LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Cărţi foarte bune cu puţini cititori

Imagini pentru Cozonac. Transilvania. O călătorie.Ca Breaking News editorial, anunţ că am terminat de citit micul roman (sau ce-o fi) al Adinei Kenereş, Cozonac. Transilvania. O călătorie. Voi reveni săptămîna viitoare cu impresii de lectură. Excelente. Deja un candidat la Premiul pentru Proză al Observatorului cultural pe 2016. Trăim în imediat, chiar dacă, de multe ori, ne pitim într-un trecut aburos ce ar putea să atenueze nemulţumirile şi inadecvările prezentului. Trăim printre cărţi, uneori? (deseori?), pentru că nenorocirile prezentate de televiziuni în flux continuu ne pot usca sufleteşte: la ce bun binele şi frumosul, dacă mereu nenorocirile şi urîtul ne copleşesc, fără să mai avem şanse de a interveni, util şi eficient, în mersul vieţii? Trăim printre fantasmele timpului şi ale memoriei, pentru că nu renunţăm să medităm şi să analizăm cine sîntem şi pentru ce anume. Revenind à nos moutons. Cărţile din această săptămînă. Toate de excepţie.
 
Sorin Radu – (relativ tînăr) istoric universitar sibian – ne oferă o excelentă monografie. Iţită din documente de epocă şi de arhivă, dar şi din mărturii bine pitite prin presa de acum peste o sută de ani, o lucrare dedicată vieţii şi activităţii/operei unei personalităţi din trecutul nostru care deja se pierde în negura uitării, cum se întîmplă cu fiecare dintre noi. Mai mult sau mai puţin nume importante, la un moment dat, mai mult sau mai puţin simpli necunoscuţi, cărora un Tolstoi (Moartea lui Ivan Ilici) sau un Thomas Mann (Moartea la Veneţia) le aduce un dram de nemurire. Am la îndemînă o carte despre juristul şi omul politic Vespasian Erbiceanu. Încă o carte de istorie s-ar putea zice, Vespasian Erbiceanu (1865-1943), Studiu monografic (Editura Cetatea de Scaun, 2014), dacă extrem de bine închegatul şi laboriosul volum nu ar însemna mult mai mult. Şi ar putea fi citit şi pe alte paliere şi în alte registre. Un „Cuvînt înainte“, frumos povestit, al autorului vine după o prefaţă cu multe inserturi biobibliografice legate de o veche familie căreia îi aparţine şi Constantin Erbiceanu, susţinătorul acestui volum despre Vespasian Erbiceanu. Mai întîi – viaţa şi cariera unui magistrat. Din copilărie şi pînă la moarte. Mai importante însă decît detaliile unei vieţi cuminţi şi aşezate în temeiul legii şi al unei asumate responsabilităţi (exemplu că nu întotdeauna ordinea şi disciplina în muncă sînt de incriminat) devin inserturile ce scot la iveală hîrţoage vechi despre evenimente din trecut. Cine se ocupă de Răscoala din 1907 nu va putea, de azi înainte, să nu ţină cont de un referat rămas confidenţial/secret decenii în şir. Geneza răscoalei dă la iveală numeroasele malversaţiuni şi, s-o spunem drept, hoţii şi înşelătorii la care erau supuşi ţăranii români. Cine se ocupă de istoria Basarabiei nu are cum să nu ţină cont de toate detaliile mun - cii unui demnitar român numit primpreşedinte al Curţii de Apel din Chişinău şi de problemele unificării legislative a României Mari. Cine se ocupă de istoria dreptului penal şi civil din România nu are cum să nu ţină cont de activitatea ştiinţifică şi publicistică a lui Vespasian Erbiceanu, care, în 1932, este ales membru corespondent al Academiei Române şi, pe 27 decembrie 1943, trece membru plin la cele veşnice. Şi va fi scutit de toate ororile pe care un regim comunist care avea să se instaleze peste doi ani avea să le ofere reprezentanţilor de frunte ai vechiului regim, devenit, după 23 august, burghezo-moşieresc. O carte de istorie care se citeşte ca o carte de literatură bună.
 
