaltă extremă, cea care examinează faţeta actuală a lexicului românesc. Gândit la începutul anilor '60, DCR se distinge de alte dicţionare de "neologisme". Au fost reţinuţi în DCR numai termeni realmente recenţi, apăruţi în română din 1960 încoace. DCR este primul dicţionar datat al cuvintelor noi. O serie de articole, de cărţi sau de teze de doctorat au pornit de la materialul din DCR şi de la ideile dezvoltate în prefaţă, îndeplinind astfel dezideratul autoarei ca acesta să fie o sursă pentru alte lucrări.


Iată ce scrie Florica Dimitrescu în Cuvânt înainte la ediţia a treia a "Dicţionarului":

"Istoria acestui dicţionar, bazat pe presă, aflat acum la a treia ediţie, s-a iniţiat acum cincizeci de ani.  Din 1949, când fiind în anul al treilea de facultate, la Litere, excepţionalul nostru profesor Alexandru Rosetti m-a reţinut, împreună cu un grup de alţi patru colegi, rămaşi prieteni pe viaţă, ca preparatoare la catedra de Istorie a limbii române (la care am lucrat întreaga viaţă), am devenit mai atentă la limbajul vehiculat în presă (pe atunci citeam mai multe ziare şi, cu precădere, reviste literare). Astfel am început să observ că numeroase cuvinte, relativ frecvente în presă - ce reprezentau realităţi şi concepte ale acelei epoci din istoria noastră - nu figurează în dicţionarele curente ale limbii române şi nici măcar în lucrările lexicografice dedicate special neologismelor, că aceste dicţionare nu consemnează sensurile noi ale altor lexeme, că nici unele expresii care circulau atunci nu erau înregistrate în dicţionare etc., drept care am început să extrag fişe cu astfel de cuvinte şi expresii, hotărâtă să mă rezum la presă. De ce mi-am fixat ca obiect de cercetare a lexicului exclusiv presa? Am dat explicaţia în prefaţa la prima ediţie a acestui dicţionar, dar cred că nu este inutil să o repet: lexicul folosit în presă este, într-un fel, cel mai apropiat şi, deci, cel mai accesibil marilor mase şi, în plus, presa, făcând să circule o serie de cuvinte noi, are posibilitatea de a le impune cu mai mare rapiditate decât operele beletristice, ştiinţifice etc., mai greu aflate la îndemâna celor mulţi. Astfel am început să adun sumedenie de cuvinte <>, demne de a figura şi de a fi prezentate în unele - mă gândeam pe atunci - articole cu caracter ştiinţific în revistele de lingvistică (Limba română, Studii şi cercetări lingvistice etc.). Aşa s-a şi întâmplat: începând cu anul 1962 am publicat, pe lângă unele articole ce conţineau material lexical <>, deci liste de termeni noi, altele privitoare la o serie de aspecte specifice lexicului din acel timp: formaţii noi cu prefixoide, cu sufixoide, cuvinte de curând compuse etc., în care am decelat mai multe tendinţe, dintre care câteva s-au dovedit a fi viabile în anii următori, unele până astăzi. 

 Destul de repede apoi, ţinând seama de numărul ridicat de fişe care se tot acumulau, am luat hotărârea de a le îngloba într-un dicţionar şi mai târziu, în 1983, a apărut prima ediţie a Dicţionarului de cuvinte recente. În prefaţa la prima ediţie, la paginile 7-10, am schiţat unele principii călăuzitoare pe care m-am străduit să le respect. Dintre acestea, cel mai important mi s-a părut a oferi - cu tot caracterul său aleatoriu - măcar o primă indicaţie asupra <> cuvântului în limba română. Astfel am furnizat, prin datarea citatelor, întâia apariţie a termenului în limba română. În acest fel DCR a devenit primul dicţionar datat al cuvintelor noi apărute în limba română începând cu deceniul al şaselea din secolul al XX-lea. Cum cercetările asupra <> a cuvintelor sunt extrem de rare, tot ce am întreprins este sub semnul schimbării şi oricând ne putem aştepta la apariţia unei antedatări care poate schimba <> din DCR. Nu de puţine ori, chiar la cuvintele dintr-o nouă ediţie a DCR-ului, de la o etapă de limbă la alta, am înregistrat predatări, de pildă cu 2 ani pentru termenii star-sistem, tupal, cu 7 ani pentru lexemele problematiza, scientică, telescaun etc. (vezi prefaţa la ediţia a 2-a, p. 7). Ne aflam atunci (dar nici acum lucrurile nu s-au schimbat prea mult...) în stadiul când aceste probleme nu intrau în sfera de interes a multor specialişti, dar am pornit să procur prime datări cu sentimentul că de undeva trebuie făcut un început, chiar dacă <> rezultatul de <> va fi rectificat...

