Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Într-o scrisoare adresată văduvei lui Günter Grass, Ute Grass, preşedintele federal Joachim Gauck l-a elogiat pe scriitorul decedat luni dimineaţa la Lübeck drept „un spirit politic combativ”. Opera lui Grass, scrie preşedintele în mesajul său, este „o oglindă impresionantă” a ţării. În romanele, povestirile şi poeziile sale exprimă speranţele şi erorile, temerile şi dorinţele mai multor generaţii. Într-o declaraţie a secretarului de stat pentru cultură, Monika Grütters, Grass este calificat drept un „scriitor care aparţine literaturii universale”. Creaţia sa va sta lîngă cea a lui Goethe. Preşedintele Partidului Social-Democrat, Sigmar Gabriel a spus că Germania a pierdut pe unul dintre cei mai importanţi scriitori germani postbelici, pe un autor angajat şi pe un luptător pentru democraţie şi pace.
Günter Grass s-a născut pe data de 16 octombrie 1927 la Danzig (astăzi Gdansk, în Polonia), unde, pînă-n 1944, a mers la şcoală. Atunci fost înrolat în armată şi rănit. Pînă-n 1946, s-a aflat într-o tabără americană pentru prizonieri de război. Între 1948 şi 1952, a studiat la Academia de Arte din Düsseldorf, mutîndu-se mai tîrziu la Paris, unde a scris primul său mare roman, „Toba de tinichea”. Primele pagini ale acestui roman (care face parte din aşa numita „Trilogie din Gdansk”) le-a dat poetului Paul Celan, aşteptînd din partea acestuia o prima expertiză. Celan, traumatizat de uciderea părinţilor săi în urma deportării în Transnistria de către regimul fascist al lui Ion Antonescu, s-a născut la Cernăuţi şi s-a sinucis, în 1970, la Paris.
Biografia lui Grass reflectă istoria secolului XX, dramele, tragediile şi controversele. Abia în 2006 lumea a aflat că scriitorul în vîrstă de 17 ani s-a înrolat în batalioanele Waffen-SS. Deşi apropiaţii săi cunoşteau acest aspect biografic, pînă atunci autorul nu l-a tematizat public. În discuţiile despre încadrarea în SS, organizaţie condamnată după război drept criminală, Grass a fost acuzat de duplicitate. Adversarii săi au încercat atunci să-l delegitimeze şi ca scriitor şi să bagatelizeze angajamentul săi politic pentru social-democraţie.
Alături de Heinrich Böll (şi el Laureat al Nobelului), Grass a fost membru al celei mai importante asociaţii literare postbelice din RFG, „Grupul 47”. A fost distins cu numeroase premii literare. Nobelul din 1999 constituie, bineînţeles, cea mai importantă distincţie pe care a obţinut-o.
De-a lungul anilor, Grass a provocat numeroase controverse. Astfel, într-o poezie publicată în 2012 în mai multe ziare internaţionale, „Süddeutsche Zeitung“, „New York Times“ şi „La Repubblica“, intitulată „Ceea ce trebuie spus - Was gesagt werden muss“, Grass a criticat programul nuclear al Israelului. Textul a fost calificat de unii drept antisemit, ceea ce Grass şi alţii au respins. Grass a invocat atunci ca argument contra criticilor săi că în scrierile sale literare el şi-a articulat limpede părerile faţă de Holocaust şi că a condamnat mereu şi fără ocolişuri, politica rasială a naziştilor.
Grass a vizitat România o singură dată, în 1969. Securitatea a monitorizat atunci cu mare atenţie prezenţa lui în ţară, culegînd, în acelaşi timp şi reacţiile din Germania, sintetizate, de exemplu, într-un raport al agentului Fritz Cloos, transmise de către rezidentul serviciului secret către centrala din Bucureşti, pe data de 29 decembrie 1969 (cf. ACNSAS, SIE 2732, vol. 14, ff. 599-600). Într-un interviu acordat cu prilejul acelei vizite ziarului local din Sibiu, Hermannstädter Zeitung (cf. Walter Engel: „Keine provinzielle Enge. HZ-Gespräch mit Günter Grass”, în: Hermannstädter Zeitung, 98/1969), Grass a reliefat importanţa liricii de limbă germană din România şi a constatat că această poezie s-a debarasat de urmele provincialismului tipic pentru literaturi minoritare. După întoarcerea sa în Germania, Grass s-a pronunţat extrem de critic la adresa regimului lui Nicolae Ceauşescu. În anii următori această atitudine chiar s-a accentuat. În 1988, cînd s-au făcut pregătirile pentru organizarea „Zilei internaţionale de Acţiune: România”, Günter Grass s-a aflat printre semnatarii apelului în care a fost înfierată dictatura regimului de la Bucureşti.
"Ziua internaţională de acţiune: România” a fost organizată în semn de solidaritate cu muncitorii care pe 15 noiembrie 1987 s-au revoltat la Braşov contra politicii ceauşiste. Prima ediţie a avut loc pe data de 15 noiembrie 1988, cea de-a doua un an mai tîrziu, pe aceeaşi dată.
În legătură cu acuzaţiile nefondate de colaborare cu poliţia politică din România, lansate împotriva scriitorului german Egindald Schlattner, într-un material publicat, în 2010, într-o revistă din Bucureşti se face afirmaţia gratuită că Günter Grass ar fi fost un colaborator al serviciului secret est-german (cf. Lucia Hossu-Longin, „»Dreptatea nu are putere« - Un caz de trădare. Un caz de alienare a responsabilităţii. Dialog cu Eginald Schlattner şi Hans Bergel“, în: Observator Cultural, Nr. 514, 25 februarie 2010). Detalii despre felul cum a fost supravegheat „obiectivul” Günter Grass de către Stasi - care a calificat Germania comunistă drept o ţară „dictatorială şi dogmatică“ - cuprinde cartea documentară a lui Kai Schlüter, „Günter Grass în vizorul Stasi” (Günter Grass im Visier. Die Stasi-Akte. Eine Dokumentation mit Kommentaren von Günter Grass und Zeitzeugen, Ch. Links Verlag, Berlin, 2010)
După ce în Germania s-a declanşat (în 2010) o discuţie aiuritoare despre colaborarea cu Securitatea română a poetului Oskar Pastior (1927-2006), Grass s-a pronunţat vis-á-vis de acest caz într-o poezie, intitulată, „Scrisoare de apărare întîrziată pentru Oskar Pastior“ ("Verspäteter Schutzbrief für Oskar Pastior"). Poezia, în care îi lua apărarea poetului defunct a cărui biografie a inspirat-o pe Herta Müller la scrierea romanului ei „Leagănul respiraţiei”, a fost publicată în volumul “Muşte efemere” (“Eintagsfliegen” - din 2012).
Înainte de 1989 au apărut în România doar sporadic anumite scrieri semnate de Grass. Pe lîngă revista de limbă germană din Bucureşti, „Neue Literatur”, în care au văzut lumina tiparului largi fragmente din opera lui Grass, publicaţii româneşti, ca „Vatra” din Tîrgu Mureş, au publicat unele traduceri din acest prozator celebru. Receptarea propriu zisă a lui Grass a început, practic, după revoluţia din 1989. Editura Polirom fiind aceea care, în ultimii ani, a publicat mai multe scrieri din opera acestui mare autor al literaturii universale: În mers de rac (2002), Toba de tinichea (2005, 2007), Decojind ceapa (2007), Anestezie locală (2008), Pisica și șoarcele (2009), Aparatul de fotografiat (2010), Secolul meu (2011), Între Germania și Germania (2012). Un loc de frunte, printre traducătorii săi în limba română îi revine scriitoarei Nora Iuga. Ea a contribuit, într-un mod decisiv, la popularizarea literaturii lui Grass în ţară.
