 |
| Foto: Reuters |
Scriitorul japonez Haruki Murakami, adept al discreţiei şi-al misterului, a vorbit despre singurătate, căsnicie, destin şi iubirea faţă de pisici pentru cotidianul britanic „The Guardian“.
„Am riscat şi-am câştigat"
Murakami, în vârstă de 63 de ani, cu aerul unui „skateboarder adolescent", îşi împarte timpul între Hawaii, Japonia şi „un al treilea loc pe care-l numeşte «Acolo»", notează jurnalista de la „The Guardian". Murakami acordă foarte rar interviuri şi, asta, în sine, face din apariţia textului un eveniment. Dar nu doar asta. Mai ales confesiunile lui Murakami necenzurate şi pline de nuanţe. „Am riscat şi-am câştigat", spune Murakami. Părinţii l-ar fi văzut lucrând la compania de maşini Mitsubishi, în schimb Murakami a ales să deschidă un bar, în anii '60, „când totul era posibil". „Aţi riscat cu acest bar?", întreabă Emma Brockes.
„Aaaah. Căsătoria a fost riscul cel mare! Aveam 20 sau 21 de ani. Nu ştiam nimic despre lume. Eram idiot. Şi inocent. Dar am supravieţuit." Soţia e cea care citeşte prima romanele lui Haruki Murakami. „Uneori ne mai certăm. E dură cu observaţiile, însă e mai bine aşa. Pot să-mi părăsesc editorul, în schimb nu-mi pot părăsi soţia", mărturiseşte, jucându-se, Murakami.
Scrisul ca rutină
Nu se consideră un artist. „Sunt doar un tip care ştie să scrie. Da!" Ziua de lucru a lui Murakami începe la 4 dimineaţa. Scrie până la prânz, îşi petrece după-amiezile antrenându-se pentru maratoane sau răsfoind discuri prin magazinele de vechituri şi se-ntoarce acasă la 9 seara. E genul de disciplină draconică fără de care n-ar fi putut termina un roman de o mie de pagini în doar trei ani. „O rutină", o numeşte Murakami, explicând că, în cele din urmă, a scrie echivalează cu „a munci" sistematic.
„Am nevoie de forţă pentru că trebuie să deschid o uşă", dezvăluie Haruki Murakami interiorul profesiei de scriitor. „În fiecare zi întru în camera de lucru, mă aşez la birou şi deschid calculatorul. În acel moment, trebuie să deschid uşa. E o uşă mare şi grea. Trebuie să intru «Acolo». Metaforic, desigur. Şi-apoi trebuie să mă întorc. Şi să închid uşa. Deci îmi trebuie, literalmente, forţă fizică pentru a deschide şi a închide uşa. Dacă îmi pierd această forţă, nu mai pot scrie romane. Pot scrie proză scurtă, dar nu un roman", povesteşte Murakami.
Pisici şi taxe
Unul dintre cei mai vânduţi scriitori ai lumii - romanele lui se cumpără în milioane de exemplare -, Murakami mai spune în interviu că nu ştie câţi bani câştigă. „Ştiţi, dacă eşti destul de bogat, cel mai bun lucru e că nu trebuie să te gândeşti la bani. Habar n-am cât câştig într-un an. N-am nici cea mai mică idee. Nu ştiu nici cât plătesc taxele. Nu vreau să mă gândesc la taxe."
După mai bine de 20 de ani de când a închis barul pe care-l deschisese în adolescenţă, „Peter Cat", numit aşa după numele pisicii pe care-o avea la acea vreme, bucuriile lui Murakami au rămas cele simple. „Îmi place să citesc cărţi. Să ascult muzică. Colecţionez discuri. Şi-mi mai plac pisicile. Nu mai am nicio pisică acum. Dar, dacă mă plimb şi văd pe stradă o pisică, sunt fericit."
"În fiecare zi intru în camera de lucru, mă aşez la birou şi deschid calculatorul. În acel moment, trebuie să deschid uşa. E o uşă mare şi grea. Trebuie să intru «Acolo».'' Haruki Murakami, scriitor
Un vizionar minimalist
„1Q84" este cel mai recent roman al scriitorului Haruki Murakami. Primul său roman, „ Ascultă cum cântă vântul" (1979), i-a adus Premiul Gunzo, iar „În căutarea oii fantastice" (1982) a fost distins cu Premiul Noma. Printre cele mai cunoscute romane ale sale mai sunt şi „Pădurea norvegiană", „Iubita mea, Sputnik", „Kafka pe malul mării" şi „În noapte". Haruki Murakami este un admirator al scriitorului american Raymond Carver, cunoscut pentru minimalismul şi forţa sa, pe care l-a şi tradus în limba japoneză.
Autor:
interviul în limba engleză: Haruki Murakami: 'I took a gamble and survived'
articol înrudit: Haruki Murakami's 1Q84 due out in English in October