REŢEAUA „oamenilor de ştiinţă” din închisori. Şef editură: „Majoritatea însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva. Nu e niciun comitet ştiinţific nicăieri”
Majoritatea să spunem că însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva. Nu e niciun comitet ştiinţific nicăieri”. Pe de altă parte, Gândul l-a contactat pe profesorul care i-a coordonat lucrările din domeniul medicinei dentare lui Realini (Alin) Lupşa, fostul component al trupei „Gaz pe foc”. Medic stomatolog, conferenţiarul Sergiu Drafta susţine că şi-a ajutat fostul student cu materiale bibliografice, însă crede că legea este prost făcută: „L-am întrebat şi eu, cine ţi-a verificat lucrarea, cine a zis dacă e bună sau nu e bună? A zis că a fost şeful închisorii. El s-a dus la o comisie şi ăia să-şi dea cu părerea de stomatologie, de celule stem?”.
http://www.gandul.info/stiri/reteaua-oamenilor-de-stiinta-din-inchisori-sef-editura-majoritatea-insaileaza-iar-insailarile-astea-urmeaza-sa-fie-completate-de-cineva-nu-e-niciun-comitet-stiintific-nicaieri-14522999
După ce gândul a prezentat cine sunt cei peste 70 de „oameni de ştiinţă” din închisorile României şi cum funcţionează sistemul „cărţi contra libertate”, AICI şi AICI, astăzi vom arăta cum sunt scrise în multe cazuri aceste lucrări care le pot servi deţinuţilor la liberarea condiţionată din închisoare, cu toate că nu mereu instanţele de judecată ţin cont de ele, aşa cum a păţit campionul „scriitorilor” deţinuţi, fostul deputat PSD Nicolae Vasilescu.
Editura Sitech din Craiova este locul preferat al deţinuţilor publicişti, 58 dintre cele 174 de lucrări scrise de condamnaţi şi inventariate de gândul în perioada 2014-2015 fiind publicate aici. Campionii „scriitorilor” din puşcării, fostul deputat PSD Nicolae Vasilescu şi omul de afaceri Dinel Staicu, şi-au publicat „lucrările ştiinţifice” aici, alături de mulţi alţi condamnaţi. Sub pretextul că este un avocat care vrea să publice o lucrare ştiinţifică pentru un client de-al său aflat în spatele gratiilor, reporterul gândul a discutat cu directorul editurii Sitech, Aurel Popa. El a povestit pas cu pas cum se procedează în astfel de cazuri şi cum, din experienţa sa, mulţi deţinuţi scriu doar „însăilări” în închisoare, ele fiind completate de altcineva, în afara închisorii. Secretul succesului editurii sale printre deţinuţi: preţul scăzut şi reclama. Pentru un tiraj de 50 de exemplare, Sitech ia în jur de 600-700 de lei, acceptând şi tiraje atât de mici, când cele mai multe edituri nu lucrează sub 300 sau 500 de exemplare.
În rest, spune Aurel Popa, reclama rămâne sufletul comerţului: „În domeniul ăsta, cum să vă spun, cea mai importantă reclamă e cea făcută de client. De exemplu avem penitenciare în care ne-a venit celula 2 şi a trecut la celula 3 şi aşa mai departe. Că îi mai întreb şi eu de unde sunt. Recomandă unul pe altul chestiunea. Şi aici e o chestie de… să nu se facă tam-tam, să iasă totul bine, repede, să arate bine lucrarea”.
Cu o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de euro în 2014 şi un profit declarat modest, de doar 2.500 de euro, conform Ministerului Finanţelor, Editura Sitech nu trăieşte însă din lucrările pe care deţinuţii le publică aici, susţine directorul Aurel Popa.
Pasul 1 – profesorul. „În general lumea apelează la cunoştinţe, mai sunt şi unii care o fac probabil cu interes”
După ce a aflat de la reporterul gândul că presupusul deţinut-client se află în Bucureşti şi că are facultate, dorind să scrie în domeniul Dreptului, directorul Aurel Popa a început consilierea.
„Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să luaţi legătura cu un profesor. În general se cam uzează de conducători de doctorat, dar nu numai. (…) Deci ei au nevoie de un mentor, de un conducător ştiinţific sau de un coordonator ştiinţific. În general, aici lumea apelează la cunoştinţe, mai sunt şi unii care o fac probabil cu interes, eu partea asta nu o am. Dacă aş avea-o, v-aş da un număr de telefon şi v-aş zice: domnule, vă înţelegeţi cu omul ăsta. Din păcate nu am. (…) Am văzut, fiecare are aşa… căi semi-oculte. Oficial nu te poţi duce la facultate să spui, domnule, subsemnatul vreau şi eu, daţi-mi şi mie un cadru didactic coordonator. Şi atunci din moment ce mergi pe căi mai puţin bătătorite, mergi pe relaţii şi atunci fiecare îşi rezolvă într-un fel individual problema. O rezolvaţi şi dumneavoastră, vă gândiţi la cunoştinţele dumneavoastră, ale familiei, în facultate, vă găsiţi dumneavoastră pe cineva”, te ghidează Aurel Popa.
Directorul de la Sitech explică faptul că procedura prevede ca profesorul coordonator să obţină o hârtie de la facultatea unde lucrează, care să ateste că este cadru didactic al acelei instituţii de învăţământ. Apoi, profesorul trebuie să semneze o altă hârtie prin care să ateste că este coordonatorul lucrării ştiinţifice a deţinutului „X”, în care să specifice titlul şi tema lucrării.
Practic, deţinutul şi profesorul trebuie să cadă de acord asupra temei şi titlului dinainte ca deţinutul să se apuce efectiv de scris. Hârtia trebuie să ateste că lucrarea are conţinut ştiinţific. Cu aceste două hârtii, cea de la facultate şi cea de la profesor, deţinutul merge la conducerea penitenciarului, pentru a obţine acordul.
