Există mai bine de 150 de cuvinte dacice păstrate în limba română,
potrivit mai multor oameni de ştiinţă, ca Dimitrie Cantemir, Bogdan
Petriceicu Haşdeu sau istoricul Ioan Iosif Russu, care s-au dedicat
studierii limbilor vechi. Multe dintre cuvintele care se presupune că
sunt moştenite din limba dacă sunt folosite astăzi în mod frecvent în
vorbirea comună, altele mai sunt rostite doar în unele regiuni ale
ţării.
Pentru că urme certe şi descifrate ale limbii traco-dacilor nu s-au păstrat, istoricii şi lingviştii care s-au ocupat de studierea limbilor arhaice, se referă la această „zestre“ de cuvinte româneşti, care, probabil, sunt moştenite din limba dacă. Au rămas însă fragmente pe care istoricul Ioan Iosif Russu, după cum nota lingvistul George Pruteanu, le-a împărţit în cinci categorii: inscripţia de pe inelul de la Ezerovo (şi ea încă neelucidată), aproape 70 de cuvinte, misterioase şi ele, păstrate de lexicografi greci fără explicaţii etimologice, nume dace de plante medicinale, reţinute de botanistul şi farmacologul grec Petanius Dioscoride, nume de persoane şi inscripţii frigiene, în alfabet grecesc, multe confuze.
Haşdeu, Vraciu, Russu, printre savanţii care au indentificat cuvinte dacice păstrate în limba română
Mai mulţi savanţi şi istorici s-au dedicat studierii originii limbii vorbit. Aşadar, Bogdan Petriceicu Haşdeu, în lucrarea „Etymologicum Magnum Romaniae“, Ioan Iosif Russu, cu studiul „Limba traco-dacilor“, Ariton Vraciu, cu o carte despre „Limba daco-geţilor“ precum şi Grigore Brâncuş în „Vocabularul autohton al limbii române“ compun o listă de aproximativ 160 de cuvinte din limba română actuală, care provin, după toate probabilităţile, din acel grai străvechi, pre-roman. Un argument că aceste vocabule sunt moştenite din limba dacă este acela că ele nu işi au originea în niciuna din limbile cu care româna a avut vreo legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara etc. De asemenea, unele dintre ele pot fi regăsite şi în limba albaneză, o limbă ale cărei izvoare are similitudini cu cele ale limbii tracilor.
Cuvinte dacice păstrate în limba română. Scurt istoric despre limba dacă
Inelul de la Ezerovo, pe care este gravată o inscripţie în limba tracă. Deocamdată, inscripţia nu a putut fi descifrată, deşi există diverse încercări. Una dintre traducerile propuse, de lingvistul bulgar, Dimităr Dečev , este: „Eu sunt Rolisteneas, urmaş al lui Nereneas. Tilezupta, o femeie araziana, m-a adus pe pamânt (pe lume)“.
De pildă, sunetul „ă“ este folosit în Europa doar în limbile română şi albaneză, limbi care au în alfabet şi litera corespunzătoare. Sunetele „ă“ şi „ş“ au rămas din limba dacă, respectiv iliră, care au multe caracteristici comune. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera „ş“ a fost limba etruscă, în care „Ş“ era scris „M“. Etrusca însă, nu avea sunetele „b“, „d“ şi „g“.
Datorită alfabetului grec şi cel latin, sunetul „ş“ nu putea fi reprodus în scris, aşa încât au fost preluate cuvinte din limbile dacă şi iliră, în care „ş“ a fost înlocuit cu „s“. Similar, „ă“ din limba dacă a fost înlocuit cu „a“ sau „o“, iar „î“ a fost înlocuit cu „i“, în limbile greacă şi latină. Potrivit specialiştilor, existenţa lui „ă“ în limba română nu poate fi explicată decât prin existenţa acestui sunet în limba dacă.
Cuvinte dacice păstrate în limba română, în ordine alfabetică
Dintre ele, unele nu îşi găsesc definiţii decât prin explicaţiile unor oameni din anumite regiuni şi în dicţionarele de arhaisme, altele şi-au pierdut de mult vorbitori, însă cele mai multe sunt pronunţate zi de zi. Doina, mămăliga, sâmbure, căciulă sau viezure sunt câteva din cuvintele româneşti care au provenienţă din limba dacilor.
A: abeş, Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă.
B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză.
C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocârlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură,
D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău.
F: fărâmă. G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă.
H: hojma.
I: iazmă, iele.
Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.
J: jilţ.
L: leagăn, lepăda, lespede, leşina.
M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat.
