Dacă, în general, piaţa de carte online este în creştere, în primul rând în Statele Unite şi Marea Britanie, dar şi în restul Europei, romanul de dragoste, numit în genere “pentru coafeze”, pare să deţină primul loc în bilanţul vânzărilor.
Poveştile sentimentale tratate, pe drept sau pe nedrept, cu un oarecare dispreţ au totuşi o largă audienţă, mai ales în rândul cititoarelor. Considerat un gen minor, mai ales în Europa, genul cuprinde numeroase subcategorii.
Unul dintre primele romane de dragoste este “Pamela” sau “Virtutea răsplătită”, de Samuel Richardson. Publicat în 1740, a devenit unul dintre primele bestselleruri, cu cinci ediţii în primele 11 luni de la apariţie.
Sunt numeroşi scriitorii care au intrat în istoria literaturii graţie romanului erotic, de la Jane Austen, considerată “maestrul genului”, cu “Mândrie şi prejudecată”, la E. M. Hull, al cărui “Şeicul” a avut un enorm succes şi a fost adaptat pentru ecran, aducându-i lui Rudolf Valentino statutul de star al epocii, la Georgette Heyer, care a creat romanul de dragoste istoric, “The Black Moth”, în 1921. Cam după 20 de ani, Editura “Mills and Boon”, din Marea Britanie, începea publicarea primelor romane de dragoste în serial, care au cunoscut un succes notabil şi în Statele Unite.
Romanul modern s-a născut în 1972 cu Kathleen Woodiwiss. Desigur nu le putem uita pe Daniele Steel şi Sandra Brown. În America, el reprezintă peste 55% din producţia editorială. Majoritatea acestor cărţi sunt semnate de scriitoare sau sub pseudonim feminin.
Dar ce este, de fapt, acest romance, cum este denumit genul în literatura anglo-saxonă? O poveste de dragoste între un bărbat şi o femeie care se întâlnesc… Potrivit “Romance Writers of America”, care are peste 10.000 de membri, o asemenea carte trebuie să aibă în centru două personaje, să dezvolte o dragoste romantică între ele, să aducă o satisfacţie emoţională şi să aibă faimosul “happy end”, chiar dacă pe parcursul ei sunt admise aspecte mai puţin agreabile, cum ar fi un viol, violenţa domestică, dependenţa…
Scrise fie în serial, fie un titlul de sine stătător, aceste romane, care nu trebuie să depăşească în mod obişnuit 200 de pagini, sunt traduse, datorită marelui lor succes, într-un număr impresionant de limbi. Cărţile editate de “Harlequin Enterprises Ltd”, cel mai mare editor al acestui gen, sunt traduse în 26 de limbi şi se vând în 109 ţări, ceea ce a dus la apariţia sintagmei “roman harlequin”, care desemnează aceste volume în Franţa.
Dar pentru că există “un snobism pentru acest gen literar”, după expresia directorului editorial de la “Ebury”, într-un interviu din “The Guardian”, cititoarele ezită să-şi asume declarat preferinţa. De altfel, în metrou, de exemplu, cele care nu se pot decide să-şi întrerupă lectura la plecarea de acasă simt nevoia să ascundă copertele “prea explicite”. Formatul electronic oferă, pe lângă posibilitatea de a le cumpăra fără să intri în librărie, intimitate în timpul lecturii.
Un alt argument, deloc lipsit de importanţă, este preţul, mai mic cu aproximativ 30% faţă de cel al cărţilor tipărite pe hârtie. S-a constatat că iubitoarele genului citesc în jur de 25-30 de volume pe an, astfel încât diferenţa nu este de neglijat.
Susan Edwards, directorul de vânzări al editurii americane “Ellora's Cave”, specializată în romane erotice, vobea la rândul ei într-un interviu despre “apetitul vorace” al cititorilor pentru formatul electronic: “e-book-urile ocupă mult mai puţin spaţiu, sunt mai ieftine şi nu trebuie să te deplasezi pentru a ţi le procura”.
În Franţa, Editura “Harlequin” şi-a văzut două romane plasate între primele patru cel mai bine vândute cărţi, graţie acestui format.
Stéphane Aznar, directorul general al casei editoriale, mărturisea că formatul electronic reprezintă o parte importantă a activităţii acesteia, iar cifrele de vânzare depăşesc media naţională. Astăzi sunt propuse în Franţa, în acest sector, aproximativ 1.000 de titluri, număr care promite să se tripleze până la sfârşitul anului.
Victoria Anghelescu
sursa