Treceți la conținutul principal

Vulpescu: Am intrat într-o epocă a derizoriului; societatea românească experimentează sinucigaș abandonarea culturii

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Ioan Vulpescu, a afirmat, duminică, la ședința solemnă a Academiei Române cu prilejul Zilei Culturii Naționale, că societatea românească experimentează "sinucigaș" abandonarea culturii și se confruntă cu o "deculturatizare durabilă".

"În opinia mea, am intrat într-o epocă a derizoriului, care este la fel de periculoasă pentru cultură ca și epoca anticulturală, reprezentată de defunctul regim comunist. Acum nimeni nu mai amenință fățiș cultura și pe creatorii ei, nici nu-i mai cenzurează politic manifestările, însă un văl apăsător de tensiune și dispreț, de indiferență instituțională și iresponsabilitate acoperă zi de zi tot ce se face în materie de cultură. De la școală, în care se învață tot mai puțin, mai ales limbă și literatură română și istorie, până la mass-media din care cultura pare a fi dispărut, societatea românească experimentează sinucigaș abandonarea culturii. (...) Dacă până acum vorbeam despre dezvoltarea durabilă, acum suntem confruntați cu deculturatizarea la fel de durabilă", a spus Ioan Vulpescu, la sesiunea solemnă "În jurul identității românești, organizată de Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă.

Potrivit lui Vulpescu, în societate există pericolul pierderii identității, atât a celei culturale, cât și a identității antropologice. El a menționat o statistică conform căreia în Finlanda, o țară cu 5,5 milioane de locuitori, sunt tipărite mai multe titluri și într-un tiraj mai mare decât în țara noastră, care are 21 de milioane de locuitori. (...)

"E momentul să declanșăm împreună o bătălie culturală, o bătălie pentru valorile culturii noastre, (...) nu un război, ci o campanie susținută și inteligentă prin care oameni și instituții să colaboreze pentru repoziționarea culturii în societate. Vă propun să relansăm ideea strategiei culturale naționale, care să nu se bazeze pe proiecte goale și pe cheltuirea ingenioasă a banilor publici naționali și europeni, ci pe crearea unui consens în jurul promovării valorilor culturii naționale, inclusiv prin măsuri legislative", a adăugat Vulpescu. (...)

articolul integral la sursa
sursa: AGERPRES/(A — autor: Alina Novăceanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruștei)

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu