Pe ultima copertă, prof. dr. Ion Bănşoiu, preşedintele editurii Paideia, scrie: "La 300 de ani de la apariţia versiunii franceze, abia acum literatura istorică de bază în limba română se îmbogăţeşte cu acest tratat, graţie iniţiativei intelectuale de vocaţie naţională pe care a avut-o şi a dus-o strălucit până la capăt, cu ultima suflare, la modul propriu, eminentul clasicist al Universităţii Bucureşti Dan Sluşanschi." De asemenea, în prefaţa sa, acad. Virgil Cândea precizează: "Oricât ar părea de curios, magistrala operă a lui Cantemir asupra istoriei Impărăţiei Otomane nu a fost publicată niciodată până la ediţia critică din 2001 a prof Dan Sluşanschi, pornind de la originalul latin regăsit de noi în 1984, ba nici măcar în forma ei completă."
Trebuie să spun de la început că, atunci când am citit aceste rânduri, am fost uşor derutat. Prin 1960, elev fiind, am cumpărat de la un anticariat "Istoria Imperiului Ottomanu. Crescerea si scaderea lui. Cu note forte instructive de Demetriu Cantemiru, principe de Moldovia. Traducerea romana de Dr. Ios. Hodosiu. Bucuresci. Editiunea Societatei Academice Romane, MDCCCLXXVI", un uriaş volum cu foile îngălbenite, în limbajul încântător al primelor tipărituri în scrierea română modernă, cu care, chiar dacă nu l-am citit din scoarţă în scoarţă, m-am delectat ani la rând. (Ba chiar, "inspirat" de istoria unuia dintre sultani, dintre cei mai sângeroşi, am scris, cu tocul cu peniţă, la 14 ani, o naivă tragedie în "trei acte şi nouă tablouri"! Avea ... 213 pagini!). Intrigat, am început să cercetez, convins că cei doi oameni de cultură citaţi în primul paragraf al acestui articol nu puteau greşi, dar şi că ceea ce am eu în bibliotecă de o jumătate de secol este chiar "Istoria" cu pricina (şi ca dovadă îi reproduc prima pagină în a doua fotografie), că trebuia să existe o explicaţie. Explicaţie pe care, aflând-o din aproape în aproape, o împărtăşesc acum.
Cu manuscrisul "Istoriei creşterilor şi descreşterilor Curţii Othmannice" (dar şi cu alte manuscrise) a plecat în apusul Europei, la începutul veacului al XVIII-lea, fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh, după moartea tatălui său. A încercat să găsească editori. Traducerea lui Tindal în englezeşte a apărut la Londra, în 1734, şi a fost reeditată în 1756. Traducerea franceză a lui De Joncquières a apărut în 1743, la Paris. Cea a lui Schmidt-Schroder, în germană, la Hamburg, în 1745.
"Dar pastorul Nicholas Tindal - subliniază acad. Virgil Cândea - a publicat doar un fel de «remake» al lucrării lui Cantemir. Tindal a schimbat numărul Cărţilor, a alăturat adnotările textului, ştergând diferenţe fundamentale dintre informaţiile datorate Cronicilor turceşti şi contribuţiile proprii ale Princepelui, a omis destule pasaje mai dificile, a făcut modificări nejustificate. Chiar şi aşa, traducerea l-a făcut cunoscut şi lăudat pe Dimitrie Cantemir." Toţi ceilalţi traducători, inclusiv cel german, au tălmăcit, la rândul lor, traducerea lui Tindal. Manuscrisul a fost vândut şi revândut, a rămas ascuns în biblioteci, a ajuns la Universitatea Harvard la începutul secolului trecut, a fost redescoperit în 1955 şi cercetat de români, mai precis de acad. Virgil Cândea, abia treizeci de ani mai târziu. Textul latin a fost difuzat prima oară într-o ediţie facsimilată de Editura Roza Vânturilor, în 1999, apoi în 2001, de Editura Amacord.
Dar "Istoria..." nu era chiar necunoscută românilor. Un moment semnificativ pentru cultura română l-a constituit amplul proiect al Academiei Române de editare a Operelor Principelui Dimitrie Cantemir, început în 1872. În cadrul acestuia, luptătorul paşoptist, juristul si publicistul Iosif Hodoş, unul dintre întemeietorii Societăţii Academice Române, a redat după versiunea germană, "Istoria Imperiului Otoman. Cresterea si scăderea lui, cu note foarte instructive de Demetriu Cantemir, Principe de Moldavia. Traducere de Dr. Ios. Hodosiu, Partea I-II, Bucuresti, 1876-1878". Pe lângă includerea notelor în subsolul paginilor, Hodosiu a tradus şi Viaţa lui Demetriu Cantemir, fost domn al Moldovei. (Iosif Hodosiu, 1829-1880, de felul său de prin Bistriţa, participant la Revoluţia de la 1848-49, a colaborat şi la Dicţionarul Academiei.) Aşadar Iosif Hodosiu a tradus după Johann Lothar Schmidt, care urma forma lui Tindal, de vreme ce nu avea la dispoziţie niciun manuscris sau text tipărit latin.
Ediţia de acum, publicată de Editura Paideia, este prima după manuscrisul latin aflat la Harvard şi care pare că dispune de toate argumentele pentru a fi considerată ştiinţifică.
"Dan Sluşanschi - spune acad. Virgil Cândea - a tradus o mare operă făcând la rândul lui operă. Întârzierea, greu de explicat, cu care a apărut versiunea românească, aşteptându-se iniţiativa academică, a purtat totuşi un avantaj exploatat de Dan Sluşanschi la extrem: a fost folosit imensul progres făcut de istoriografia domeniului şi aportul recent al erudiţiei filologice... Ediţia de faţă reproduce fidel textul în aranjamentul lăsat de Dan Sluşanschi."
Dan Sluşanschi (1943 - 2008) a fost un filolog român, indoeuropenist, profesor doctor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, specialist în filologie clasică şi indoeuropenistică, traducător al lui Homer, membru al Uniunii Scriitorilor, autorul a 28 de manuale, studii, ediţii critice, traduceri literare şi de specialitate şi a peste 50 de articole şi 80 de recenzii ştiinţifice. A dat monumentale versiuni româneşti ale "Iliadei", "Odiseii" şi "Eneidei". În 2007 a primit Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pentru ediţia critică a lucrării "Descriptio Antiqui Et Hodierni Status Moldaviae/ Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei, de Dimitrie Cantemir", apărută la Editura Institutului Cultural Român în 2006.
Traducerea tratatului istoric al lui Cantemir este o faptă de înaltă ştiinţă săvârşită cu o meticulozitate rară de către Dan Sluşanschi, în ideea că orice amănunt este semnificativ şi la fel de important ca lucrarea însăşi.
Demetrius Cantemir - Istoria creşterilor şi descreşterilor Curţii Othmannice. Historia incrementorum arque decrementorum aulae Othomanicae. Versiune românească în ediţie princeps - Dan Sluşanschi, Editura Paideia. Traducere românească şi indice de Dan Sluşanschi. Prefaţa traducerii româneşti de acad. Virgil Cândea.
Scrisă de Stelian Ţurlea
sursa