Şi-a propus să parcurgă 1000 de km şi să primească donaţii de o liră pentru fiecare kilometru. Cu banii strânşi, vrea să construiască o bibliotecă.
RL: Ai plecat din România în 2008, iniţial cu destinaţia Cipru. De ce?
V.G.: După ce mi-am terminat studiile am reuşit să lucrez ca reporter Tv la o televiziune ce tocmai devenise naţională. Ştiam însă că vreau să fac un master iar salariul era atât de mic încât nu îmi permitea să studiez în România, cu atât mai puţin în străinătate. Aşa că mi-am pus toate hainele într-o geantă peticită şi am luat drumul Ciprului, unde trăiau doi dintre fraţii mei. Ajuns acolo am început să pun bani deoparte - dar asta numai pentru că am avut până la trei slujbe în acelaşi timp şi am primit ajutorul fraţilor mei. Ciprul este o ţară în care e greu să pui bani de o parte.
RL Ai plecat apoi la studii în Anglia
V.G.: După ce am asistat la un târg de oferte educaţionale în Nicosia, am intrat pentru prima dată în legătură cu viaţă universitară din Regatul Unit. M-am întors la maşină unde mă aştepta fratele meu şi i-am spus simplu: plec în Anglia.
Mi-am făcut pentru a două oară bagajele având la dispoziţie numai jumătate din suma necesară pentru master. Restul urmă să vină pe parcurs din împrumuturi şi job-uri găsite pe acolo. Cred că a fost vorba şi de puţin noroc... sau doar perseverenţă.
RL: De ce ai ales să călătoreşti în Asia?
Fascinaţie, istorie, aventuri şi cel mai important pentru că îmi doresc să cunosc lumea. Să o văd şi să o înţeleg aşa cum e ea. Nu vreau însă să creez impresia că am la dispoziţie un buget imens. Dimpotrivă.
Este vorba de un mod special de a călători - unii numesc activitatea asta "vagabonding" - înseamnă un stil de viaţă simplu, ieftin, care îţi permite să călătoreşti în jurul lumii dacă vrei. Toate lucrurile de care ai nevoie pentru a supravieţui trebuie să încăpă într-un rucsac. Secretul este să încerci să economiseşti cât mai mult dar să vezi cât mai multe.
RL: Cum ţi-a venit ideea de a străbate Taiwan-ul pe bicicletă?
Înainte să plec în Asia pentru 6 luni aveam deja în minte câteva lucruri pe care voiam să le fac: să merg pe bicicletă din Taipei, capitala aflată în nord, până în cel mai sudic punct al insulei. Ar fi însemnat în jur de 500 de kilometri.
Abia când am ajuns aici şi am început aventura, am realizat cât de mult potenţial există în această călătorie. Aşa că am optat pentru 1000 km, şi un act de caritate.
RL: În ce consta actul de caritate?
Am găsit un "cămin" pentru banii strânşi. Va fi comuna Ghindăreşti din judeţul Constanţa, unde peste 3000 de suflete nu au acces la cărţi. Nu pot salva lumea, dar pot face o mică schimbare în bine.
Am ales judeţul Constanţa pentru că aici am trăit cea mai mare parte a vieţii şi aici am cele mai puternice legături care mă pot ajută în implementarea unui astfel de proiect.
Problema găsirii unei astfel de comune am rezolvat-o cerând şi primind ajutorul directoarei Bibliotecii Judeţene Constanţa. Cred că în viaţă este important să ştii să ceri ajutor. Nu poţi face totul singur.
RL: De ce o bibliotecă?
Pentru că eu sunt un cititor: citesc cărţi, ştiri, articole, afişe, anunţuri sau reclame. Din păcate nu am fost îndemnat destul de devreme să citesc aşa că vreau să fiu eu cel care îndeamnă la citit. Copiii din mediul rural au dreptul la o lume a cărţilor în care să se piardă şi să îşi croiască un viitor mai bun. În cazul meu a funcţionat.
RL: Cum a fost prima săptămână a călătoriei?
Am reuşit să pedalez în jur de 400 de km şi nu fără aventuri. Cele mai multe probleme le-am avut cu bicicleta pentru că este foarte veche, ieftină şi banală. Aş fi putut opta pentru o bicicletă profesionistă însă nu ar fi fost la fel de distractiv.
Este şi o încercare personală pentru a vedea cum reacţionez în faţă unei probleme neprevăzute. Am rămas fără frâne, fără viteze, fără lumini şi am ajuns să împing bicicleta la deal pe kilometri întregi în loc să merg pe ea.
RL: Care este atitudinea oamenilor?
În Taiwan am întâlnit cei mai prietenoşi oameni din viaţă mea. Că străin, şi mai ales că român, am fost tratat cu o căldură ieşită din comun - reuşesc să mă facă să mă simţ jenat că accept atât de multe lucruri de la ei. Cred că pentru a înţelege exact despre ce vorbesc trebuie citite aventurile de pe blogul meu. Acolo sunt prezentaţi oamenii aşa cum sunt, fără exagerări.
RL: Reuşeşti să prinzi semnal de internet?
În marile oraşe nu este nici o problemă să ai acces la internet. Dacă te îndepărtezi însă devine mult mai dificil. În cazul meu, pentru că această cursă pe bicicletă include dormitul în cort undeva pe o plajă pustie sau într-un oraş uitat de lume, îmi este mai greu să am acces la internet. Dar asta este şi partea cea mai bună. Nu am internet, nu am telefon, nu am computer... sunt singur în încercarea de a mă regăsi şi a descoperi cine sunt cu adevărat.
RL: Câţi bani ai reuşit să strângi?
Este o sumă modestă, în jur de câteva sute de lire. Este extrem de dificil să ceri bani chiar şi prietenilor şi chiar dacă este o singură liră englezească. Sunt însă abia la început. Caut sponsori, am promisiuni şi voi face toate eforturile pentru a vinde toţi cei 1000 de km.
Fiecare zi a călătoriei este descrisă de Vasile pe blogul personal: vasilegadinceanu.wordpress.com
de LAURA STEFANUT