Timp de peste trei săptămâni, între 7 şi 31 iulie, 35 de cursanţi, provenind din nu mai puţin de 17 ţări (europene, dar chiar şi mai exotice), au luat o „supradoză" de limbă şi cultură românească, prin orele de limba română cu profesori/profesoare simpatici, dar exigenţi. Ei au asistat şi prin prelegerile pe teme româneşti susţinute de specialişti, printre care Irina-Margareta Nistor. Criticul i-a iniţiat pe străini în tainele istoriei filmului românesc.
Cei 35 de cursanţi din acest an - fete şi băieţi, cu vârste mergând de la 20 până la 58 de ani - au venit din ţări dintre cele mai variate: Belgia, Cehia, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Suedia, Ungaria, chiar şi Africa de Sud şi Trinidad-Tobago.
Pasionaţi de literatura lui Cărtărescu
Ce i-a „mânat pe ei în luptă", ce i-a făcut să vrea să înveţe limba română şi să ajungă până aici, la marginea Transilvaniei? Simplificând lucrurile, organizatorii de la ICR i-ar împărţi pe cursanţi în trei mari categorii: traducătorii, interpreţii, romaniştii ar fi una (deşi nu sunt chiar atât de mulţi pe cât s-ar putea crede); cei interesaţi datorită unor lucrări de cercetare, în diverse domenii, ar fi a doua, iar a treia ar putea fi „îndrăgostiţii", cei care vor să cunoască româna din solide motive personale.
După mai multe discuţii printre cursanţi, am mai identificat (cel puţin) o categorie: cei pasionaţi de literatura lui Mircea Cărtărescu, care şi-au dorit să cunoască româna şi România după ce au citit traducerile din „Nostalgia" sau „Orbitor". În realitate, lucrurile sunt mai complicate, iar motivele interesului pentru România dintre cele mai variate, fiecare student având povestea lui, care mai de care mai interesantă.
Întoarcere la rădăcini
Câteodată, interesul pentru limba română poate să fie dat, într-adevăr, de motivul definirii propriei identităţi, de o eventuală regăsire a rădăcinilor. Monika Alovjanovic (26 ani) s-a născut în estul Serbiei, dincolo de Dunăre, în zona Cladovei, într-o familie românească, dar nu a studiat limba română în şcoală, nu a cunoscut decât limba sârbă.
„Românii de aici nu sunt organizaţi în acest sens", spune Monika, ea dorind să continue studiul printr-un masterat şi o temă de cercetare. În aceeaşi situaţie sunt şi colegele sale din Serbia, încă patru la număr: fie că sunt din Banatul sârbesc, fie de cealaltă parte a Dunării, ele au o rădăcină românească, ceea ce se vede, câteodată, şi prin nume: Marina Cădărean, Marija Ivan, Olivera Markovic, Andrijana Sarcev.
Emma şi Thomas Krauss (30 şi, respectiv, 26 de ani), din Germania, sunt fraţi şi sunt descendenţii unor saşi transilvăneni emigraţi în Germania. Ei au fost trimişi de părinţi înapoi în România pentru a cunoaşte mai bine locul în care s-au născut şi de unde au plecat în Germania.
Dia studiază antropologia
Grecoaica Lavrentia Karamaniola (27 de ani), mai pe scurt Dia, şi-a cumpărat două cărţi ale sociologului Vintilă Mihăilescu, pe care de-abia aşteaptă să-l întâlnească în Bucureşti. Ea va mai rămâne încă o săptămână în Capitală, unde cu siguranţă va vizita Muzeul Satului şi Muzeul Ţăranului Român. Este firesc, fiindcă Dia studiază antropologia. Lucrarea ei de cercetare se ocupă de lumea blogurilor, iar pentru aceasta grecoaica a vrut să cunoască mai bine limba română.
Norvegianul Sture Magne Alne (23 de ani) a studiat limba română timp de 3-4 luni în oraşul său natal, o vorbeşte deja destul de bine şi va lucra în Bucureşti pentru 5 luni ca interpret, la Ambasada Norvegiei. Vikingul, care va urma un master în ştiinţe politice, crede că România „are un mare potenţial economic de dezvoltare". Chiar dacă motivele interesului său sunt mai pragmatice, şi Sture este un mare admirator al lui Cărtărescu, căruia i-a citit traducerea „Nostalgiei" în norvegiană.
