Treceți la conținutul principal

Scriitorul Ciprian Măceşaru: „În ziua în care nu voi mai simţi entuziasm pentru literatură să ştiţi că am murit“

Image result for Ciprian MăceşaruCiprian Măceşaru este un scriitor cunoscut, dar a dat lovitura acum câţiva ani cu un excepţional volum de convorbiri cu criticul literar Dan C. Mihăilescu.

La zece ani după momentul debutului, Ciprian Măceşaru e deja un nume important pe scena literară autohtonă. Poet, prozator, jurnalist cultural, dar şi toboşar în câteva trupe cunoscute, Ciprian Măceşaru e un intelectual viu şi proaspăt, curios, mare iubitor de literatură, pe scurt, unul dintre acei oameni pe care nu-i poţi vedea altfel decât în mijlocul cărţilor. A fost de acord sa stea de vorbă cu noi despre proiectele sale trecute şi viitoare, despre colaborarea şi prietenia sa cu Dan C. Mihăilescu, dar şi despre cum arată o zi obişnuită din viaţa lui sau despre ce se întâmplă, astăzi, pe scena literară de pe la noi.

„Weekend Adevărul“: Într-o lume a ultraspecializărilor, dvs. reproduceţi un model cvasi-renascentist: scrieţi literatură în mai multe genuri, desenaţi, sunteţi toboşar, faceţi reviste culturale. Nu vă e teamă că ritmul acesta şi diversitatea preocupărilor (voiam să spun, a talentelor) vă vor risipi/ consuma?

Ciprian Măceşaru: Cred că, până la un punct, risipirea este reală. Îi admir pe cei care se ocupă serios de un singur lucru, însă eu sunt un hedonist cu o curiozitate pantagruelică. Mor de plăcere să încerc activităţi cât mai diverse. Totuşi, dintre preocupările mele, scrisului îi acord cea mai mare atenţie.


scrisă de Florina Pîrjol
Articolul integral la sursa: adev.ro/on0nlk

Ciprian Măceşaru este un scriitor cunoscut, dar a dat lovitura acum câţiva ani cu un excepţional volum de convorbiri cu criticul literar Dan C. Mihăilescu. La zece ani după momentul debutului, Ciprian Măceşaru e deja un nume important pe scena literară autohtonă. Poet, prozator, jurnalist cultural, dar şi toboşar în câteva trupe cunoscute, Ciprian Măceşaru e un intelectual viu şi proaspăt, curios, mare iubitor de literatură, pe scurt, unul dintre acei oameni pe care nu-i poţi vedea altfel decât în mijlocul cărţilor. A fost de acord sa stea de vorbă cu noi despre proiectele sale trecute şi viitoare, despre colaborarea şi prietenia sa cu Dan C. Mihăilescu, dar şi despre cum arată o zi obişnuită din viaţa lui sau despre ce se întâmplă, astăzi, pe scena literară de pe la noi. „Weekend Adevărul“: Într-o lume a ultraspecializărilor, dvs. reproduceţi un model cvasi-renascentist: scrieţi literatură în mai multe genuri, desenaţi, sunteţi toboşar, faceţi reviste culturale. Nu vă e teamă că ritmul acesta şi diversitatea preocupărilor (voiam să spun, a talentelor) vă vor risipi/ consuma? Ciprian Măceşaru: Cred că, până la un punct, risipirea este reală. Îi admir pe cei care se ocupă serios de un singur lucru, însă eu sunt un hedonist cu o curiozitate pantagruelică. Mor de plăcere să încerc activităţi cât mai diverse. Totuşi, dintre preocupările mele, scrisului îi acord cea mai mare atenţie.

Citeste mai mult: adev.ro/on0nlk

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu