Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2018

Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an pe 31 august 2018, fiind una dintre sărbătorile reprezentative pentru neamul românesc. În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, Academia Română și-a reafirmat punctul de vedere cu privire la identitatea istorică şi lingvistică a românilor din nordul şi din sudul Dunării. Conform adevărului ştiinţific, poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân. Toţi aceşti români formează o unitate etnică şi vorbesc aceeaşi limbă. articolul integral, la: promptmedia.ro

Cristina Tunegaru, de Ziua Limbii Române: Analfabetismul este o consecință a felului în care se predă în școala românească

Ziua de 31 august este dedicată celebrării limbii române. Legea cu privire la sărbătorirea Limbii Române pe 31 august a fost publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013. Editiadedimineata.ro a vorbit cu Cristina Tunegaru, profesoară de Limba și Literatura Română, pentru a dezbate modul în care se transformă limba română: Cât de mult a influențat dezvoltarea tehnologică transformarea limbii române, și ne referim, de exemplu, la prescurtările folosite în mesaje, la folosirea emoticoanelor, la dispariția semnelor de punctuație sau ortografie? continuarea articolului, la: editiadedimineata.ro scris de Radu Denisa Andreea

Aretha Franklin - Ever Changing Times

Marin Preda „Adevărate sunt sentimentele. Ficţiuni sunt împrejurările.”

Cu ocazia zilei de 5 august Editiadedimineata.ro celebrează 96 de ani de la nașterea unei valori incontestabile a literaturii românești, Marin Preda. A fost un scriitor român postbelic, directorul editurii „Cartea Românească”, dar și un frecvent opozant al regimului comunist. Viața scriitorului a fost una destul de grea încă din copilărie, părinții neavând bani să îl țină la școală, fiind nevoit să împrumute cărțile necersare pentru terminarea studiilor. Preda a încercat continuarea studiile la Câmpulung-Muscel, unde a picat la vizita medicală pentru că era miop. O mână se ajutor i-a fost întinsă de un librar care l-a sfătuit să se ducă la Abrud, astăzi în judeţul Alba, şi Preda şi-a întrecut propriile aşteptări: a luat examenul pentru bursă cu nota 10. Apoi a fost transferat la Cristur-Odorhei, în Harghita, iar odată cu încheierea Dictatului de la Viena, în 1940, când România a cedat Ungariei o parte din teritoriul Transilvaniei, f...