Autor: RFI România
sursa foto
Într-o scrisoare adresată văduvei lui Günter Grass, Ute Grass, preşedintele federal Joachim Gauck l-a elogiat pe scriitorul decedat luni dimineaţa la Lübeck drept „un spirit politic combativ”. Opera lui Grass, scrie preşedintele în mesajul său, este „o oglindă impresionantă” a ţării. În romanele, povestirile şi poeziile sale exprimă speranţele şi erorile, temerile şi dorinţele mai multor generaţii. Într-o declaraţie a secretarului de stat pentru cultură, Monika Grütters, Grass este calificat drept un „scriitor care aparţine literaturii universale”. Creaţia sa va sta lîngă cea a lui Goethe. Preşedintele Partidului Social-Democrat, Sigmar Gabriel a spus că Germania a pierdut pe unul dintre cei mai importanţi scriitori germani postbelici, pe un autor angajat şi pe un luptător pentru democraţie şi pace.
Günter Grass s-a născut pe data de 16 octombrie 1927 la Danzig (astăzi Gdansk, în Polonia), unde, pînă-n 1944, a mers la şcoală. Atunci fost înrolat în armată şi rănit. Pînă-n 1946, s-a aflat într-o tabără americană pentru prizonieri de război. Între 1948 şi 1952, a studiat la Academia de Arte din Düsseldorf, mutîndu-se mai tîrziu la Paris, unde a scris primul său mare roman, „Toba de tinichea”. Primele pagini ale acestui roman (care face parte din aşa numita „Trilogie din Gdansk”) le-a dat poetului Paul Celan, aşteptînd din partea acestuia o prima expertiză. Celan, traumatizat de uciderea părinţilor săi în urma deportării în Transnistria de către regimul fascist al lui Ion Antonescu, s-a născut la Cernăuţi şi s-a sinucis, în 1970, la Paris.
Biografia lui Grass reflectă istoria secolului XX, dramele, tragediile şi controversele. Abia în 2006 lumea a aflat că scriitorul în vîrstă de 17 ani s-a înrolat în batalioanele Waffen-SS. Deşi apropiaţii săi cunoşteau acest aspect biografic, pînă atunci autorul nu l-a tematizat public. În discuţiile despre încadrarea în SS, organizaţie condamnată după război drept criminală, Grass a fost acuzat de duplicitate. Adversarii săi au încercat atunci să-l delegitimeze şi ca scriitor şi să bagatelizeze angajamentul săi politic pentru social-democraţie.
Alături de Heinrich Böll (şi el Laureat al Nobelului), Grass a fost membru al celei mai importante asociaţii literare postbelice din RFG, „Grupul 47”. A fost distins cu numeroase premii literare. Nobelul din 1999 constituie, bineînţeles, cea mai importantă distincţie pe care a obţinut-o.
De-a lungul anilor, Grass a provocat numeroase controverse. Astfel, într-o poezie publicată în 2012 în mai multe ziare internaţionale, „Süddeutsche Zeitung“, „New York Times“ şi „La Repubblica“, intitulată „Ceea ce trebuie spus - Was gesagt werden muss“, Grass a criticat programul nuclear al Israelului. Textul a fost calificat de unii drept antisemit, ceea ce Grass şi alţii au respins. Grass a invocat atunci ca argument contra criticilor săi că în scrierile sale literare el şi-a articulat limpede părerile faţă de Holocaust şi că a condamnat mereu şi fără ocolişuri, politica rasială a naziştilor.
