Oameni din Dublin
Denisa Comanescu: "James Joyce, care s-a nascut la 2 februarie 1882. A parasit Dublinul la 22 de ani, intr-un exil autoimpus, dar toata viata lui, in toata creatia lui, Joyce s-a intors inspre Dublin. A scris despre Dublin, acel oras al stagnarii, acel oras al paraliziei, cum il numea el. Toata viata a incercat sa prinda imaginile esentiale, epifaniile acestui oras. Si a inceput cu "Oameni din Dublin", volum a carui gestatie s-a produs in primii ani ai secolului XX, desi volumul a fost publicat abia in 1914.
Radu
Paraschivescu, traducatorul in limba romana al acestui volum: "Cartea
asta e o lectie, un mozaic, un puzzle ce recompune obrazul unui oras: cu
cicatricile lui, cu semnele lui distinctive, cu angoasele lui, cu
lacrimile lui, cu suferinta lui, cu orgasmul lui intelectual niciodata
la inaltimea altor capitale. Si poate de asta Joyce a fost atat de
ambitionat sa puna pe harta culturala a Europei un oras care era totusi
al doilea ca vechime in Imperiul Britanic si de care nimeni nu se
ingrijise pana atunci.
Lucrul care ma mira la Joyce e ca s-a simtit prost la Roma. Este singurul om pe care il cunosc, care a acuzat o mare neliniste in Roma, nu s-a simtit deloc in pantofii lui si in pielea lui si abia a asteptat sa revina in Dublin".
Portret al artistului la tinerete
Denisa Comanescu: "Volumul a aparut prima oara in America, in 1916. Gestatia lui a inceput inainte de "Oameni din Dublin". In ianuarie 1903, Joyce a fost provocat de doi prieteni, care scoteau o noua revista literara, sa scrie ceva despre el insusi. Atunci a produs, intr-o singura zi, un eseu mare, autobiografic, intitulat "Portret al eroului la tinerete". Eseul a fost respins de acesti doi prieteni editori, pentru ca au spus ca nu inteleg nimic din el si pentru ca este o oroare in care exista aluzii sexuale.
Joyce facea parte din acea categorie a oamenilor rari, pe care orice esec ii ambitioneaza sa faca un lucru foarte bun. Imediat, s-a apucat sa scrie un roman autobiografic, care intr-un an si ceva a ajuns la 1000 de pagini. La sugestia fratelui sau, s-a numit "Stephen Hero". Ce e ciudat e ca, in timp ce el scria proza atat de clara din "Oameni din Dublin", scria si acest roman stufos, greu digerabil, pe care la un moment dat chiar l-a aruncat in foc. L-a salvat sora lui (de fapt primele capitole au disparut) si au ramas o parte de mijloc si de final. Aceasta parte a fost publicata dupa moartea lui (in 1944) si reeditata o singura data. Aici isi redefineste armele literare cu care va lupta in continuare. Aici da celebra definitie a epifaniei ca o manifestare spirituala, brusca. Aici isi concretizeaza crezul literar.
Apoi scrie a treia incercare, ce ajunge sa fie acest roman, considerat un clasic al modernismului european si pe care incepe sa il publice in foileton in 1914 la initiativa lui Ezra Pound. In 1915, Joyce ii trimite lui Pound, capitolul final din sfarsitul partii a V-a din Portret al artistului la tinerete. Pound ii scrie: "Am terminat acum de citit superbul sfarsit al romanului. Si daca as incerca sa spun cat este de frumos, as izbucni intr-o hiperbola stupida. Cred ca este o carte care va dura ca cele scrise de Flaubert si Stendhal".
Portret al artistului la tinerete este un buildungsroman. Joyce era obsedat de proiectul autobiografic si voia sa il rezolve. In cadrul proiectului acesta, el inventeaza tehnica modernista, pe care o vor prelua Virginia Woolf (care a injurat acest roman), Faulkner, Henry Miller si multi alti autori. Epifaniile, daca le regasim intr-adevar undeva, le gasim in "Portret al artistului la tinerete".
Cei morti (The Dead) (audiobook in lectura lui Gabriel Liiceanu)
Gabriel Liiceanu: "Am predat Heidegger, timp de aproape 20 de ani, la Facultatea de Filozofie. Unul dintre punctele cheie ale acestei gandiri este distanta care separa neautenticitatea nostra din viata de zi cu zi de autenticitatea noastra, pe care Heidegger o aseaza sub suvantul "sinele". Daca esti un bun profesor, incerci sa le explici studentilor ce vrea sa zica prin faptul ca un om e "inautentic". Cu paginile tratatului "Fiinta si timp" nu prea poti s-o faci. Orice idee, ca sa devina inteligibila, are nevoie de o raportare la viata noastra obisnuita. A trebuit sa fac atunci apel la literatura. M-a ajutat Joyce.
