Dacă vreau să înțeleagă o persoană care nu are habar de literatură de
unde vine scriitorul albanez Ismail Kadare, îi spun că este cu o
singură zi mai tânăr decât Florin Piersic. Și cu trei săptămâni mai în
vârstă decât Marin Sorescu.Tot felul de povești umblă prin lume. Unele sunt despre noi, altele despre culturi pe care le considerăm străine, dar farmecul istoriei povestite ne face să recunoaștem lucruri familiare în spatele imaginilor plasate într-o epocă cu care nu suntem obișnuiți.
Cu „Firmanul orb“ (Humanitas, 2017), traducătorul Marius Dobrescu duce mai departe seria sa de transpuneri în limba română a scrierilor lui Kadare. Din 1983 până acum, Dobrescu se apropie de 30 de titluri publicate, ceea ce plasează limba cititorilor români printre cei care au la îndemână cele mai multe volume ale albanezului. Anul trecut, Marius Dobrescu anunța în ce fel se leagă istoria de obsesiile prezente, pornind chiar de la povestirea care dă titlul volumului publicat acum în română: „O istorie inventată din Istanbulul secolului XIX, când sultanului i se năzare că oamenii care deoache fac rău imperiului şi dă un firman ca toţi aceştia să fie orbiţi. Dar lucrurile acestea sunt o copie fidelă a atmosferei din timpul dictaturii din Albania, cu gazetele de perete unde erau înfieraţi duşmanii regimului…“.
Actualitatea istoriei
Scriitoarea Ana Barton a descris pentru Cotidianul miza pe care o prezintă cele cinci nuvele din acest volum pentru un cititor român: „«Firmanul orb» este astăzi mai actual ca niciodată, cele cinci nuvele sunt parabole ale libertății și înțelegerii omenești. Nu cred că mi s-a mai întâmplat așa ceva: am sentimentul că această carte a fost scrisă pentru a pune degetul pe rana care este astăzi România. Iar asta arată că marele Kadare atinge omenescul universal și atemporal. În felul lui atât de simplu și de profund“. De obicei, atunci când vorbim despre imaginație, mai ales în contexte care privesc istoria, aceasta tinde să capete nuanțe feerice. În proza lui Kadare închipuirile și superstiția fac drumul invers, dinspre abstract spre o violență cu aer oficial. Iar aceste lucruri nu privesc numai raporturile cu Imperiul Otoman, a cărui umbră strălucitoare se întinde în toată cartea. Mai degrabă, vorbim despre granița fragilă dintre putere și cruzime, dintre presiunile pe care le exercită o cultură dominantă în momentele de nesiguranță asupra celor dominați (fie ei oameni simpli, fie reprezentanți ai administrației) și reacțiile pe care le propagă aceste presiuni în timp. „Toți se așteaptă ca eu să poruncesc dărâmarea Sfintei Sofia, zise sultanul. Tunurile sunt chiar pregătite. Salahorii așteaptă cu uneltele în mâini. Și butiile cu păcură, și gălețile cu pucioasă. Și tu, arhitectule, poate că ești gata.
Privirea malițioasă a sultanului fixa acum nu chipul arhitectului, ci un loc de pe trupul său, undeva, mai jos. Așa că voi toți sunteți deja pregătiți… “, spune sultanul Mehmet II, în prima nuvelă din cartea lansată acum.
1936 este anul în care este născut albanezul Ismail Kadare.
În fiecare an, numele lui Kadare apare printre favoriții pentru câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură. După ce, în 2005, a devenit primul autor care primea varianta internațională a Premiului Booker, Ismail Kadare anunța că nu se recunoaște sub eticheta de „scriitor politic“: „Sunt de părere că nu sunt un autor politic și, mai mult, în ce privește literatura adevărată, de fapt nu există scriitori politici. Cred că scrisul meu nu este mai politic decât teatrul antic grec. Aș fi ajuns scriitor în orice regim aș fi trăit“. Este scriitorul căruia Uniunea Scriitorilor din Albania, în timpul dictaturii lui Enver Hoxa, i-a reproșat ba că se ascunde de actualitate în narațiuni istorice, ba că poveștile pe care le scrie despre trecut conțin aluzii critice la puterea acelui moment. Stabilit în Franța, în 1990, cu un an înaintea căderii comunismului în Albania, Kadare a creat o marcă din integrarea miturilor clasice în contexte actuale, chiar și atunci când prozele sale sunt plasate cu sute de ani în urmă, cum este și cazul prozelor din „Firmanul orb“, personajele se confruntă cu trecutul, cu puterea simbolurilor și cu propriile spaime. Iar acestea sunt spaime comune pentru toți cei care au trăit experiența unei dictaturi, dar și pentru imaginarul oricărui locuitor al Balcanilor.
scrisă de Cosmin Ţupa
sursa: cotidianul.ro
foto: internet