Educaţia de acasă versus educaţia de la şcoală. De ce optează părinţii pentru „homeschooling”


Imagini pentru homeschoolingTot mai mulţi părinţi nemulţumiţi de sistemul de învăţământ din România aleg să-şi educe copiii acasă, fenomen destul de răspândit în străinătate, dar care nu este încă legiferat la noi.
 
O dezbatere naţională pe tema homeschooling-ului (educaţia la domiciliu – n.r.) va fi organizată în curând de către Agenţia de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), din cadrul Ministerului Educaţiei.


Tema a fost aleasă de peste 1.000 de persoane care au participat la un sondaj organizat de membrii Agenţiei pentru alegerea a 10 subiecte de dezbatere despre sistemul de educaţie care sunt de cel mare interes la ora actuală. Astfel, tema „Despre alternativele educaţionale: Cât de oportună este introducerea opţiunii de educaţie la domiciliu (homeschooling)?” a fost înscrisă pe ordinea de zi a dezbaterilor naţionale care debutează pe 8 mai la Cluj-Napoca.

Chiar dacă în cele mai multe dintre statele occidentale această alternativă pentru şcoala tradiţională este o opţiune legală, la noi este mai mult decât controversată. Asta pentru că, pe de o parte, nu este reglementată de niciun fel în Legea Educaţiei, iar pe de altă parte, în Constituţia României scrie că „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”.

Directorul ARACIP, expertul în Educaţie Şerban Iosifescu, a explicat pentru „Adevărul” că fenomenul de homeschooling este practic în afara legii în România pentru simplul motiv că nu este clar legiferat. „Frecventarea şcolii e obligatorie potrivit Legii Educaţiei şi, teoretic, dacă nu îţi duci copilul la şcoală, eşti pasibil de amendă. În ţările unde se practică această formă de educaţie, ea este strict reglementată, inspectoratele şcolare urmăresc situţia şi ca să se poată face asta şi la noi, educaţia la domiciliu ar trebui inclusă în lege. Dacă se acceptă, atunci trebuie construit un sistem de evaluare a cunoştinţelor copilului pentru a se asigura că a atins nivelul de competenţe echivalent vârstei. Aici nu este vorba de implicarea statului în viaţa de familie, ci de asigurarea dreptului la educaţie al copilului”, a explicat Iosifescu.

Adriana a ales educaţia la domiciliu

Şi chiar dacă nu este reglementată prin lege această alternativă la educaţie, mai multe sute de familii de români au ales totuşi să-şi educe copiii acasă. Printre aceştia se numără Adriana, mama a doi copii, un băiat (9 ani) şi o fată (13 ani). Aceasta spune că a ales să-şi înveţe copiii la domiciliu pentru binele lor, pentru că aveau probleme de adaptare la şcoală într-un sistem competiţional. Aşa că, împreună cu o altă familie cu doi copii, a pus bazele unui sistem de homeschooling unde părinţii ţin lecţiile, iar acolo unde nu au competenţele necesare (matematică, limbi străine), angajează profesori care să facă asta. Educaţia la domiciliu costă la fel de mult ca şi cea tradiţională, la şcoală, în sensul în care cei mai mulţi dintre părinţi oricum dau bani pe rechizite şi pe meditaţii.

În ceea ce priveşte evaluarea şi certificarea cunoştinţelor dobâdite, copiii pot da teste Cambridge, care există şi pentru alte materii şi Bacalaureatul Internaţional, dacă doresc să meargă la facultate. „Pur şi simplu sunt nişte copii mai sensibili şi sensibilitatea lor nu era nici protejată la şcoală şi nici stimulată. Fata mea, spre exemplu, somatiza, era aproape tot timpul bolnavă, avea stări de rău în momentul în care trebuia să plece la şcoală”, a explicat mama fetei. Ea spune că pentru fetiţa ei, şcoala era un mediu în care pur şi simplu nu putea să se dezvolte, dacă avea ceva de spus, cineva râdea de ea. „Nu înţelegea de ce copiii nu pot să colaboreze între ei, de ce sunt tot timpul în competiţie. În sistemul românesc încă mai persistă obiceiul de a-l scoate în faţă pe cel care nu satisface criteriile. Nu este un fenomen general, dar există şi copii care trebuie protejaţi, copiii mei nu sunt dintre cei care ar putea supravieţui în junglă şi eu trebuie să-i protejez”, a mai spus Adriana.

Copil de nota 10 retras de la şcoală din cauza sistemului

Gabriel, un alt părinte care are doi copii pe care îi educă acasă, spune că a ales „unschooling-ul” nu „homeschooling-ul”, care înseamnă de fapt urmarea programei şcolare de stat, dar prin educaţie la domiciliu. „Copilul nu este expus la o educaţie programată, abordarea este gândită în aşa fel încât să poată deveni independenţi, stăpâni pe ei şi echilibraţi emoţional”, a spus Gabriel. El a explicat că a ales să-şi retragă băiatul de la şcoală, deşi avea note mari, fiindcă emoţional era la pământ din cauza umilirilor din sistem, natura prea competiţională şi programul prea încărcat la care nu mai făcea faţă. „Copilul meu a devenit un foarte bun şahist la un an după ce a ieşit din sistem, a ajuns printre primii 10 din România la nivelul lui de vârstă, aceasta fiind o performanţă pe care alţii o ating în şase ani”, a exemplificat Gabriel efectul pozitiv pe care educaţia la domiciliu îl are asupra copilului său.