Dar, în raport cu data primei prezenţe în limbă a unui cuvânt, este mult mai dificil de stabilit data <>, adică a dispariţiei unui termen din limbă. În fond, cuvintele de bază ale unei limbi nici nu prea se pierd, ele fiind acel pivot fundamental care, alături de gramatică, <<(men)ţin">>o anumită limbă. Şi totuşi! Unele vocabule se învechesc, îşi pierd din vigoare şi, din motive diverse, sunt înlocuite cu altele sau cad la rangul de <>, restrângându-şi aria de folosire, sau devin <>. Acestea mai apar, rareori, ca elemente specifice, la un moment dat, de obicei sub pana scriitorilor care ştiu ce rol îndeplineşte <>. Acelaşi lucru se poate întâmpla, mai rar însă, şi termenilor noi. Un exemplu de cuvânt recent, din domeniul comunicaţiei, azi atât de importantă, căzut în desuetudine îl constituie pagerul, des folosit după anul revoluţionar 1989, când în ţara noastră era aproape imposibil să vorbeşti la telefon cu cineva atunci când nu te aflai acasă ori la serviciu. Cei care se foloseau cel mai mult de pagere erau incipienţii oameni de afaceri. Foarte repede însă, către sfârşitul anilor '90, şi-a făcut apariţia şi în ţara noastră mobilul, a cărui fulminantă răspândire a echivalat realmente cu moartea pagerului.

Jumătatea de secol luată în consideraţie în cele trei ediţii ale DCR se poate divide în două perioade: 1961-1989 şi 1990-2012. Se vede că este vorba de două segmente de timp inegale, situaţie determinată de starea politico-socială a ţării, radical schimbată după Revoluţia din decembrie 1989. Aceasta a descătuşat nebănuite energii iar, din punctul de vedere al lexicului, a adus schimbări însemnate. Dacă prima ediţie cuprinde numai termenii noi excerptaţi în perioada totalitarismului, între anii 1961-1980, a doua ediţie oglindeşte atât lexicul din ultima perioadă ceauşistă - anii 1980-1989 - cât şi din primii ani de după revoluţie - anii 1990-1996- iar în ediţia de faţă s-au adăugat termenii noi din limbă din anii democratizării ţării noastre, între 1997-2012.

Un dicţionar de neologisme precum DCR este totdeauna un bun seismograf pentru a înregistra <> limbii la un anumit moment dat al istoriei sale lexicale. Astfel, cantitativ, cele trei ediţii ale DCR-ului sunt martore ale unei evoluţii rapide. O simplă comparaţie între ediţiile succesive ale DCR este edificatoare: în ediţia a doua s-au adăugat 1885 de noi cuvinte faţă de cele 3743 de cuvinte conţinute în prima ediţie. Ediţia a treia cuprinde 9875 de cuvinte-titlu, dintre care 4853 (peste 49%) sunt cuvinte noi. Evident, la aceste cifre trebuie adăugate şi noile semnificaţii dobândite de cuvinte mai de mult cunoscute, de pildă la substantivul impact am întâlnit 6 accepţii, iar la verbul a realiza nu mai puţin de 10 sensuri etc. Prezenta ediţie a DCR cuprinde 12777 de sensuri ori construcţii, dintre care 7036 (peste 55%) sunt sensuri ori construcţii noi. Să mai adăugăm, în acest paragraf statistic, şi cele 1658 de trimiteri interne (de tipul: burka v. burqa sau carbonatat v. apă (carbonatată) ori şerif v. femeie-şerif etc.).

O bucurie pe care am avut-o de pe urma acestui dicţionar (ale cărui elemente prezentate aici, precum şi altele, expuse mai amănunţit, se găsesc în articolul Din istoria unor lucrări lexicografice - După 50 de ani, în volumul Limba română, direcţii actuale în cercetarea ştiinţifică, Bucureşti 2012) a fost, chiar de la prima ediţie, că a putut juca rolul unui <> din care cine dorea putea să culeagă roadele. Aceasta s-a întâmplat cu multe articole, studii sau cărţi cu caracter lexicologic scrise de tineri sau mai puţin tineri colegi sau foşti studenţi. De asemenea, o serie de lucrări de doctorat s-au inspirat din DCR, una dintre ele fiind excelenta teză a Mădălinei Stăncioi-Scarlat intitulată <>, susţinută în anul 2010; pentru a aduna material nou necesar lucrării sale, autoarea a înţeles să continue excerptarea de material după anul 1997, când a apărut ediţia a II-a a DCR şi să completeze astfel o sumă de datări, să confirme sau să infirme unele tendinţe manifestate în lexicul actual etc."



*) Florica Dimitrescu (coordonator), Alexandru Ciolan, Coman Lupu - Dicţionarul de cuvinte recente, Editura Logos. Ediţia a treia.

Autor: Ziarul de Duminica 

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat din lume, si nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept "anonim", daca nu ar avea un IQ de peste 210, conduce topul celor mai destepti. Kim Ung Yong: Admis la universitate la 4 ani Nascut in 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat in Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. Mai tarziu, invitat la o televiziune japoneza, si-a demonstrat fluenta in chineza, spaniola, vietnameza, tagalong, germana, engleza, japoneza si coreeana. La trei ani, cand alti copii sunt fascinati de cartile de colorat, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica ale Universitatii Hanyang, iar la sase ani isi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. A lucrat aici pana in 1978, ca...

Drum lin prin lumină, Pavel Coruț!

     Astăzi s-a stins din viață, din motive (încă) necunoscute, scriitorul Pavel Coruț. Mai jos, câteva resurse sumare despre omul și scriitorul care a fost Pavel Coruț. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C8%9B   <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/lWT_Z6VjhJ8" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>