Ce e gresit in psihologia "psihologiei poporului roman"

Expunerea de care s-a bucurat studiul coordonat de profesorul Daniel David nu poate decat sa ne bucure. Putine studii din stiintele socio-umane au primit atat spatiu si atatea oportunitati de a-si comunica rezultatele. Tocmai de aceea am fost nedumerit de calitatea comunicarii datelor stiintifice si de forma aleasa pentru a transmite interpretarea autorilor. Pe scurt, am fost surprins de modul in care prezentarea studiului tinde mai mult spre nivelul exprimarii si teoretizarii populare, native, decat spre forma clara si riguroasa a popularizarii rezultatelor stiintifice. Cu atat mai mult cu cat competente minime in intelegerea mecanismelor psihologice universale (valabile deci si in cazul publicului tinta) necesita o diseminare a rezultatelor radical diferita fata de cea aleasa, daca dorim sa evitam o perceptie stereotipica, superficiala si eronata.

De la inceput trebuie spus ca aceasta interventie a mea nu se indreapta impotriva studiului. Nici nu ar putea sa se indrepte, intrucat studiul nu este disponibil, nici ca forma electronica, nici ca precis, si, cred, nici in forma tiparita. Practic, studiul este citat ca “in pregatire” si nimeni, in afara autorilor, nu pare a avea acces la el. Reactiile starnite de prezentarea rezultatelor sunt cu atat mai vehemente si mai nestructurate, cu cat nu pot sa isi confrunte obiectul de critica. Vina apartine, din pacate, celor care au pus pe piata ideilor o serie de rezultate fara a-si sustine interpretarea cu date, cifre, metodologie, operationalizare, etc.

Asa ceva nu se practica in lumea academica occidentala, de exemplu, unde partea de popularizare a unei cercetari este insotita intotdeauna de un link catre textul principal (sau locul de unde se poate cumpara cartea). Probabil ca autorii ne invita sa consultam (cumparam?) studiul atunci cand va aparea, dar metoda este demna de promovarea unui nou mall, nu a unui studiu stiintific.

Acestea fiind spuse, am fost surprins de termenii alesi pentru comunicarea scopurilor si a rezultatelor studiului. Cu siguranta “Psihologia poporului roman” este doar o evocare a lui Radulescu Motru, nu un titlu serios de lucrare stiintifica, care sa angajeze autorii la o ontologie cel putin dubioasa. Popoarele nu au o psihologie, asa cum nu au digestie sau respiratie. Popoarele nu au, si nu fac nimic, pentru ca nu exista decat ca formatiuni simbolice. Nu au o entativitate reala, chiar daca noi, ca fiinte umane cu anumite structuri cognitive, suntem inclinati sa le percem asa.

Intamplator predau un curs de antropologie cognitiva la masterul de antropologie al SNSPA, si chiar in aceaste saptamani discutam despre esentialismul psihologic in judecatile despre rase si etnii. Este destul de greu sa convingi studentii (sau chiar si pe tine uneori, in ciuda inclinatiilor cognitive) ca nu exista nimic esential in natura umana care sa defineasca “romanii”, “mongolii”, “rasa neagra”, “rasa galbena”, asa cum nu exista nimic esential in botanica sa defineasca ce este un “copac”. Dar asta nu ne impiedica sa vedem “copaci” si sa percepem etnii si rase, “mongoli”, “negri”, etc.

De aceasta mare paranteza? Pentru ca este o mare problema ca cercetator in stiintele socio-umane sa folosesti termenul de “popor” chiar si numai in titlu, si sa te referi la subiectii studiului ca “romani”. Nu exista “romani” pentru un psiholog, asa cum nu exista “copaci” pentru un biolog, sunt categorii native, absolut normale pentru limbajul de zi cu zi, dar fara sens in limbajul stiintific. Daca nu putem scapa de intuitiile noastre privind etnii, popoare, sau rase, macar putem, ca oameni de stiinta, sa nu le incurajam folosirea si asocierea lor cu studiile noastre.

Solutia este simpla insa: termenul popor, destul de incarcat simbolic cu nuante etno-nationaliste, poate fi usor inlocuit cu “populatie” - neutru si stiintific corect. Mai mult, intrucat autorii mentioneaza ca nu doar etnici romani au participat la studiu, iar cetateni de alte etnii au dat raspunsuri relativ similare, atunci nici nu mai este nevoie de termenul nativ de “roman” - putem sa le spunem doar, asa cum se practica in psihologie, subiectii studiului. Membrii unei populatii, asa cum sunt subiectii studiului coordonat de profesorul David, au, fiecare dintre ei, o psihologie, un set de mecanisme cognitive, o serie de reprezentari. Evident ca reprezentarile mentale sunt distribuite intr-o populatie. Unele sunt des raspandite, altele sunt mai putin raspandite. Printre aceste reprezentari avem valori, imagini despre sine ca individ, despre ceilalti oameni, despre grupuri etnice, despre femei, despre barbati, despre pisici sau catei. Din nou, unele sunt mai raspandite (de exemplu ideea ca pisicile sunt egoiste iar cateii loiali sau ca americanii sunt puternici, populari/cu umor, patrioţi) altele mai putin raspandite (de exemplu ideea ca ar fi normal ca persoanele de acelasi sex sa se poata casatori). Toate elementele discutate de autori au aceasta structura distributionala, dupa cum sunt sigur ca reiese in studiul propriu-zis.

Intrebarea cea mare este: daca aceste elemente (valori, stereotipuri, atitudini, etc) au o distributie oarecare, cum se pot fi acestea agregate intr-un “profil psihologic al romanilor”? Am stabilit mai sus ca o populatie nu poate avea o psihologie, dar, chiar daca acceptam o exprimare metaforica, ce exact agregam? In prezentarea studiului, singura cifra mentionata este ca 50% dintre “romani” (sic!) ar face X. Bun, dar asta inseamna pentru fiecare “roman” care face X, avem un “roman” care face non-X. Despre care roman mai vorbim acum, cand, logic, sunt cel putin doi? Avem o tipologie duala? Sunt mai multe feluri de romani, si toate tipologiile sunt acoperite in studiu? Se merge pe reprezentarea dominanta, indiferent daca este in mod relativ sau absolut, indiferent de forma distributiei reprezentarilor? Ce se intampla acolo unde nu mai functioneaza agregarea nici macar ca metafora? Cu siguranta aceste probleme se regasesc in studiu, dar nu apar in prezentarea publica a rezultatelor. Inca o intrebare: psihologia acopera un domeniu vast de perceptii, atitudini, credinte, memorii, fel si chip de mecanisme cognitive le acopera oare studiul pe toate, asa cum sugereaza articolul hotarat “psihologia” sau “profilul”?

O remarca potential relevanta pe care am gasit-o ascunsa la sfarsitul studiului este: "profilul psihologic al romanilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat in situatii in care se doreste a se face politici publice si proiecte relevante pentru tara si/sau grupuri mari". Cu aceasta afirmatie trebuie sa inceapa, nu sa se termine textul. Larry Hirschfeld, poate cel mai mare specialist in studierea esentialismului rasial, incepe si reaminteste in fiecare lucrare ca faptul ca suntem inclinati sa percepem “rase” umane, asta nu inseamna ca ele exista - un demers necesar intr-un studiu delicat si cu mare potential de interpretare gresita, ceea ce era cazul si aici.

Mai mult, prezentarea datelor nu este in spiritul citatului de mai sus. Peste tot se vorbeste despre “romani” ca substantiv multiplu comun, niciodata cu o dezagregare in grupuri sau distributii. Daca autorii au organizat subiectii studiului in vreo forma de grupuri sociale, nu apare nicaieri in prezentare, desi spatiu amplu este acordat altor date relativ pedestre. Exemplul de mai sus este graitor pentru modul de alegere a importantei, cand 50 de procente din populatie sunt alese sa reprezinte trasatura definitorie a “romanilor”. Filosofia limbajului si stiintei ne-a aratat ca, intr-un mod adanc, lucrurile sunt asa cum vorbim despre ele. Daca vorbim despre “romani”, ii cream simbolic ca entitate cu psihologie, insusiri, trasaturi. Ori asta este simplu gresit.

Exista si alte pasaje care sugereaza ca autorul este de acord cu cele mentionate mai sus, mai ales atunci cand spune ca “Acest profil deriva din interactiunile mediului socio-cultural, ecologic si biologic/genetic, sustinand apoi aceste medii.” Aceasta sugereaza o vizune contemporana a psihologiei a altor stiinte socio-umane, a interactiunii intre cultura, gene, si istorie, care determina o anumita distributie a reprezentarilor. Dar asta se impaca destul de greu cu ideile prezentate de profesorul David atunci cand acest studiu a fost prima oara mentionat, cu ocazia unei discutii despre patriotismul si belicozitatea “romanilor” - sau absenta acestora. Aici, este complet de neinteles cum un psiholog reputat isi pune problema morala a absentei patriotismului, cand patriotismul in sine este o atitudine enigmatica din punct de vedere ecologic, biologic sau genetic.

Pentru un psiholog, in special unul care se revendica din scoala evolutionista, este usor de inteles de ce cineva si-ar apara familia, casa, prietenii: investitie in urmasi, reciprocitate restransa, auto-conservare. Dar sa isi sacrifice viata pentru o entitate simbolica cum este “natiunea”? Sa isi riste viata ca sa omoare oameni care nu i-au facut nimic personal deoarece s-a declarat razboi? Aceste comportamente si reprezentarile asociate lor sunt procese recente si rare in istoria omenirii. Mai mult, altruismul non-genetic si investitia in valori sacre fac subiectul unor numeroase investigatii psihologice actuale care incearca isi dea seama de unde vin aceste inclinatii, cum sunt ele stabile din punct de vedere evolutiv, cand au aparut si cum se reproduc, etc. Dar nu le considera in nici un fel “normale” sau “civilizationale”. Mai mult, ele s-au dovedit a fi supralicitate: chiar si in acele “popoare patrioate”, maxim unul din zece soldati omoara intr-un razboi. Mai putin de trei din zece trag cu pusca vreodata. Exista multa ipocrizie in orice fel de raspuns, asa cum profesorul David cu siguranta stie din aplicarea metodelor de cercetare.

Se spune despre Caligula ca si-ar fi dorit ca poporul roman sa aiba un singur gat - pentru a-l decapita dintr-o singura lovitura. Ca cercetatori in stiintele sociale, ne-ar fi mai usor daca populatia Romaniei ar avea un singur cap, un singur creier, o singura structura psihologica pentru a o studia dintr-o singura cercetare. Atat Caligula cat si noi vom fi dezamagiti. Nu putem sa delimitam procesele psihologice ale locuitorilor unei tari printr-o singura miscare, si nici nu ar trebui sa incercam sa sugeram ca asta face psihologia transculturala. Ca sa inchei repetand ideea initiala: nu am schitat o critica a studiului, ci a prezentarii acestuia. Daca studiul era disponibil mai repede, probabil ca aceasta interventia ar fi imbracat o alta forma. Asa cum stau lucrurile acum, este doar o critica a stilului de prezentare si a termenilor folositi, precum si a potentialelor intelegeri gresite sau tendentioase pe care metoda de popularizare le permite, daca nu chiar sugereaza. Acestea fiind spuse, astept cu foarte mult interes studiul propriu-zis, precum si o diseminare imbunatatita a rezultatelor, de care sa ne bucuram toti cei din mediul academic, dar si publicul larg. In alte vremuri, altii decat noi ar fi spus “intregul popor”.

de Radu Umbres     HotNews.ro
  • Radu Umbres este Cercetator atasat la Departamentul de Antropologie, New School for Social Research, New York; Lector universitar la Departamentul de Sociologie, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative; Cercetator postdoctoral, Colegiul Noua Europa