N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian.
O: ortoman.
P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.
R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, râmfă, rânză.
S/Ş: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sâmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.
T: tare, traistă, tulei.
Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă.
U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.
V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol.
Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zârnă.
http://adevarul.ro/
preluare de la sursa
Pentru că urme certe şi descifrate ale limbii traco-dacilor nu s-au păstrat, istoricii şi lingviştii care s-au ocupat de studierea limbilor arhaice, se referă la această „zestre“ de cuvinte româneşti, care, probabil, sunt moştenite din limba dacă. Au rămas însă fragmente pe care istoricul Ioan Iosif Russu, după cum nota lingvistul George Pruteanu, le-a împărţit în cinci categorii: inscripţia de pe inelul de la Ezerovo (şi ea încă neelucidată), aproape 70 de cuvinte, misterioase şi ele, păstrate de lexicografi greci fără explicaţii etimologice, nume dace de plante medicinale, reţinute de botanistul şi farmacologul grec Petanius Dioscoride, nume de persoane şi inscripţii frigiene, în alfabet grecesc, multe confuze.
Haşdeu, Vraciu, Russu, printre savanţii care au indentificat cuvinte dacice păstrate în limba română
Mai mulţi savanţi şi istorici s-au dedicat studierii originii limbii vorbit. Aşadar, Bogdan Petriceicu Haşdeu, în lucrarea „Etymologicum Magnum Romaniae“, Ioan Iosif Russu, cu studiul „Limba traco-dacilor“, Ariton Vraciu, cu o carte despre „Limba daco-geţilor“ precum şi Grigore Brâncuş în „Vocabularul autohton al limbii române“ compun o listă de aproximativ 160 de cuvinte din limba română actuală, care provin, după toate probabilităţile, din acel grai străvechi, pre-roman. Un argument că aceste vocabule sunt moştenite din limba dacă este acela că ele nu işi au originea în niciuna din limbile cu care româna a avut vreo legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara etc. De asemenea, unele dintre ele pot fi regăsite şi în limba albaneză, o limbă ale cărei izvoare are similitudini cu cele ale limbii tracilor.
Cuvinte dacice păstrate în limba română. Scurt istoric despre limba dacă
Inelul de la Ezerovo, pe care este gravată o inscripţie în limba tracă. Deocamdată, inscripţia nu a putut fi descifrată, deşi există diverse încercări. Una dintre traducerile propuse, de lingvistul bulgar, Dimităr Dečev , este: „Eu sunt Rolisteneas, urmaş al lui Nereneas. Tilezupta, o femeie araziana, m-a adus pe pamânt (pe lume)“.
De pildă, sunetul „ă“ este folosit în Europa doar în limbile română şi albaneză, limbi care au în alfabet şi litera corespunzătoare. Sunetele „ă“ şi „ş“ au rămas din limba dacă, respectiv iliră, care au multe caracteristici comune. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera „ş“ a fost limba etruscă, în care „Ş“ era scris „M“. Etrusca însă, nu avea sunetele „b“, „d“ şi „g“.
Datorită alfabetului grec şi cel latin, sunetul „ş“ nu putea fi reprodus în scris, aşa încât au fost preluate cuvinte din limbile dacă şi iliră, în care „ş“ a fost înlocuit cu „s“. Similar, „ă“ din limba dacă a fost înlocuit cu „a“ sau „o“, iar „î“ a fost înlocuit cu „i“, în limbile greacă şi latină. Potrivit specialiştilor, existenţa lui „ă“ în limba română nu poate fi explicată decât prin existenţa acestui sunet în limba dacă.
Cuvinte dacice păstrate în limba română, în ordine alfabetică
Dintre ele, unele nu îşi găsesc definiţii decât prin explicaţiile unor oameni din anumite regiuni şi în dicţionarele de arhaisme, altele şi-au pierdut de mult vorbitori, însă cele mai multe sunt pronunţate zi de zi. Doina, mămăliga, sâmbure, căciulă sau viezure sunt câteva din cuvintele româneşti care au provenienţă din limba dacilor.
A: abeş, Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă.
B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză.
C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocârlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură,
D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău.
F: fărâmă. G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă.
H: hojma.
I: iazmă, iele.
Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.
J: jilţ.
L: leagăn, lepăda, lespede, leşina.
M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat.
N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian.
O: ortoman.
P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.
R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, râmfă, rânză.
S/Ş: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sâmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.
T: tare, traistă, tulei.
Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă.
U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.
V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol.
Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zârnă.
http://adevarul.ro/
preluare de la sursa