Cum funcţionează acest sistem

Părinţii spun că nu îi interesează acreditarea studiilor, ci ca micuţii să aibă o viaţă normală, să-şi descopere calităţile şi capacităţile. „O zi de homeschooling se desfăşoară de comun acord, stabilim de la început ce facem. Predăm folosind filme (documentare) de pe YouTube şi acolo unde nu înţelegem lucrurile, apelăm la profesori. Pentru matematică, spre exemplu, avem pe cineva care foloseşte o metodă cu totul revoluţionară, face artă şi matematică în acelaşi timp”, a explicat Adriana. În ceea ce priveşte impactul asupra copiilor, ea spune că în primul rând ei vor să înveţe, sunt motivaţi să facă asta, ceea ce nu se întâmpla la şcoală.

În momentul în care îi dai încredere unui copil, el nu îşi va bate joc de ea - Gabriel, părinte

Fata Adrianei, Miruna, în vârstă de 13 ani, ar trebui să treacă acum la liceu, însă ea preferă sistemul de homeschooling pe care îl face de aproape patru ani. „Când am renunţat la şcoala tradiţională, am avut o ură ieşită din comun pentru şcoală, dar mi-am dat seama că nu e chiar atât de rău, problema mea era că nu simţeam că învăţ ceva, aveam foarte mari probleme cu notele la anumite materii şi din cauza asta mă simţeam destul de prost. Astfel, prin studiul acasă, am putut să descopăr şi alte materii care nu îmi plăceau, cum ar fi matematica. Pasiunea mea principală e desenul, dar după ce am descoperit matematica şi informatica, le-am combinat şi am învăţat să fac grafică”, mărturiseşte adolescenta.

Colegul ei "de clasă" are 12 ani şi spune că ales să plece de la şcoală fiindcă era "foarte rău". "Profesorii se purtau foarte urât, sistemul era foarte rigid şi doar doi din 35 de copii erau mai ok şi mă înţelegeam cu ei", a spus băiatul.

„Nu ne permitem să fim atât de selectivi“

Şcolirea în afara sistemului nu este o opţiune fezabilă din punct de vedere al dezvoltării abilităţilor de socializare, este de părere psihopedagogul Aura Stănculescu. „Nu vor putea lucra în colectivităţi pentru că nu au exerciţiul social necesar, nu au abilitatea de a socializa cu mai mulţi oameni. Practic, ei au fost izolaţi de contactul cu realitatea şi au putut alege cu cine interacţionează şi pentru cât timp. Lumea în care trăim nu ne permite să fim atât de selectivi. În viaţă, nimeni nu are răbdare cu tine, acesta este un exerciţiu pe care trebuie să-l ai de mic”, atrage atenţia psihopedagogul.

La rândul său, psihologul Diana Ioaneş a explicat că motivele pentru care aceşti copii sunt retraşi de la şcoală, cum ar fi stările de anxietate, ar putea fi reparate prin şedinţe la psiholog, care să-l ajute pe copil să nu fugă din faţa realităţii.

Şi psihopedagogul Yolanda Creţescu are o părere similară. " Soluţia aceasta nu face decât să le accentueze sensibilitatea. Viaţa nu respectă climatul de homeschooling şi noi trebie să-i pregătim pentru viaţă. Dacă fenomenul de homeschooling ia amploare, atunci vom avea un număr mai mic de copii care abandonează cu totul şcoala, însă gradul de adaptabilitate socială şi în câmpul muncii a acestor perosane va fi grav periclitat", a spus psihopedagogul.

Studiul la domiciliu, alternativa pentru şcolile de stat sau private în ţările dezvoltate

În ţările dezvoltate, studiul la domiciliu este o alternativă pentru şcolile de stat sau cele private, fiind o opţiune legală şi recunoscută. Mai exact, studiul la domiciliu este legal în ţări precum Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Elveţia, Franţa, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Portugalia, Suedia, Statele Unite ale Americii. Mai mult, potrivit unor studii, în SUA 1 din 4 elevi care beneficiază de sistemul de educaţie la domiciliu este în avans cu cel puţin o clasă faţă de colegii săi din aceeaşi generaţie care învaţă în sistemul tradiţional.

Printre motivele pentru care părinţii din Occident aleg această metodă de învăţare pentru copiii lor se numără mediul din şcoli, modul de predare al profesorilor sau lipsa de implicare a profesorilor în dezvoltarea fiecărui elev în parte. În ţările care au adoptat acest sistem de predare, cei care practică predarea la domiciliu trebuie să respecte planul naţional de învăţământ, iar elevul este obligat ca, la intervale regulate, să dea o serie de testări şi examen pentru a i se evalua cunoştinţele acumulate într-o anumită perioadă de timp. Aceste examene au loc într-o instituţie acreditată sau într-o unitate de învăţământ recunoscută de organele de stat.