Dinspre Basarabia şi oamenii ei de frunte vine şi studiul – masiv şi extrem de bine armat la nivelul analizelor politico-istorice, dar şi al unei exhaustive documentări prin te miri ce arhive şi biblioteci – semnat ori de Stella Ghervas, Reinventarea tradiţiei. Alexandru Sturza şi Europa Sfintei Alianţe(Editura Cartier, 2014, traducerea din franceză de Gabriela şi Alexandru Şiclovan, după o primă ediţie ce a apărut în 2008, la Paris, Edition Champion). O lucrare de o aleasă ţinută intelectuală, ce-i aparţine unei distinse cercetătoare elveţiene de origine română din Basarabia. Stella Ghervas, nume practic necunoscut pe piaţa culturală de la noi, are o prestigioasă biografie, care se regăseşte în detaliata biobibliografie a editorului Gheorghe Erizanu de la Chişinău. Prefaţa autoarei la ediţia în limba română – scrisă la Harvard şi semnată mai 2014 – este o bună introducere într-un subiect ce-l are ca protagonist pe diplomatul şi intelectualul de anvergură europeană care a fost Alexandru Sturza (1791 – 1854). O biografie de excepţie prin toate detaliile anvergurii internaţionale, care este pusă în directă relaţie cu o anume epocă istorică şi cu protagoniştii ei. Ne place azi sau nu de Vladimir Putin, vrem, nu vrem, nu putem ocoli existenţa şi influenţa (bune, rele, nu comentăm) ale Rusiei în contact cu celelalte puteri europene. De ieri şi de azi. Cît şi contribuţia, prezenţa factorului uman, personalităţi româneşti, basarabene, care au fost implicate direct în istoria Rusiei şi a Europei. Rusia ca mare putere europeană după 1815, mai ales, s-a implicat decisiv în Chestiunea Orientală, poziţionîndu-se ca o apărătoare a ortodoxiei răsăritene în faţa abuzurilor duşmanului său natural, Imperiul Otoman. De aici au urmat o sumedenie de acţiuni politice, la care un diplomat şi un intelectual de suprafaţă europeană precumAlexandru Sturza a fost direct implicat. Cu toate că adevăratul personaj al cărţii este Europa Sfintei Alianţe, spune Stella Ghervas – alianţă semnată de Rusia, Austria şi Prusia, în 1815, şi care a durat pînă la momentul Războiului Crimeei (1853-1856), totuşi, nu avem cum să nu decupăm parcursul vieţii şi al activităţii lui Alexandru Sturza. Aducem aminte şi aici de reuşita lucrului bine făcut, de temeinicia documentării – absolut fabuloasă în sine, căci multe romane se pot naşte doar din aceste poveşti legate de documente rare sau inaccesibile – şi de naturaleţea comentariilor prin corecta lor punere în context. Numeroasele premii ale volumului – de la Premiul Guizot, al Academiei Fran ceze (2009), la Premiul Xenopol, al Academiei Române (2010) – sînt binemeritate şi ascund, şi în acest caz, politica nefastă a mediei româneşti de a ne intoxica cu subiecte mărunte şi cu subiecţi de joasă extracţie în dauna unor personalităţi de anvergură, contemporani cu noi, a căror viaţă şi muncă trec cumva neobservate. Păcat. Cine are timp să citească reinventarea tradiţiei a Stellei Ghervas îmi va da dreptate cu vîrf şi îndesat.
 