Îndrăgostiţi de românce
Britanica Amelia Jane Abercombie (25 de ani), mai precis scoţiană, studiază istoria şi arheologia, cunoaşte limba sârbă şi puţină limbă rusă, iar acum învaţă limba noastră. Cercetarea sa se va ocupa de istoria orală în Europa de Sud-Est, mai precis de situaţia minorităţii rrome: „vreau să transmit istoria neoficială", spune ea, ambiţioasă. Braşovul i s-a părut „tihnit" şi foarte frumos: „clădirile sunt foarte frumoase, pot să le desenez". Amelia a mai stat un an de zile la Belgrad şi, timp de trei luni, la Chişinău, unde a predat limba engleză la liceu.
Rigó Máté (25 de ani) este din Ungaria, cu alte cuvinte de la o aruncătură de băţ. Motivul pentru care se află aici este, însă, la fel de serios: Máté lucrează la o teză de istorie foarte interesantă, despre conceptul de „frontieră", între Ungaria şi vecinii săi, şi pentru aceasta are nevoie să cunoască bine ţările învecinate.
Dacă am vorbit de „serioşi", de cei puşi pe treabă, o altă categorie îmbină utilul cu plăcutul. De exemplu, suedezul Tommi Asikainen (25 de ani), care este şi cercetător, dar face parte şi dintre „îndrăgostiţi". Francezul Philippe Bosmans (57 de ani) doreşte să se înţeleagă în româneşte cu prietena lui: a venit aici în anii '90 cu serviciul, de aproape zece ani locuieşte în România şi de câţiva ani buni aleasa inimii sale este băştinaşă. Cu ea se înţelege în engleză, cu restul românilor tot în „frangleză", iar cu prietenii săi de-aici în franceză. Şi-a dorit însă s-o rupă şi pe româneşte, şi se pare că a reuşit.
A adoptat un copil din România
Câteodată poveştile de viaţă ale cursanţilor depăşesc previzibilul şi devin impresionante. Barbara Jawitz (58 de ani) s-a născut în Africa de Sud, dar în prezent locuieşte în Belgia. În anii '90, Barbara a adoptat un băieţel din România, „frumos de pica", dar cu mari probleme de sănătate. Băiatul are acum 15 ani, este bine şi sănătos, dar Barbara a vrut să cunoască mai multe despre ţara din care provine copilul său.
Astfel, a ajuns să fie destul de bine pregătită în limba română, îmbinând şi cu meseria sa, de interpret internaţional la Bruxelles.
Enrique Javier Nogueras Valdivieso (54 de ani) este profesor titular de filologie romanică la Universitatea din Granada. Cunoştea bine italiana, portugheza, catalana, limbi pe care le preda la facultate, dar nu ştia o boabă de română. Acum vreo câţiva ani, Enrique a fost foarte bolnav şi s-a aflat între viaţă şi moarte.
Aflat pe patul de spital timp de o lună, profesorul şi-a promis să facă lucruri pe care şi le dorise până atunci, dar nu avusese timp de ele. Unul dintre acestea era să înveţe limba română şi să-i cunoască mai bine pe aceşti „latini ai Orientului". Zis şi făcut. Enrique a citit toată literatura română care era disponibilă în spaniolă - Cărtărescu, Blecher, Sebastian, Nichita Stănescu etc. - şi a devenit îndrăgostit de ţara noastră. Un uriaş admirator al scrisului lui Mircea Cărtărescu, el are o traducere personală în spaniolă a scriitorului român, pe care doreşte s-o publice la propria editură.
Maria, „latina" de la celălalt capăt al Europei
Am lăsat la urmă personajele cele mai fermecătoare. Toată lumea este de acord că una dintre cele mai bune studente ale acestei ediţii a fost portugheza Maria Joao Alenquer Neto (37 de ani), cea care a umplut de viaţă cursurile de limba română şi seminariile de analiză pe text. Nu numai că Maria vorbeşte o română dintre cele mai frumoase, dar este plină de curiozitate şi de energie. Ea a întrebat, de exemplu, „căţel este pentru câine sau pisică?".
Numai Maria putea să aibă, de exemplu, la seminarul profesorului Andrei Bodiu, următoarea interpretare a unui vers din poemul lui Florin Iaru „De-a w-aţi ascunselea": versul de început al poemului suna „Criza energiei a alungat Bulevardul 1 Mai la periferie", iar interpretarea ei - uluitor de plauzibilă, dar care nu i-ar fi dat prin cap vreunui român - era: „idealurile zilei de 1 Mai au fost alungate la marginea societăţii"!
Povestea Mariei este, la rândul său, foarte interesantă: primul contact cu româna l-a avut în Germania, prin 1994-1995, când se afla la o oră de limba germană. Maria a întrebat ceva, iar colegul ei din România i-a răspuns, spre surprinderea sa, în limba română. „Am fost curioasă de ce ţări atât de îndepărtate au o limbă atât de asemănătoare (am crezut eu atunci, în capul meu)", îşi aminteşte Maria.
Prima oară a venit în România în anul 2000, cu corul în care cântă, şi a fost la Piteşti şi Curtea de Argeş; „a fost al doilea contact al meu cu limba română".
Cum Maria lucrează ca ghid turistic într-o agenţie de turism din Portugalia, a ales să conducă grupurile de portughezi în România. A fost de patru ori, de două ori în 2007 şi de două ori în 2008. „Astfel, m-am interesat de limba aceasta şi am început s-o învăţ, din 2008, la ICR Lisabona. Fiind singură cu profesoara, normal că am învăţat mult mai repede decât dacă am fi fost 30", îşi aminteşte lusitana, care spune că a meritat să urmeze cursurile de la Braşov, pentru că şi-a îmbunătăţit mult atât vocabularul, cât şi cunoştinţele de gramatică.
Pentru Maria, peisajul românesc este foarte apropiat de cel portughez: „Peisajul aproape de Bucureşti seamănă cu cel din sudul Portugaliei. Bucovina este ca în nord-vestul Portugaliei, iar Delta Dunării este asemănătoare cu zona în care trăiesc eu, în preajma Lisabonei; este vorba de delta fluviului Tejo, unde sunt foarte multe canale făcute de om. Numai munţii care sunt aici, în zona Braşovului, nu îi avem".
Din păcate, Maria nu cunoaşte deloc literatura română. Singurul text pe care l-a citit în română este „Revedere" de Mihai Eminescu, şi acela cu dicţionarul român-portughez alături. Ea aşteaptă să ştie mai bine limba română pentru a putea citi literatura noastră în original.
România, exotică pentru exotici
O necesară „pată de culoare" este dată de Antony Ian Hoyte-West (26 de ani), trecut pe acte ca originar din Trinidad-Tobago. Antony locuieşte în prezent la Oxford, este cetăţean britanic get-beget şi nu a mai dat prin insulele părinţilor săi de cel puţin 10 ani. Mai uşor ajunge în România, pe care o consideră o ţară... „exotică", cu care pur şi simplu a „căzut în dragoste". De ziua sa, Antony a primit cadou două cărţi în română: un volum de poezii de Mihai Eminescu şi „Maitreyi" de Mircea Eliade, dar le-a pus deoparte pentru când româna sa va fi suficient de perfecţionată.
Latino taxi driver
Cu totul atipică a fost prezenţa spaniolului Laureano Martinez Cano (35 de ani). Şofer de taxi în Madrid, el nu avea, la prima vedere, niciun motiv evident de a studia româna. După trei săptămâni, în ziua încheierii cursului, Laureano susţinea în continuare că România este o cultură slavă şi că nu are absolut nimic latin, decât câteva cuvinte, şi nu putea să fie convins de contrariu.
La examenul final de limba română, Laureano a izbucnit revoltat: „Ce atâta filosofie?! De ce nu se poate da examen şi din sport?!". Până la urmă, Laureano a trecut examenul cu un onorabil 6.
Certificate de competenţă lingvistică
Oaspeţilor li s-au proiectat filmele româneşti premiate în ultimii ani la festivalurile internaţionale, după care au participat la diverse ateliere de creaţie (obligatoriu câte două), cum ar fi gastronomie, meşteşuguri, dans, scriere creativă etc., fără a mai vorbi de excursiile ghidate la diversele obiective culturale şi turistice în care zona Braşovului abundă.
La festivitatea de închidere de la 30 iulie, desfăşurată la Muzeul „Casa Mureşenilor", cursanţilor, care au plătit fiecare câte o taxă de participare în valoare de 1.000 de euro, li s-au înmânat diplomele de absolvire, precum şi certificatele de competenţă lingvistică.
scris de Doinel Tronaru