Prozatorul Mircea Horia Simionescu s-a stins din viaţă

În zorii zilei de 18 mai 2011 s-a stins din viaţă, în Bucureşti, Mircea Horia Simionescu, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române dintotdeauna. S-a născut pe 23 ianuarie, la Tîrgovişte.

Scriitorul Mircea Horia Simionescu va fi înmormântat vineri la cimitirul Bellu din Capitală, au anunţat reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din România (USR), informează Mediafax. Trupul neînsufleţit al lui Mircea Horia Simionescu va fi depus joi la capela cimitirului Bellu.

Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu a făcut parte din aşa-numita "Şcoală de la Tîrgovişte", care a deschis drumul postmodernismului românesc.

Scriitorul Mircea Horia Simionescu s-a născut ("mirat", cum îi plăcea să spună) pe 23 ianuarie 1928, la Târgovişte, într-o familie descinzând din ramura Brătienilor argeşeni (bunica paternă, fiică a lui Ion Brătianu) şi din aceea, bucureşteană, a Căciuleştilor, cu întinse ramificaţii în burghezia furnizoare de nume ilustre în medicină, armată, finanţe, drept.

Tatăl, Stelian, "bun în grad" (căpitan) de-a lungul întregii copilării a prozatorului, s-a stins din viaţă la 41 de ani. Mama, Irina, telegrafistă PTT - un pedagog liberal scandalizând familia, prietenii şi opinia târgului -, poate fi trasă la răspundere pentru originalitatea educaţiei discret personificate spre a încuraja straniul talent poetic al primului ei născut.

Jocurile şi joaca, prelungite până în adolescenţă, Mircea Horia Simionescu le-a convertit într-o prietenie intelectuală exaltată cu tinerii de-o seamă Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Petru Creţia, recunoscuţi, după tardiva lor publicare, în anii '70 ai secolului trecut, ca grup de prozatori rezistent la imperativele şi îndrumările regimului comunist.

Mircea Horia Simionescu, datorită scrierilor sale de-o pregnantă originalitate - apropiate spiritual de I. L. Caragiale, Franz Kafka, Julio Cortázar, Jorge Luis Borges, Italo Calvino, Urmuz -, este considerat de Mircea Zaciu un trouble-f?te al literaturii postbelice, iar de Adrian Marino, autorul "celei mai bune şi mai bine organizate parodii antiliterare din întreaga noastră literatură".

Însemnările laboratorului epic al lui Mircea Horia Simionescu s-au structurat în ciclul de patru volume "Ingeniosul bine temperat" (1969, 1970, 1980, 1983), epopee a erorilor secolului, o glumă enormă a anotimpurilor în derivă.

Opera sa reuneşte şi volumele: "Nesfârşitele primejdii" (1978), "Învăţături pentru Delfin" (1979), "Licitaţia" (1985), "Paltonul de vară" (1996), "Cum se face" (2002), "Pe la amiază" (1974), "Banchetul" (1982), "Îngerul cu corp de bucătărie" (1992), "Fărădelegea vaselor comunicante" (1997), "Răpirea lui Ganymede" (1975), "Trei oglinzi" (1987) şi "Febra" (1998).

Ultima sa carte antumă este masiva culegere de poeme "Versete de unică folosinţă" (2010).

Mircea Horia Simionescu a fost membru al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, secţia Proză, din cadrul Uniunii Scriitorilor din România (USR). În 1998, el a primit premiul Opera Omnia al USR. 

 

Opere publicate

• A debutat editorial, în anul 1969, cu romanul Dicţionar onomastic, primul volum din ciclul Ingeniosului bine temperat.

Din acelaşi ciclu mai fac parte romanele:

• Bibliografia generală (1971);
• Jumătate plus unu (Alt dicţionar onomastic) (1976);
• Breviarul (Historia calamitatum) (1980);
• Toxicologia sau Dincolo de bine şi dincoace de rău (1983).

 

Alte opere publicate

• După 1900, pe la amiază (1974), 20 de proze;
• Răpirea lui Ganymede, jurnal eseu de călătorie (1975);
• Nesfârşitele primejdii, roman (1978);
• Învăţături pentru delfin, roman (1979);
• Ulise şi umbra, note de călătorie (1982);
• Banchetul, 13 povestiri (1982);
• Trei oglinzi, conţine transcrierea primului caiet de jurnal, din 1946 (1987);
• Paltonul de vara, roman (1996);
• Fărădelegea vaselor comunicante (1997).

 

Dicţionarul onomastic

Despre Dicţionarul onomastic, autorul afirma la reeditarea cărţii:

„Îmi place să-i cred pe criticii şi pe ceilalţi cititori ai mei că interesul general pentru această propunere insolită de nou roman nu a scăzut în cei 30 de ani de la apariţie (1968).

Am inaugurat cu Dicţionarul onomastic tetralogia mea Inge­niosul bine temperat (o repet, pentru că, adesea, chiar editorii şi criticii mei încurcă numele ciclului şi al fiecărui volum...), întrevăzând în următoarele cărţi treptele celorlalte anotimpuri ale cunoaşterii - prin carte, prin istorie, prin critica erorii. Dicţionarul a primit un adaos - când a apărut, mersese doar până la litera J -, odată cu culegerea Jumătate plus unu (Editura Albatros, 1977), astfel ca să adune din mape tot ce conducea firesc la Z. Acest volum este primul text integral al originalului roman ce concurează, cum s-a spus... "Cartea de telefon". De ce nu m-am oprit la un număr rezonabil de nume, dacă important era jocul şi nu textul? Răspunsul nu-l vor afla cei care, obişnuiţi cu horoscoapele, doresc să afle prin nume caracterul, fizionomiile sau măcar pă­rerile unuia despre caracter, nici cei care trag de cotorul cărţii ca să dezgroape etimologii (după informaţiile mele, Dicţionarul onomastic s-a aflat multă vreme, în marile biblioteci, pe raftul dicţionarelor), nici afonii care, călcând pe clapele vioaie ale cărţii, nu disting, sub virtuozităţile ludice ale scrierii, acordurile ei grave.

După cum uşor se poate vedea, este vorba despre o carte de literatură - literatură, scrisă şi oferită cititorului obosit de grămezile de cărţi cu cap şi coadă, dar fără ceva la mijloc, cărţi în care se succed părţi ce nu se plămădesc una dintr-alta datorită simplei inerţii a fermentaţiei, maiaua fiind mai concludentă decât coca.

Dicţionarul e o năzdrăvănie -cum a nu­mit-o, mângâindu-i manuscrisul, Geo Bogza - carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiş, în tramvai sau într-o cabană alpină, de la mijloc, de dinapoi înainte, de dedesubt spre manşeta de sus, ca almanahurile şi calendarele străbunicilor, ca răvaşele şi scrisorile, ca telegra­mele de presă”.

 

Premii şi distincţii

La împlinirea vârstei de 70 de ani, în 1998, primeşte Premiul Opera omnia al Uniunii Scriitorilor, iar în 2003, la 75 de ani de viaţă şi 60 de activitate literară neîntreruptă, a fost sărbătorit în oraşul natal de Primăria municipiului Târgovişte.

surse:http://www.tvr.ro/articol.php?id=103505 ; http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Horia_Simionescu