O altă lucrare de mare suprafaţă (la propriu şi la figurat, teză de doctorat la Sorbona, Universitatea Paris IV) se numeşteMetamorfozele Anticristului la Părinţii Bisericii(Editura Nemira, 2015, ediţia II-a, revăzută şi adăugită, traducerea din franceză de Teodora Ioniţă) şi aparţine lui Cristian Bădiliţă. Un nume deja consacrat la noi în domeniul studiilor patristice, istoric al creştinismului timpuriu, excelent eseist, traducător şi (de ce nu?) un bun poet (dar aici candidaturile la gloria prezentului şi faima posterităţii sînt mult mai multe), care, prin tot ceea ce întreprinde, se dovedeşte a fi la un nivel remarcabil. Tema aleasă şi modul în care este tratată ne pot lăsa bouche bée. Dacă e să citim pe îndelete şi fără idei preconcepute – e clar că un preot paroh din Argeş sau Dîmboviţa, care are probleme cu ANAF-ul pentru banii obţinuţi din supraevaluarea valorii terenurilor retrocedate, are o cu totul altă perspectivă asupra Răului/ Satanei/ Anticristului –, găsim nu doar o bună trecere, istorică, în revistă a temei (avem o teză de doctorat, unde un asemenea traseu prin timp şi bibliografie este obligatoriu), ci şi o extrem de severă recapitulare/ lectură a temei prin scrierile înaintaşilor. De la Evanghelia lui Marcu – tradusă exemplar de Bădiliţă în 2012 –, Irineu al Lyonului, la Anticristul lui Origen sau al lui Chiril al Ierusalimului pînă la cel al lui Ieronim, Augustin cu cei doi precedesori, Tertulian şi Ciprian, încheind periplul prin secole cu manualul de anticristologie al lui Theodoret al Cyrului şi cu tema Anticris - tului în apocrife. O bibliografie utilă pentru cei interesaţi se găseşte la finalul cărţii, aşa cum un înaintemergător cuvînt este extrem de util pentru cei care nu citesc în mod curent astfel de erudite studii. O bună lecţie de limba română, pot spune, însoţeşte acest preţios îndreptar de erudiţie teologică. În fond, sîntem în ţara lui D. Stăniloae, N. Steinhardt şi Ioan Ică Jr. Dacă timp de citit nu ne facem, degeaba dăm banii pe cărţi.
 
Mihai Dim. Sturza semnează un monumental volum III, din seria intitulatăFamilii boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică. Familia Cantazcuzino (Editura Simetria, 2014, care iese rar pe piaţa editorială, dar o face remarcabil, aduce mereu bunătăţi, îmi aduc aminte de un elegant op al lui G.M. Cantacuzino, ediţie bilingvă şi cu reproduceri excelente, pentru cei interesaţi Scrisori către Simon, ca şi volumul G.M. Cantacuzino. Arhitectura ca temă a gîndirii a Mariei Dicu - lescu). Sub forma unui vast grupaj de studii punctuale, la care îşi contribuie istorici din toate generaţiile, din trecut şi de astăzi – de la Odobescu, Ionescu-Gion, Xenopol şi Nicolae Iorga la nepotul Andrei Pippidi, sau Corina Popa, la mai junii Adrian Majuru şi Mihai Răzvan Ungureanu, cu un elegant şi erudit text despre logofătul Canta –, cartea adună o sumedenie (chiar multe-multe) de poveşti din trecut. Colaboratori mulţi şi de primă mînă. Fiecare aduce ceva interesant în atenţia noastră. Oameni care au fost, monumente istorice care mai sînt, altele care au dispărut. Pierderi iremediabile, au rămas doar fotografii (bune şi deseori excelente şi ele) şi comentariile istoricilor. Comentarii şi studii avizate, se simte din texte că istoricii aceştia au pus şi patos pentru un subiect sau altul, nu doar erudiţie şi răbdare benedictine în a scotoci prin arhive şi biblioteci. Istoria familei Cantacuzino, un soi de portret en miette, este bine conturată. Cu personajele ei de legendă – domnitorul care ne priveşte de pe zidurile de la Filipeştii de Pădure şi Sinaia la Maruca şi faimosul Bîzu, apoi cu ramurile mai puţin cunoscute, din Basarabia sau Bulgaria. Oricît am ţine-o noi langa cu NATO, UE şi MCV-ul, legăturile cu vecinii de peste Prut şi de la sud de Dunăre au fost şi au rămas puternice. Vechile familii boiereşti române au fost un adevărat liant al Balcanilor şi pentru Estul ortodox. Partea dedicată lui Gheorghe Gr. Cantacuzino „Nababul“ şi cea dedicată generalului Gh. (Zizi) Cantacuzino – Grănicerul – vîrît şi bine înşurubat în mişcarea legionară – acoperă şi părţi de istorie mai puţin frecventate de către marele public. Interesat nu doar de blazoane, sigilii, ferecături de carte sau genealogii, dar şi de cancanuri. Fotografiile şi reproducerile după diverse documente sînt excelente, ca şi macheta/ tehnoredactarea întregului album. Felicitări lui Mihai Dim. Sturza pentru efortul depus de a aduna atîţia autori şi atîtea studii laolaltă într-un volum-album realmente de ţinut la îndemînă în bibliotecă.