 |
| Titlu: Darul lui Jonas Autor: Lois Lowry Editura: Arthur Anul aparitiei: 2014 Traducere: Radu Paraschivescu Numar pagini: 208 ISBN: 978-606-8044-46-0 |
Dintre distopiile scrise cu multe decenii în urmă, Darul lui Jonas mi s-a părut cea mai apropiată de cărțile de acest gen publicate în ultimii câțiva ani. Poate și pentru că are ca protagonist un adolescent și nici nu este la fel de întunecată precum 1984 a lui Orwell sau Minunata lume nouă, de exemplu. Am regăsit totuși elemente comune cu aceste volume, cum ar fi copiii creați la comandă și crescuți până la o anumită vârstă într-un mediu controlat de autorități. De asemenea, am fost surprinsă să descopăr și aspecte aproape identice cu cele din distopiile recente care au fost probabil inspirate de Darul lui Jonas. Mesele trimise zilnic în cadrul familiilor, alegerea de către stat a joburilor sau a partenerilor de viață în funcție de personalitate și abilități și renunțarea la membrii în vârstă ai societății în momentul în care ating o anumită etate, reprezintă doar câteva exemple peste care am dat și în Legăminte (Ally Condie).
Lumea în care trăiește Jonas este, așadar, un mediu controlat în cele mai mici detalii. Și, desigur, unul perfect, în care nu se întâmplă aproape niciodată nimic rău, neprevăzut sau periculos. Sentimentele și emoțiile intense sunt și ele reduse la minimum (cei care au parcurs Delirium de Lauren Oliver vor fi familiarizați cu acest aspect), astfel că oamenii trăiesc o viață satisfăcătoare, sunt conduși de o stare de mulțumire permanentă și au puține motive să se plângă.
Ce am perceput eu ca fiind diferit față de toate celelalte distopii - clasice sau recente - este faptul că în romanul de față autoritățile nu sunt neapărat un personaj negativ. Desigur, respectă cu strictețe regulile și solicită membrilor comunității același comportament. Și atât. Nu au intenții necurate, nu plănuiesc să dobândească mai multă putere. Bineînțeles, există două-trei aspecte care par încercări de a arunca o lumină cât mai aspră asupra conducerii. Însă, din punctul meu de vedere, nu este așa. Oamenii care obișnuiesc să mintă asupra muncii lor nu fac altceva decât să respecte aceleași legi de care spuneam mai devreme și să facă aceleași lucruri pe care le-au făcut generații întregi dinaintea lor. Dacă așa au moștenit de zeci de ani anumite reguli, nu le mai pun la îndoială corectitudinea, nu văd neapărat ca pe ceva greșit ceea ce fac și, probabil, nici nu se gândesc că ar există alternative. În plus, în viața reală, nicăieri, niciodată, un guvern nu a fost în totalitate transparent în fața populației. Ar fi absurd să își dezvăluie fiecare secret. O societate nu ar putea funcționa în felul acesta, s-ar prăbuși în cel mai scurt timp. Și atunci, de ce să privim același comportament al autorităților dintr-o poveste imaginară ca fiind ceva ce trebuie blamat? Sigur, din punctul nostru de vedere cel puțin un anumit aspect ar putea părea îngrozitor. Însă din punctul de vedere al personajelor, acesta este singurul mod în care au fost învățați de generații să acționeze.
Cât despre traiul riguros controlat, acesta este mult mai strict decât regimurile dictatoriale din istoria reală, însă, în același timp, este și mai lipsit de primejdii. Nu există disidenți, „dușmani ai poporului”, oameni eliminați pentru că luptă împotriva sistemului. Nu luptă nimeni împotriva sistemului pentru că, deși totalitar, acesta pare a fi într-adevăr pus pe roate pentru binele membrilor comunității. O replică foarte interesantă a fost cea în care Jonas subliniază cât de absurdă i se pare ideea că oamenii ar putea fi puși vreodată în postura de a-și alege singuri meseriile sau partenerii de viață.
Povestea a decurs puțin altfel decât mă așteptam. Lipsiți de multe
dintre amintirile trecutului, ale umanității, oamenii sunt și lipsiți de
profunzime, având în principal numai emoții și sentimente superficiale.
Din punctul meu de vedere, această lipsă de amintiri ar fi trebuit să
fie echivalentă cu o lipsă a conștiinței. M-aș fi așteptat ca oamenii să
repete într-un mod accentuat greșelile istoriei, nu să trăiască într-o
armonie desăvârșită, indiferent de voința autorităților.Planul de răzvrătire al lui Jonas mi s-a părut neclar. Nu mă refer la alegerile impulsive pe care le ia sub presiunea momentului, atunci când un eveniment neașteptat îl dă peste cap. Ci la planul gândit înainte în amănunt, cel pentru care s-a pregătit zile întregi. Înțelesesem că evadarea nu era singura dorință. Că ar fi trebuit să schimbe ceva și în inima societății. Dar la momentul lecturii, nu reușisem să pricep ce anume și în ce mod. M-am documentat ulterior pentru a-mi clarifica nelămuririle.
Finalul este deschis, iar din postfața autoarei, am descoperit că fac parte din minoritatea care a văzut lucrurile în negru. Trebuie să recunosc faptul că am fost surprinsă să aflu că există și alte moduri de a interpreta finalul pentru că în momentul în care l-am citit, nici măcar nu îmi trecea prin minte faptul că ar putea fi privit și altfel decât o făceam eu. Mai mult, am aflat că volumele următoare ale seriei, scrise mult mai târziu și care reprezintă povești paralele din același univers, dar cu alte personaje principale, oferă informații clare despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în ultimele pagini ale volumului Darul lui Jonas.
Citește recenzia filmului Darul lui Jonas/ The Giver
Scris de Roxana Turcitu
sursa: bookblog.ro