Günter Grass şi România
Grass a vizitat România o singură dată, în 1969. Securitatea a monitorizat atunci cu mare atenţie prezenţa lui în ţară, culegînd, în acelaşi timp şi reacţiile din Germania, sintetizate, de exemplu, într-un raport al agentului Fritz Cloos, transmise de către rezidentul serviciului secret către centrala din Bucureşti, pe data de 29 decembrie 1969 (cf. ACNSAS, SIE 2732, vol. 14, ff. 599-600). Într-un interviu acordat cu prilejul acelei vizite ziarului local din Sibiu, Hermannstädter Zeitung (cf. Walter Engel: „Keine provinzielle Enge. HZ-Gespräch mit Günter Grass”, în: Hermannstädter Zeitung, 98/1969), Grass a reliefat importanţa liricii de limbă germană din România şi a constatat că această poezie s-a debarasat de urmele provincialismului tipic pentru literaturi minoritare. După întoarcerea sa în Germania, Grass s-a pronunţat extrem de critic la adresa regimului lui Nicolae Ceauşescu. În anii următori această atitudine chiar s-a accentuat. În 1988, cînd s-au făcut pregătirile pentru organizarea „Zilei internaţionale de Acţiune: România”, Günter Grass s-a aflat printre semnatarii apelului în care a fost înfierată dictatura regimului de la Bucureşti.
"Ziua internaţională de acţiune: România” a fost organizată în semn de solidaritate cu muncitorii care pe 15 noiembrie 1987 s-au revoltat la Braşov contra politicii ceauşiste. Prima ediţie a avut loc pe data de 15 noiembrie 1988, cea de-a doua un an mai tîrziu, pe aceeaşi dată.
În legătură cu acuzaţiile nefondate de colaborare cu poliţia politică din România, lansate împotriva scriitorului german Egindald Schlattner, într-un material publicat, în 2010, într-o revistă din Bucureşti se face afirmaţia gratuită că Günter Grass ar fi fost un colaborator al serviciului secret est-german (cf. Lucia Hossu-Longin, „»Dreptatea nu are putere« - Un caz de trădare. Un caz de alienare a responsabilităţii. Dialog cu Eginald Schlattner şi Hans Bergel“, în: Observator Cultural, Nr. 514, 25 februarie 2010). Detalii despre felul cum a fost supravegheat „obiectivul” Günter Grass de către Stasi - care a calificat Germania comunistă drept o ţară „dictatorială şi dogmatică“ - cuprinde cartea documentară a lui Kai Schlüter, „Günter Grass în vizorul Stasi” (Günter Grass im Visier. Die Stasi-Akte. Eine Dokumentation mit Kommentaren von Günter Grass und Zeitzeugen, Ch. Links Verlag, Berlin, 2010)
După ce în Germania s-a declanşat (în 2010) o discuţie aiuritoare despre colaborarea cu Securitatea română a poetului Oskar Pastior (1927-2006), Grass s-a pronunţat vis-á-vis de acest caz într-o poezie, intitulată, „Scrisoare de apărare întîrziată pentru Oskar Pastior“ ("Verspäteter Schutzbrief für Oskar Pastior"). Poezia, în care îi lua apărarea poetului defunct a cărui biografie a inspirat-o pe Herta Müller la scrierea romanului ei „Leagănul respiraţiei”, a fost publicată în volumul “Muşte efemere” (“Eintagsfliegen” - din 2012).
Înainte de 1989 au apărut în România doar sporadic anumite scrieri semnate de Grass. Pe lîngă revista de limbă germană din Bucureşti, „Neue Literatur”, în care au văzut lumina tiparului largi fragmente din opera lui Grass, publicaţii româneşti, ca „Vatra” din Tîrgu Mureş, au publicat unele traduceri din acest prozator celebru. Receptarea propriu zisă a lui Grass a început, practic, după revoluţia din 1989. Editura Polirom fiind aceea care, în ultimii ani, a publicat mai multe scrieri din opera acestui mare autor al literaturii universale: În mers de rac (2002), Toba de tinichea (2005, 2007), Decojind ceapa (2007), Anestezie locală (2008), Pisica și șoarcele (2009), Aparatul de fotografiat (2010), Secolul meu (2011), Între Germania și Germania (2012). Un loc de frunte, printre traducătorii săi în limba română îi revine scriitoarei Nora Iuga. Ea a contribuit, într-un mod decisiv, la popularizarea literaturii lui Grass în ţară.
Autor: RFI România
sursa foto