În anul 1930, din ianuarie până în martie Nicolae Iorga întreprinde
un lung și rodnic periplu în SUA, cu sprijinul comunității românești de
acolo. După ce vizitează New-Yorkul, capitala afacerilor din SUA, se
perindă prin celelalte „capitale” americane – de la cea politică,
Washingtonul, prin cele industriale, Chicago și Detroit, prin „lumea
învinșilor”, ținuturile locuite de indieni, până la „capitalele
trecutului”, Boston, Princeton și Harvard, pentru a enumera numai câteva
dintre zecile de orașe și ținuturi călcate de savantul român.
N. Iorga nu se îndoiește de hărnicia și de dinamica vieții
americanului – „de voie sau de nevoie”, cum subliniază savantul român.
Altfel, pe stâncile tari ale New-Yorkului, omul american nu ar fi putut
muta „granitul la înălțime”, clădind unul dintre cele mai semețe orașe
din lume. Nu se îndoiește nici de mecenatul avuților vremii – „Cresușii
de astăzi”, cum le spune –, care au adunat sub cupolele muzeelor
metropolitane exponate de poveste din toate culturile și civilizațiile
lumii.
Marea sa admirație este însă îndreptată asupra universității
americane, firește, a celei de prestigiu și de tradiție. Fie că vorbește
de bogăția bibliotecii, de rânduiala din universitate – adevărat „oraș
în mijlocul unei păduri”–, sau de raportul foarte scăzut dintre
profesori și elevi, N. Iorga elogiază universitatea locului, creuzetul
unde dospește „viitorul Americii”. După cuvântările susținute de
istoricul român la universitățile vizitate, admirația și entuziasmul se
dovedesc a fi reciproce. Unul dintre amfitrionii săi academici,
profesorul John Gerig de la Universitatea Columbia, spunea despre
istoricul român că este „una dintre cele mai mari figuri intelectuale –
dacă nu, după cum sunt eu convins, principala personalitate – a lumii
moderne”…
Desigur, cum am menționat înainte, excepții există. Bunăoară, dl
Landesco ajunge unul dintre conducătorii poliției din greu-încercata pe
atunci metropolă Chicago, iar dl Feraru, profesor de limbi romanice la
Universitatea Columbia. Negustorii români au cele mai curate prăvălii,
mai curate decât cele americane, mărfurile lor fiind ținute în perfectă
rânduială, cum învățaseră în gospodăriile țărănești de unde proveneau.
Românii cumpărau de la conaționalii lor comercianți, sprijinindu-le
astfel afacerile.
Însă mulți supraviețuiesc în condiții grele, nici vorbă să aibă un
trai îndestulat și liniștit... Adunați în marile capitale industriale,
„cei mai mulți, din nenorocire, se întâlnesc în locurile unde este munca
mai grea și mai grozavă, aceia care stoarce toate puterile omului. Sânt
«negrii albi», cum spuneam, ai fabricilor americane. […] Se întâlnesc
și la Philadelphia, dar mai ales la Chicago, unde sunt oțelăriile cele
mari, în care se prăpădește puterea celui mai vrednic.” Regretul de a
vizita SUA (și) pe banii emigranților români este cu atât mai ascuțit,
cu cât N. Iorga aude din gura unui bărbat că „aceasta e o țară de rupt
oasele”; iar pe o femeie jelindu-i-se astfel: „Cărăm greutățile cele mai
mari, noi pe umerii noștri.”
Însă menirea cea mai însemnată a călătoriei cărturarului român în
SUA a fost, așa cum recunoștea cu franchețe, să-i îndemne pe românii de
acolo să vină înapoi.
Profesorul însuși a rugat cinci „fete” să se întoarcă în țară, la
Văleni, să predea engleza aici. N. Iorga simțea că românii din America
se topesc încetișor în marea masă a poporului american: „Și tocmai de
aceia nu trebuie să-i lăsăm acolo.” Cum spunea peste timp și peste
generații un alt eminent istoric, Dan Berindei, descendent al
voievodului Constantin Brâncoveanu: „Fără limbă, fără istorie, fără
geografie nu mai ești fiul acestui pământ.” Iar N. Iorga, în scurta sa
călătorie în țara americană, s-a luptat, după puterile lui, să-i aducă
acasă pe fiii acestui neam. Astăzi se pare că nimeni n-o mai face…