Specialiştii în Educaţie din statele care deja au adoptat această opţiune sunt de părere că prin studiul la domiciliu, elevul are posibilitatea de a-şi organiza materia în aşa fel încât să o parcurgă mai repede şi poate chiar să dea examenele finale mult mai repede decât elevii de aceeaşi generaţie, dar care învaţă la o şcoală normală. Metodele de predare sunt diversificate, punându-se accentul pe partea practică şi efortul mai crescut din partea elevului pentru a dobândi informaţia. Mai mult, prin studiul la domiciliu elevii pot fi învăţaţi anumite valori morale sau religioase pe care nu le-ar fi putut deprinde din şcoală. Această metodă de predare este folosită şi de familiile care călătoresc foarte mult sau chiar de către persoane publice care nu vor să îşi expună copiii. Mihaela Cojocariu

OPINII

Dan Caragea, specialist în psihologie şi blogger adevarul.ro

Din punct de vedere cognitiv, cel mai important avantaj al acestei metode este adaptarea conţinutului pe stilul de învăţare al elevului. O astfel de metodă poate fi aplicată pentru elevii din clasele mici. În clase primare, figura unui învăţător particular ar putea să fie benefică în sensul în care ar adapta conţinutul didactic, dar mai ales cel formativ, stilului de învăţare al copilului. Este o formă înalt adaptativă, centrată pe persoană, pe particularitate, aşa cum în medicina este centrată pe bolnav.

Din punct de vedere afectiv şi mai ales social, avem o desprindere, o eliberare a copilului în afara socialului, ceea ce înseamnă pierderea dimensiunii sociale a educaţiei. Copilul pierde ideea de grup, nu sesizează diferenţele, este izolat. Copilul trece din grădiniţă într-un mediu izolat, super protector, ceea ce din punct de vedere social marchează un regres.

Eu nu văd ca această metodă să depăşească clasa primară, nicio persoană nu poate să înveţe un copil o programă şcolară cap coadă, tot evantaiul de materii. În clasa a cincea ar trebui ca aceşti copii să se întoarcă la şcoala tradiţională. Nu suntem în sec XVIII să avem două-trei materii importante, sistemul de şcolarizare acasă poate funcţiona doar în clasele I-IV.

Într-o societate ca cea românească, această metodă este încă o formă de segregare, de separare a masei oamenilor cu bani de restul societăţii. În societăţile avansate, ca Anglia de exemplu, un astfel de învăţământ nu ar crea un clivaj atât de puternic pentru că acolo familia nu stimulează separarea copilului de ceilalţi copii pe motiv financiar. La noi însă, unde societatea este extrem de fragilă şi sensibilă la aceste aspecte, homeschooling-ul ar accentua individualismul.

Simona David Crisbăşanu, fondatoare a Asociaţiei de inovaţie în educaţie ROI

Părinţii care aleg educaţia acasă îşi asumă o mare responsabilitate – şi anume să se ocupe de educaţia copiilor lor, care nu mai merg la şcoală (sau merg foarte puţin). Cred că sunt foarte puţini părinţi capabili şi dispuşi să facă acest lucru. În al doilea rând, este necesar să existe o mare încredere în relaţia părinte – copil, ceea ce, din nou, nu întâlnim atât de des. În al treilea rând, este o soluţie care scoate copilul din sistem, dar el va continua să trăiască într-o societate formată de sistem şi e de văzut cum va fi gestionată această situaţie.

Ceea ce văd eu în şcoli este că majoritatea părinţilor nu sunt, în general, alături de copiii lor din punct de vedere al educaţiei, fiind foarte ocupaţi cu serviciul, iar mulţi dintre ei fiind plecaţi în străinătate (ceea ce complică situaţia). Astfel, părinţii aşteaptă ca şcoala să aibă grijă de copilul lor din toate punctele de vedere, inclusiv al „celor 7 ani de-acasă”. Iar pe măsură ce copilul lor creşte, părinţii nu ştiu întotdeauna cum să gestioneze perioadele dificile, de transformare, de adolescenţă şi maturizare.

Nici profesorii nu sunt stăpâni pe situaţie. Ei îşi văd de materia lor şi, în puţine cazuri, se interesează de viaţa elevilor, apropiindu-se de aceştia. Iar sistemul tradiţional este, clar, depăşit, dacă avem în vedere numai industria meditaţiilor.

Concluzia este că e necesar ca toţi să înveţe – profesorii, elevi, părinţi – despre cum pot crea, împreună, o şcoală mai bună. „Şcoala acasă” sau şcolile alternative/private pot să fie o soluţie pentru câţiva copii şi câţiva părinţi, dar pentru câteva milioane este necesar să găsim alte răspunsuri.

Citeste mai mult: adev.ro/nnhb6t