Treceți la conținutul principal

Campanie de promovare a ministerului Educației pentru refacerea școlilor profesionale

practica scoala profesionalaMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) şi Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNIDPT) vor derula programul naţional „2017 – anul învăţământului profesional şi tehnic în România”, campanie de informare şi promovare aprobată, prin ordin, de ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

„Miza esenţială a campaniei este schimbarea percepţiei în legătură cu acest traseu de educaţie şi formare profesională, întrucât educaţia şi formarea profesională iniţială au un rol esenţial pentru dobândirea de abilităţi, cunoştinţe şi atitudini necesare integrării pe o piaţă a muncii dinamică şi competitivă. De asemenea, se urmăreşte atragerea unui număr semnficativ de elevi şi companii în învăţământul profesional şi tehnic prin evenimente de diseminare a beneficiilor pe care părţile implicate le pot obţine”, spun reprezentanţii Ministerului Edcuaţiei.

Campania îi vizează atât pe inspectorii şcolari, cadrele diactice din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic şi din şcolile gimnaziale, cât şi pe elevii de clasa a VIII-a şi pe părinţii acestora, precum şi pe reprezentanţii structurilor parteneriale consultative pentru învăţământul profesional şi tehnic şi pe operatorii economici, precizează MENCS.

Potrivit programului, va fi organizată, la nivelul fiecărei şcoli gimnaziale, „Săptămâna meseriilor”. 

Elevii de clasa a VIII-a şi părinţii lor vor putea obţine astfel informaţii despre modul de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, condiţiile de acces la învăţământul profesional şi tehnic sau beneficiile formării profesionale iniţiale prin învăţământul profesional şi tehnic în general şi ale formării prin învăţământul dual în special, mai arată Ministerul Educaţiei.

Activităţile prevăzute de campania naţională presupun şi organizarea de informări publice referitoare la învăţământul dual, la modul de organizare şi funcţionare al acestuia, la etapele constituirii formaţiunilor de studiu, la calendarul şi modul de organizare şi desfăşurare a admiterii.



de Adrian Marinescu
sursa: presalibera.net
sursa foto
viewscnt

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu