Treceți la conținutul principal

Promovare. Scriitorii se vând pe Youtube

Autorii străini de succes au început să folosească canalul YouTube pentru a posta clipuri de promovare a cărţilor lor, asemenea trailerelor pentru filme. În România, doar câţiva scriitori au atacat mediul virtual.

Unul dintre cei mai bine vânduţi autori în lume nu este scriitor, ci bucătar, celebrul Jamie Oliver care a apelat la o nouă soluţie de promovare a celui mai recent volum. Vestitul maestru îşi prezintă cartea pe YouTube, promiţând că poate transforma pe oricine din sclavul cuptorului cu microunde într-un mic expert în propria bucătărie, observă jurnaliştii de la The Independent. La fel procedează şi una din cele mai apreciate bucătărese din Marea Britanie, seducătoarea Nigella Lawson, lăudând în cele două minute postate pe internet virtuţile celei mai recente cărţi de bucate, pomenind în acelaşi timp şi despre cuptorul din casa ei, despre copiii şi fraţii săi şi alte lucruri care ar putea stârni oricui dorinţa inconştientă de a face parte din lumea sa.

Clipurile sunt realizate de Waterstones.com, site-ul celebrei edituri britanice, sunt bine făcute din punct de vedere comercial, aşteptându-te parcă să simţi aromele reţetelor prezentate de cei doi autori. Însă editura nu se află la prima tentativă, realizând de mult videoclipuri de promovare pe YouTube a propriilor produse
pentru a crea o legătură cu noile apariţii. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unor titluri semnate de Ian McEwan („Solar") sau de Jacqueline Wilson, autoare de cărţi pentru copii. Cei doi scriitori sunt sobri, făcând un sumar şi scurte lecturi din cărţile lor, preferând această variantă unei reclame zgomotoase, şi nefolosindu-se de şarmul lor în încercarea de a determina achiziţionarea cărţilor.



„Cumpără această carte"

De altfel, editura Waterstone şi-a accentuat în ultimul timp campaniile de publicitate, folosindu-se de adevărate trailere (precum cele de promovare a filmelor) pentru a face accesibilă industria cărţii în întreaga lume. Ziariştii britanici susţin că, deşi metoda este manipulatoare, apariţiile online au contribuit la succesul cărţilor tipărite.

Videoclipul lui Jamie Oliver de pe YouTube pentru cel mai recent volum al său „Jamie's 30-minute Meals", a plasat cartea pe locul doi în topul celor mai bine vândute cărţi ale editurii. De altfel, Lawson, Stephen Fry, Alan Sugar, Michael McIntyre, toţi cei care au videoclipuri Waterstones.com, au ajuns în Top 10 în perioada Crăciunului.

Pe de altă parte, o serie de personalităţi literare apar în clipuri ca nişte vânzători linguşitori sau, pur şi simplu, implorând cititorii să le cumpere cartea.

Cântăreţul canadian Justin Bieber, care i-a detronat de curând pe veteranii Eminem şi Usher în topurile muzicale, se adresează viitorilor cititori astfel: „Salut, băieţi. Justin Bieber e aici. Vreau doar să vă întreb ce mai faceţi. Vin cu o carte... Are o mulţime de chestii mişto despre mine. Vreau să vă spun: mergeţi şi cumpăraţi-o!". Alan Sugar, om de afaceri şi gazda emisiunii de televiziune „The Apprentice/Ucenicul", merge pe un mesaj mai clar: „Cine se simte tânăr şi inspirat, un om de afaceri care vrea câteva sfaturi, un microbist sau fan The Apprentice trebuie să meargă şi să cumpere această carte pentru a şti cum să dea totul din el". Actorul Russell Brand vorbeşte direct în cameră, îndemnându‑şi fanii să cumpere volumul doi din „Booky Wook", despre care el însuşi spune că „e mai bună decât cealaltă".

În ţară, încercările autorilor români sunt mai timide. Editurile mari încă nu au început să folosească această nişă de promovare, majoritatea recurgând doar la site-urile de socializare ca Facebook sau Twitter pentru a anunţa noile apariţii.

Scriitorii români, clipuri cu doar câteva sute de vizualizări

Printre autorii români care se autopromovează pe YouTube sunt Dan Lungu sau Mihail Vakulovski, fondatorul revistei Tiuk!, însă clipurile lor au doar câteva sute de vizualizări. Vakulovski a postat filme în care citeşte din propriile creaţii în diferite locuri (de la Club A şi Vama Veche, până în Bratislava sau Paris). Dan Lungu, autorul romanelor „Raiul găinilor" şi „Sunt o babă comunistă", este unul dintre cei mai exportaţi scriitori români, fiind tradus în mai multe ţări. Scriitorul are descărcate clipuri cu Ilinca, fetiţa lui, citind din cartea „De-a întunericul", cu el însuşi citind, imagini cu pagini de manuscris sau cu lecturi din traducerile cărţilor sale.

Dan Lungu: „Un mod de promovare amuzant, inteligent, care ajunge foarte bine la publicul tânăr"

„Cred că e un mod de promovare amuzant, inteligent, care ajunge foarte bine la publicul tânăr, foarte la modă prin alte părţi", a declarat pentru România Liberă, Dan Lungu. „Nu pot spune că am folosit-o în mod conştient ca metodă de promovare. Cred că prima lectură cu intenţia de a ajunge la public a fost cea de pe site-ul meu, când a apărut «Cum să uiţi o femeie». Site-ul tocmai se construia, cartea era în curs de apariţie şi mi s-a părut o idee foarte simpatică, postmodernă. Pentru noua carte, «În iad toate becurile sunt arse» va apărea un foarte scurt filmuleţ artistic, un spot, realizat de doi artişti vizuali, Lavinia German şi Andrei Cozlac".

Scriitorul nu poate confirma dacă videoclipurile au avut vreun rol în atragerea de noi cititori, dar crede că „bine făcute, filmuleţele pot avea această calitate, de a aduce tineri hoinari din mediul virtual către lectură, fie şi ebook-uri".

Sfaturi pentru începători

Pe site-ul suite101.com este publicat un ghid pentru scriitorii care doresc să se promoveze pe YouTube, fiind considerat un puternic instrument mai ales pentru scriitorii independenţi, în special pentru cei de nişă. Li se recomandă celor care scriu despre bucătoria coreeană, de exemplu, să nu omită să facă un scurt istoric al acesteia, să prezinte instrumentele şi tehnologia specifică. Li se atrage atenţia că trebuie să se comporte ca nişte profesionişti, postând fotografii şi înregistrări video. La fel se pot folosi de Youtube şi scriitorii de ficţiune, trailerul fiind cea mai bună metodă de a face o legătură cu romanul lor. Pot posta interviuri cu ei, fotografii şi recenzii. Crescând numărul de accesări al videoclipurilor sunt şanse să crească numărul cititorilor cărţii.

de MANUELA GOLEA

Postări populare de pe acest blog

Cum schimbă limba pe care o vorbeşti lucrurile pe care le vezi? Lingviştii văd lumea diferit

Dacă doi oameni s-ar uita la acelaşi obiect, ei vor vedea lucruri cu totul diferite. Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins, familiarizarea unei persoane cu un obiect, în special, cu literele alfabetului, va influenţa trăsăturile pe care le observă. Studiind modurile diferite prin care oamenii percep un alfabet, cercetătorii au descoperit că expertiza ajută la sortarea caracteristicilor neînsemnate, lăsând novicii să privească literele ca fiind ceva mai complex. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins au analizat răspunsurile a 50 de participanţi care au fost rugaţi să stabilească dacă perechile de litere arabe erau diferite sau identice. Participanţii au fost repartizaţi în grupuri a câte 50 de persoane, dintre care 25 erau experţi în arabă, iar alţi 25 nu cunoşteau limba. Cercetătorii au arătat participanţilor 2.000 de perechi de litere, măsurând viteza de răspuns ...

Man Booker prize 2015 longlist: let the 'posh bingo' begin

At midday on Wednesday, the opening list of runners and riders for Britain’s leading books prize is unleashed on the reading world. Who will it be? Who will it be? With less than 24 hours to go before the longlist is announced, we’re starting to wonder who’ll make up this year’s Man Booker dozen – even though offering predictions is, in this game of “posh bingo”, as Julian Barnes put it, a bit like filling in your card before the numbers have been called. In the second year that American authors have been eligible, one obvious contender is Hanya Yanagihara ’s epic tearjerker about love, friendship and the effects of childhood abuse: A Little Life is hot off presses in the UK and currently consuming readers on both sides of the Atlantic. Other US novels to look out for include Marilynne Robinson’s Lila, the third in her Gilead series, published to ecstatic reviews last November ; a strong debut from Atticus Lish exploring poverty and hard graft in an unforgiving post-cra...

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)