Nu stiu daca orice cititor, cand cade peste nuvela lui Joyce, isi da seama de ce lucru formidabil se intampla acolo. Pentru ca aparent nu se petrece nimic. Se petrece ceea ce se petrece cu noi in viata de zi cu zi: traim, chit ca stim sau nu, intr-un fel de somn, care ne este indus de categoriile speciei, de prejudecati, de felul in care gesturile noastre, gandurile noastre, spusele noastre vin pe canale care sunt construite inaintea nostra. Fiecare dintre noi se incadreaza in lucrurile care se fac, care se gandesc indeobste, ne incadram intr-un "se" general. Viata noastra de zi cu zi este un "se face" permanent: ne sculam dimineata cu totii, ne ducem undeva la birou, ne casatorim, facem copii, ii crestem, avem nepoti, murim. Aceasta perindare a vietilor omenesti, in mecanica lor (asemenea frunzelor care sunt invocate la un moment dat de Homer, ca fiind imaginea vietii care se perpetueaza in uniformitatea ei), este viata nostra obisnuita.
In nuvela lui Joyce, aceasta regiune a vietii, in care lucrurile se fac fara ca noi sa fim de fapt noi singuri, cu destinul nostru in ele, are loc sub forma unei petreceri de Craciun. Tot ce se petrece acolo este exterioritatea cea mai pura a vietii. Cu totii vorbesc, se distreaza, spun, mananca, tin discursuri, dincolo de persoana fiecaruia dintre ei. Toti traiesc in inautentic, intr-un somn care inseamna lipsa luciditatii in raport cu el insusi. Ce inseamna atunci autenticitatea?
In ultima treime a nuvelei, "aparatul de filmat" pe care il foloseste Joyce se muta din exterioritatea dialogurilor in visceralitatea eroului. Aparatul se intoarce si intra in intimitatea pura a eroului nuvelei. Acolo se petrece distanta fata de propriile lui vorbe, fata de felul in care se purtasera toti in seara aceea de Craciun, vidul vietii lor, faptul ca el nu existase nicaieri in seara aceea, cum nu existasera nici ceilalti in raport cu ei insisi ca acest balet social era inautenticul pur si ratarea sinelui fiecaruia. Intoarcerea la el se petrece prin intalnirea cu moartea.
Marea poveste cu Heidegger, pe care profesorii la cursuri trebuie s-o repete la nesfarsit si sa spuna "atunci cand noi, oamenii, ne intalnim cu moartea, devenim autentici", inceteaza sa mai fie o vorba goala. Pentru ca aici lucrurile sunt puse in scena sub forma unui story concret".
Despre James Joyce
James Augustine Aloysius Joyce s-a nascut la Dublin, pe 2 februarie 1882. Educat in scoli iezuite, apoi studiind la University College din Dublin, James este interesat de literatura si de limbile straine. In 1902 pleaca la Paris ca sa studieze medicina, dar, dupa un an de privatiuni, se intoarce acasa, unde mama lui e pe moarte. In 1904 pleaca din nou pe continent, impreuna cu Nora Barnacle, care i-a stat alaturi toata viata si i-a daruit o fiica si un fiu.
Din 1905 pana in 1915 locuieste la Trieste. In 1907 publica volumul de poezie Chamber Music, iar in 1914, dupa aproape zece ani de lupta cu editorii, care considerau textele prea indraznete, daca nu chiar imorale, volumul de povestiri Oameni din Dublin (Dubliners), primit cu entuziasm de Ezra Pound. Acesta va deveni marele sau prieten, care il va sprijini constant.
In 1915, din cauza intrarii Italiei in Primul Razboi Mondial, Joyce pleaca din Trieste si se stabileste la Zurich, unde ramane pana in 1919, iar in 1920 se muta la Paris. In aceasta perioada apar, in 1916, romanul Portret al artistului la tinerete (A Portrait of the Artist as a Young Man), dupa ce fusese publicat in foileton in revista The Egoist, si in 1918 piesa Exiles.
Din cauza vederii tot mai slabe, Joyce face eforturi titanice sa scrie. In 1922, chiar de ziua lui, vede lumina tiparului monumentalul Ulise (Ulysses), salutat la aparitie ca o opera de geniu de T.S. Eliot si Hemingway. In 1923 incepe sa lucreze la Finnegan's Wake, care va fi publicat in 1939. In 1931 se casatoreste cu Nora Barnacle. La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, scriitorul se refugiaza la Zurich, unde moare pe 13 ianuarie 1941, lasand in urma o opera definitorie pentru literatura moderna. (sursa: humanitas.ro)
de Cosmin Navadaru
sursa
sursa foto
