Acum trăieşte în Suedia. Cariera lui s-a schimbat total odată cu a treia carte, ”Lupta mea”, un roman autobiografic de peste 3000 de pagini, divizat în şase volume şi publicat între 2009 şi 2011. În Norvegia, Karl Ove Knausgård este un adevărat fenomen – a vândut o jumătate de milioan de exemplare unei populaţii de cinci milioane, adică 10 la sută din populaţie i-a cumpărat şi citit autobiografia!
S-a spus că seamănă cu Proust în explorarea subiectivă a propriului trecută. Alţii au vorbit despre un ”existenţialism nordic”.
Cartea este mai degrabă o autobiografie, dar editorii au insistat să-i spună roman, pentru a fi siguri că rudele incriminate nu se vor năpusti cu procese interminabile. Knausgård şi-a atras oricum mânia şi revolta familiei – pentru că în volumele sale descrie, între multe altele, alcoolismul tatălui şi bunicii, dar şi cum şi-a înşelat de nenumărate ori soţia. 14 membri ai familiei au vorbit despre ”literatura lui Iuda”.
Knausgård pare că scrie uşor şi aşterne pe hârtie tot ce-i trece prin cap, amintirile se amestecă cu descrieri despre cum înaintează în scrierea romanului, cu tirade despre identitatea sa socială, sentimentele de tată ş.a., niciodată nu încearcă să-şi justifice reacţiile sau misoginismul, uneori nu-şi duce la capăt gândurile, se instalează o anume incoerenţă, pe neaşteptate revine asupra unor momente ale vieţii care se dezvăluie uluitoare.
Toate cele şase volume au fost scrise dintr-un foc, cel puţin 20 de pagini pe zi (uneori 50). Knausgård a fost conştient că orice întrerupere sau scădere a ritmului infernal va fi dăunătoare proiectului său.
Iar acum, după tumultul iscat în întrega lume, dar înainte de orice în propria ţară, admite în interviuri că a creat un monstru, o carte pe care o urăşte că a scris-o şi pe care urăşte s-o recitească. Cumva asemenea declaraţii fac parte din promovare?
Au apărut în românește trei volume.
Primul volum, ”Moartea unui tată”, e povestea unei copilării plină de suferinţe, umilinţă şi vini, terorizată de un tată violent şi alcoolic, niciodată impresionat de lacrimile fiului. Un exerciţiu uimitor de realism subiectiv, amintirile despre tată fiind un amestec de spaimă şi atracţie în faţa unui părinte autoritar. Knausgård s-a explicat: de ani mulţi a vrut să scrie despre moartea tatălui său. N-a reuşit.
Atunci a început să scrie un fel de confesiune, în care dezvăluia secrete niciodată spuse. Acesta a fost punctul de plecare al romanului – voia să descrie cotidianul, tot ceea ce, de regulă, nu e literar. În felul acesta cartea încearcă să îmblânzească lumea reală. Literatura apare, din punctul de vedere al lui Knausgård, când reuşeşti să laşi deoparte orice principiu estetic sau artistic, pentru a te menţine numai la amintiri. ”M-am debarasat de toate ideile literare. Am încetat să mă gândesc la compoziţie şi construcţia frazelor. Totul a devenit mai simplu. Normal că am idei estetice ridicate. Dar a trebuit să le las deoparte şi asta mi-a dat o forţă imensă.”
Al doilea volum - ”Un bărbat îndrăgostit”. Knausgård parcurge toate etapele unei iubiri, descrise aproape cu acceaşi intensitate cu care, în primul volum, era analizată moartea tatălui. Knausgård s-a îndrăgostit, a devenit tată (şi nu o dată, ci de trei ori) şi descrie (acesta este cuvântul exact!) lupta de zi cu zi din familie, vacanţele, multe eşuate, umilinţele îngrijirii unui copil, disputele cu vecini neînţelegători, toate cu o profundă sinceritate, care produce cititorului pe alocuri chiar o uşoară jenă.
E uimitoarea ”starea de îndrăgostit, sălbatică şi dezordonată, înecată în viaţă şi exuberanţă.” Dar pe urmă, să traducă o carte, muncă despre admite că e plictisitoare, devine pentru Knausgård ”de o sută de ori mai captivantă şi inspiratoare” decât să se ocupe de fiica de un an. Knausgård se simte constant stânjenit de ”uşorul dezagreabil” încercat în faţa acestei ”dimensiuni feminine” a unui tată nevoit să schimbe şi hrănească un bebeluş. Toate îl pălictisesc ”într-un hal fără de hal.” Textul e plin de fraze naive, o recunoaşte şi Knausgård, dar admite că n-a avut puterea să rescrie.
Al treilea volum, de curând apărut (primele două au ieșit pe piața românească ân urmă cu un an) – ”Insula copilăriei” -, dezvoltă la maximum elemente cuprinse în volumele anterioare: relațiile complicate cu fratele mai mare, relațiile cu mama, o femeie de multe ori cu mintea aiurea, și cu tatăl autoritar (”după conflictele cu el, simțeam că mor”), primele iubiri platonice cu aspect de epopee în mintea de copil, școala primară etc, toate petrecându-se pe insula Tromoya, unde populația s-a înmulțit la un deceniu de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. O magmă de fapte mărunte și amintiri răzlețe care copleșește cititorul. Knausgård susține că ”memoria nu e o dimensiune pe care să te poți baza în viață. Și asta din simplul motiv că era nu consideră adevărul lucrul cel mai important.
Nu criteriul advărului este cel care o face să redea un eveniment în mod corect sau nu, ci interesul propriu. Memoria este pragmatică, perfidă și vicleană, dar nu într-un fel ostil sau plin de ură; dimpotrivă, ea face orice pentru a-și mulțumi stăpânul.” Și după ce evocă zeci de personaje, se întreabă, firesc, în final: ”Cine sunt eu pentru ele acum habar n-am, probabil o amintire vagă a cuiva pe care l-au cunoscut în anii copilăriei, fiindcă de atunci până azi și-au modificat viețile în atâtea feluri, atât de multe lucruri s-au întâmplat, de o asemenea importanță, încât micile evenimente trăite în copilărie sunt azi neînsemnate ca praful ridicat de o mașină sau ca puful unei păpădii veștejite, suflat în vânt de o gură de copil. Și, ah, Dumnezeule, nu e aceasta din urmă o imagine potrivită a felului în care întâmplările se dispersează una după alta peste mica pajiște a vieții noastre, numai ca să cadă apoi între firele ascuțite de iarbă și să dispară pentru totdeauna?”
*) Karl Ove Knausgård – Lupta mea. Cartea întâi: moartea unui tată. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. Traducere din norvegiană de Ioana-Andreea Mureşan. Lupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit, Editura Litera. Traducere din limba norvegiană de Simina Răchiţeanu. Luptea mea. Cartea a treia: Insula copilăriei. Traucere din norvegiană de Roxana-Ema Dreve.
Autor: Stelian ȚURLEA
sursa: amosnews