- Pe 8 aprilie, ai fost desemnat de către Omnium Cultural câştigătorul Premiului de Onoare al Literelor Catalane, decernat pe 14 iunie la Palatul Muzicii din capitala Catalunyei. Opera marelui arhitect catalan Lluís Domènech i Montaner, palat inclus în1997 în Patrimoni de la Humanitat per la UNESCO, ca o "masterpiece of the imaginative and exuberant Art Nouveau that flowered in early 20th century Barcelona". Asta pentru ca şi cititorii acestui interviu să-şi poată face o idee despre cât de fastuoasă a fost ceremonia. Medaliatul este întotdeauna autorul unei opere de excepţie şi, în acelaşi timp, o personalitate devotată limbii şi culturii catalane. De unde vine importanţa acestui premiu?
-Nu mă simt confortabil să-ţi dau răspunsul, dar dacă trebuie... Ideea fondatorilor premiului a fost ca acesta să se constituie într-un fel de culme: să fie cel mai important, cel mai valoros care poate fi acordat unui scriitor sau filolog. De la începuturi până astăzi acest rol şi l-a asumat Omnium Cultural, o prestigioasă entitate asociativă privată creată pentru apărarea limbii şi culturii catalane în timpul dictaturii franchiste, la început în clandestinitate, apoi tolerată. Condiţiile sunt astăzi schimbate, dar "mnium a rămas nucleul societăţii civile catalane, iarpremiul şi-a conservat neatins prestigiul. Se poate spune că în spaţiile de limbă catalană (Regiunea Valenciană, Catalunya, Andorra, Insulele Baleare, Alguer) este premiul cel mai de seamă, de referinţă. Nu poţi visa la mai mult...
- Juriul a afirmat, într-adevăr, că ţi-a acordat premiul pentru opera "solidă şi matură" şi pentru angajarea ta în slujba limbii catalane. Trebuie spus aici că această operă, deşi construită de-a lungul a patruzeci de ani, nu a dobândit o proiecţie internaţională decât odată cu Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt din 2007, când Editura Suhrkamp din Frankfurt (din 2010 la Berlin) ţi-a publicat romanul "Vocile lui Pamano". Este întârzierea preţul plătit pentru această angajare?
- Această angajare nu are preţ şi, dacă te decizi să scrii, nu te gândeşti cu ce preţ; pe de altă parte, n-ai cum să n-o faci, fiindcă, pentru un scriitor, scrisul este o nevoie ineluctabilă. Nu te gândeşti că o să ieşi în pierdere: vrei să fii util pământului tău, cu atât mai mult unuia cu greutăţile pe care le are al nostru.
- Dacă ai fi scris în spaniolă, poate te-ai fi bucurat mult mai devreme de faimă, prestigiu, admiraţie la nivel internaţional. De ce scrii doar în catalană?
- În primul rând, nu se ştie niciodată. Poate în spaniolă nivelul stilistic n-ar fi fost acelaşi şi opera n-ar fi "excelat", cum se spune. Şi, cum ţi-am spus: scriu în catalană pentru că este singura limbă în care mă pot exprima din adâncul fiinţei mele. E limba în care părinţii m-au învăţat să trăiesc şi să iubesc oamenii şi ceea e mă înconjoară. Dacă scriam în spaniolă sau franceză (cele două limbi în competiţie cu catalana în spaţiul meu lingvistic), aş fi fost avantajat din punct de vedere comercial, dar din punct de vedere literar cred că nu, cum tocmai am spus. Din punct de vedere personal şi intim, e sigur că facem ce avem de făcut.
- În ziua anunţării premiului, ai spus: "Pentru mine literatura nu e un joc, în ea îmi pun în joc viaţa". Ce înseamnă asta exact?
- Înseamnă exact ce-am spus: nu e un joc; am multă ambiţie şi fac toate eforturile pentru ca tot ce scriu să fie scris cât mai bine posibil, cât pot eu de bine. Nu există nimic fără efort. Şi mai înseamnă că toate energiile şi tot timpul mi le canalizez pentru scris.
- Să revenim la "Vocile lui Pamano". Simplificând mult lucrurile, romanul, având acţiunea plasată într-un sat din Pirinei, rememorează toate dedesubturile unei întâmplări din anii imediat următori războiului civil, cu rădăcini profunde în timpul acestei încleştări. Cititorul descoperă, cu fiecare pagină, toată mizeria morală a unui regim dictatorial - franchismul -, cu consecinţe până la început de secol XXI. De aici se nasc mai multe întrebări. Prima: ficţiunea trebuie să aibă acurateţe istorică?
- Trebuie să fie verosimilă. Adică să se prezinte astfel încât cititorul să creadă că întâmplările nu puteau fi altfel decât cele inventate de scriitor. Sigur, e nevoie de documentare, de respectarea datelor istorice, dar trebuie lăsat să vorbească interiorul popriu al scriitorului.
- Din clipa în care personajul Tina Bros descoperă întâmplător jurnalul învăţătorului Oriol Fontelles, care relevă o cu totul altă imagine decât cea de franchist devotat, cunoscută de săteni, începe lupta între restituirea şi manipularea istoriei. Între Tina şi Elisenda Vilabrú, atotputernica stăpână a Torenei, care sfidează istoria spre a-şi impune propria "istorie", cu ajutorul banilor, al puterii politice şi ecleziastice. Faptul că Tina moare cum moare vrea să însemne că, aşa cum zicea un personaj al lui Faulkner, "trecutul nu e niciodată mort, nici măcar nu e trecut"?
- Da, sigur. E un mod corect de a privi lucrurile. Responsabilitatea pentru actele săvârşite nu se prescrie, chiar dacă au trecut 50 de ani.
- Ecourile cărţii în presa germană au fost extraordinare: "ein grandioses Werk; eines der Bücher, über das sich nur sagen lässt: Lesen!; Crime, Zärtlichkeit, Witz, Ironie, Schärfe, Zeitgeschichte es ist alles drin, ein Spielfilm als Buch verpackt" etc. Cum îţi explici că urehea germană (cinci sute de mii de exemplare vândute!) a fost atât de "acordată" ca să asculte glasul râului Pamano? Ca, de altfel, şi cea maghiară, franceză, românească (în România literară romanul a fost considerat unul dintre cele mai frumoase cărţi străine apărute în 2008) etc.? Căci cartea a fost tradusă în 14 limbi.
- N-aş putea să-ţi spun. Oamenilor le place cum este scrisă, le plac personajele. Presupun că şi diferitele întâmplări din carte.
- Am lăsat de-o parte, pe nedrept, celelalte romane ale tale, dintre care două deja cunoscute în România: "Excelenţă" şi "Umbra eunucului", în care muzica este foarte prezentă. Cel de-al doilea, "un splendid concert romanesc", cum l-a numit criticul Elisabeta Lăsconi, este realmente construit pe structura unei opere capitale a muzicii sec. XX, "Concertul pentru vioară şi orchestră de Alban Berg". E cunoscută pasiunea ta pentru muzică. De ce ai optat să faci muzică prin cuvinte?
- Fiindcă nu pot să fac muzică, dar pot să scriu. Formaţia mea muzicală nu este suficientă ca să compun sau să cânt cu măiestrie la un instrument. Scrisul este modalitatea de a scăpa de această frustrare. Şi, vrând-nevrând, când scriu, îşi face apariţia muzica, una dintre obsesiile sau, dacă vrei, frustrările mele.
- Şi o ultimă întrebare: cum trăieşti noua viaţă? Conferinţe, întâlniri cu cititorii din diferite ţări, dedicaţii?
- E o viaţă în acelaşi timp nouă şi veche căci, din fericire, am avut întotdeauna contacte cu cititorii. Diferenţa este că acum ies din Catalunya. Întotdeauna e bine să stai de vorbă cu cititorii din spaţii diferite. Cum am făcut-o şi în România, ultima oară anul trecut. Pentru mine este o îmbogăţire personală, un dar. Problema e că asta îmi ia timp şi munca mea este în primul rând scrisul!
Autor: Jana Balacciu Matei