Pasul 2 – scrisul. „Majoritatea să spunem că însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva”
Înarmat cu cele două hârtii şi cu acceptul conducerii penitenciarului de a concepe o „lucrare ştiinţifică” în spatele gratiilor, deţinutul se poate apuca de scris. Nu în propria celulă, la lumina lumânării, aşa cum vedem în filme, ci în activitatea denumită „ieşitul la scris”, într-un spaţiu separat al închisorii – bibliotecă, club, etc.
„Penitenciarul îi creează un program în care el poate să se apuce, să iasă la scris, aşa spun ei. În fiecare zi se apucă, scrie, scrie, scrie. Şi când totul este scris de mână, el ia toate hârtiile, vi le dă şi cineva se apucă şi culege pe calculator. Acum, nu trebuie să culeagă neapărat ce a scris el, asta e… Adică cineva poate dezvolta. Din experienţa mea, am constatat că foarte puţini dintre oamenii care au scris cărţi (din penitenciar – n.r.) au avut atât de multe resurse ştiinţifice ei, să trăiască din amintiri, ca să poată scrie nişte cărţi într-adevăr interesante. Majoritatea să spunem că însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva. Mai ales cum e la dumneavoastră la Drept, cu articolul cutare, cu ăla, cu ăla… Nu are cum… După ce se face această completare şi se scrie pe calculator, atunci venim noi. Trimiteţi manuscrisul, noi ne apucăm, îl aşezăm”, povesteşte mai departe Aurel Popa.
Urmează apoi obţinerea de la Biblioteca Naţională a indicelui CIP (catalogare înaintea publicării) şi a numărului ISBN (numărul unic de identificare a unei producţii editoriale), care durează câteva săptămâni.
„Când stabiliţi cu profesorul şi cu clientul titlul, îmi trimiteţi pe email titlul, pentru că durează două săptămâni până când obţin de la Biblioteca Naţională descrierea CIP. Iar de scris, un format A5 cu caracter de 13, la un rând, să se învârtă în jurul la 120-140 de pagini maxim. Deci nu trebuie să fie un monument. Mie îmi trebuie când e treaba clară titlul şi autorul”, mai spune Aurel Popa.
Directorul Sitech ne atrage atenţia să nu picăm în greşeala unora dintre deţinuţi, de a merge la o editură neacreditată CNCSIS, pentru că lucrarea nu va fi acceptată de penitenciar, legea prevăzând această condiţie a unei edituri acreditate ştiinţific.
Cântăreţul–stomatolog de la „Gaz pe Foc”. Conf. univ. Sergiu Drafta: „I-am dat nişte materiale după care să se inspire”
Foarte puţine dintre lucrările în curs de apariţie, aşa cum sunt catalogate la Biblioteca Naţională cele mai multe dintre operele deţinuţilor din perioada 2014-2015, menţionează şi cine este coordonatorul ştiinţific al scrierilor respective.
De multe ori, aceştia fie nici nu au citit lucrările respective ale deţinuţilor, aşa cum arată Adevărul în cazul cărţilor de jurnalism ale omului de afaceri Cornel Penescu, fie fac un favor deţinuţilor prin rude şi cunoştinţe, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Gheorghe Copos, cu profesorul de istorie Stelian Brezeanu.
Nu mereu se întâmplă aşa. Gândul l-a contactat pe medicul stomatolog Sergiu Drafta, conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti, el fiind coordonatorul celor două lucrări scrise de Realini (Alin) Lupşa, fost component al formaţiei „Gaz pe Foc”. Lupşa a scris în 2014, din spatele gratiilor, cărţile „Celule stem în medicina dentară” şi „Implanturi dentare versus lucrări protetice cimentate pe dinţi naturali”.
Drafta spune că Lupşa i-a fost student la stomatologie şi că l-a ajutat cu cele două cărţi, la rugămintea soţiei sale, dându-i cele două teme despre care susţine că sunt originale. Profesorul susţine că cele două lucrări sunt scrise de fostul cântăreţ, el doar trimiţându-i la penitenciar materiale bibliografice.
„A fost studentul meu. Atunci când a intrat el în închisoare, soţia lui m-a rugat dacă pot să îl ajut. I-am dat nişte materiale după care să se inspire. El a făcut-o, nu eu i-am făcut-o, el a scris tot ce e acolo. Eu i-am dat materiale bibliografice. Da, sunt lucrări ştiinţifice, au chiar o temă pe care am ales-o eu, este unică în România, nu s-a mai scris despre ea şi e chiar ok. L-am întrebat cum a făcut să scrie şi mi-a zis că în fiecare zi el se ducea 7-8 ore pe zi şi a reuşit. Acum nu ştiu dacă chiar aşa o fi, însă e un lucru realizabil. Vestea m-a luat prin surprindere, din ce am vorbit cu soţia lui şi ulterior şi cu el, mi-a zis că e nevinovat, că a fost o chestie în care el a picat ca musca în lapte”, a povestit Sergiu Drafta pentru gândul.
Medicul stomatolog recunoaşte însă că legea care permite deţinuţilor să folosească această metodă pentru a ieşi mai repede din închisoare este prost făcută.
„Spre deosebire de alţii… Am auzit şi eu că ăştia cum ajung în puşcărie devin scriitori toţi şi fac nişte lucrări de toată jena. L-am întrebat şi eu, cine ţi-a verificat lucrarea, cine a zis dacă e bună sau nu e bună? A zis că a fost şeful închisorii. El s-a dus la o comisie şi ăia să-şi dea cu părerea de stomatologie, de celule stem?… Cred că legea este prost făcută”, spune Sergiu Drafta.