În anii `90, entuziasmul era mare şi compensa lipsurile de tot felul. Se lucra pe bani puţini şi neplătiţi la timp, în redacţii unde tăiai fumul în cubuleţe, cu lama de bărbierit. Simţeai însă că eşti luat în seamă. Presa de autor trăia bine-mersi, iar dacă-ţi mergea mintea şi condeiul n-aveai cum să nu te faci remarcat. Prostia agresivă nu infestase încă posturile de redactor-şef.
Acum, la începutul lui 2010, după ce trei ziare au fost nimicite dintr-o suflare de mogul, puţini sunt aceia care mai au curajul de a încerca să mişte-n front. Proştii utili sunt la mare căutare şi sunt promovaţi pe capete. Cine nu-şi dă seama de asta n-are decât să dea fuga la chioşcul din colţul străzii şi să deschidă o gazetă supravieţuitoare. Asta nu înseamnă că acelea dispărute recent ar fi fost mai breze, dar măcar asigurau alternativa pentru jurnaliştii nedreptăţiţi de patroni. Cu alte cuvinte, toţi îşi găseau locul, după dăruirea şi priceperea pe care le aveau în meserie.
Astăzi, fiecare ziarist se gândeşte să nu-şi piardă slujba, iar aşa-zişii manageri de presă (nici ziarişti, nici economişti) simt mirosul slăbiciunii. Oricum, în sinea lor, n-aveau nici urmă de respect pentru oamenii care dădeau dovadă de verticalitate, dar măcar păstrau, din interes, anumite convenienţe. Azi strâng şurubul atât cât pot şi plescăie satisfăcuţi: „Cui nu-i convine să plece! La uşă mai aşteaptă o sută!”
Aşadar, publicaţiile rămase în viaţă – artificial sau nu – se zbat între criza financiară şi cea morală. Simt în ceafă răsuflarea falimentului sau, după caz, curenţii de aer generaţi de bicele mogulului şi „managerilor”.
Despre televiziuni ce să mai vorbim?! Penibilul subiectelor tratate - în genul „flăcării violet” - se amestecă trist cu disperarea întipărită pe feţele prezentatorilor şi moderatorilor. În majoritatea cazurilor nu ei hotărăsc abordările, dar acceptă să se expună ridicolului din acelaşi considerent – n-au alternativă pe piaţa muncii.
Tabloidele sunt singurele care se simt bine într-o lume care-şi trăieşte clipa în mizerie. Instinctele primare sunt aţâţate ostentativ, cultivându-se ca niciodată impostura şi prostul gust.
Unii, mai prăpăstioşi, ar spune că, practic, nu mai avem presă. Alţii, mai tari cu firea, strâng din dinţi şi speră că această experienţă dureroasă va ajuta media autohtonă. Personal, nu ştiu ce să cred. Va fi scurtă şi imunizantă suferinţa presei sau doar... ţărâna îi va fi uşoară?
articol de Radu George - http://www.infonews.ro/stire/500381-vremuri-grele.html