Situaţia este valabilă - paradoxal? - mai degrabă în Bucureşti decât în provincie şi, fireşte, are excepţiile ei. Cea mai semnificativă - după ştirea mea - este situaţia Muzeului Ţăranului Român, transformat într-un adevărat centru cultural multiartistic şi multimedia. Aici, permanent se întâmplă ceva şi toate evenimentele sunt promovate pe mai toate căile posibile.
Pentru că, să ne înţelegem, nu e vorba numai de bani. Sigur că un muzeu nu are puterea financiară să plătească reclamă TV. Dar, slavă Domnului, există mail-ul, Messenger-ul, blogurile, site-urile, fără a uita promovarea prin "telefonul fără fir", de la om la om, extrem de eficientă.
Ne-am dus copiii în majoritatea muzeelor bucureştene. Mai toate sunt remarcabile prin comorile pe care le adăpostesc, dar mai toate sunt goale, inclusiv în weekend. Şi să nu spuneţi că lumea n-are timpul, dispoziţia şi∕sau aplecarea culturală pentru a vizita muzee. Noaptea Albă a Muzeelor demonstrează, an de an, contrariul. Sau amintiţi-vă cozile de ore care s-au făcut la expoziţia "400 de ani de pictură franceză" de la Muzeul Naţional de Artă!
Cât despre bani, să fim serioşi! Am văzut o superbă expoziţie despre istoria scrisului la Muzeul Literaturii Române, doi adulţi şi trei copii, contra "exorbitantei" sume de 2 (doi) lei... Personalul foarte amabil al muzeului (aflat la acea oră la sfârşitul unei frumoase renovări) ne-a descuiat sălile de expunere, pentru că eram singurii vizitatori, într-o duminică dimineaţa în care vremea potrivnică anula alternativa plimbărilor în parc şi a ieşirilor din Bucureşti.
Aproape la fel de singuri am fost, în aceeaşi zi, în impozantul Muzeu Naţional de Istorie, unde, pe lângă multe altele, există reproducerea Columnei lui Traian şi Tezaurul Naţional - al doilea din Europa ca valoare, din câte se pare!
Singurei am fost şi în Muzeul Naţional de Artă Contemporană - care, e drept, cel puţin în acel moment, nu prea avea cu ce să te atragă, în afara lifturilor exterioare. Aproape singuri am fost, de fiecare dată, la Muzeul Tehnicii din coasta Parcului Carol I. Nici măcar acolo, în parc, nu exista vreun afiş care să te îndemne să faci un popas în spectaculosul teritoriu al ştiinţei, un spaţiu, din păcate, foarte rece, la propriu şi la figurat. Dar exponatele, fie ele şi foarte vechi, sunt atractive, mai ales pentru copii. Rareori ne-am întâlnit cu cineva în Muzeul Militar, extrem de incitant în special pentru băieţi.
În multe muzee n-am prea auzit să se organizeze ceva special, un eveniment atractiv, un program şcolar, un atelier, o PROVOCARE. Spre deosebire de Muzeul Geologic, de pildă, unde - în condiţiile unui patrimoniu relativ puţin atractiv - destul de des se întâmplă ceva. Vizavi, se aşteaptă redeschiderea - într-o formă promisă a fi superspectaculoasă - a bătrânului Muzeu Antipa.
Unde sunt şcolile? Unde sunt grupurile organizate din Casele de Copii? Unde sunt ONG-urile şi instituţiile culturale care să promoveze asemenea bogăţii estetice şi culturale? Probabil au alte preocupări.
Concluzia are doar două cuvinte: e păcat.
Scrisă de de Tudor Călin Zarojanu
TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secţia de Informatică a Facultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea de licenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»", publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa lui Corneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cu încetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea de proză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul talk-show-ului "În spatele uşilor deschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, Revistei Flacăra şi Radio România Cultural.