Zi neagră pentru Uniunea Scriitorilor. Gabriel Liiceanu şi-a dat demisia


Gabriel Liiceanu, GDS, iunie 2014 (Epoch Times România)Revoltat de ideea că legiuitorii ţării încearcă să-i transforme pe editorii de carte în "colectori de timbru literar", scriitorul Gabriel Liiceanu , fondator al Editurii Humanitas, şi-a anunţat marţi demisia din Uniunea Scriitorilor din România (USR), în cadrul unei dezbateri organizate de Grupul de Dialog Social (GDS).


"Nu mai doresc să fiu, de azi, membru al acestei Uniuni. De azi am încetat, nu mai am nicio relaţie cu uniunea dumneavoastră", a declarat Gabriel Liiceanu, adresându-i-se lui Varujan Vosganian, vicepreşedinte USR şi iniţiator al proiectului de modificare a legii timbrului cultural, prezent şi el la dezbaterea "Legea timbrului cultural. O binefacere sau un neajuns pentru cultura română?".

Adept al ideii că timbrul pe carte este o lovitură dată atât editorilor cât şi cititorilor, care nu au fost întrebaţi niciodată dacă îşi doresc să fie suprataxaţi, Liiceanu a catalogat legea aflată în lucru la Comisia de cultură din Camera Deputaţilor drept o "lege abuzivă" care îi pune pe editori să "practice servicii pentru care nu sunt plătiţi".

Având în vedere că anterior Varujan Vosganian afirmase că, în ultimii 20 de ani, principalii beneficiari ai taxei de timbru au fost distribuitorii, respectiv librăriile, până în 2005, şi editorii, din 2005 până în prezent şi că noua iniţiativă legislativă îşi propune o îmbunătăţire a mecanismului de administrare, Liiceanu a explicat că legea de acum 20 de ani, la care se referea Vosganian, este o aberaţie şi la fel este şi noua lege.

"Această lege, vă rog să nu ne minţim singuri, a fost făcută sub forma unui lobby direcţionat. Impudoarea ei este faptul că aţi folosit la un moment dat pârghii de putere pentru a impune ceva ce nu are nume în clipa de faţă. De ce n-a fost plătit (timbrul cultural)? Păi pentru că însuşi faptul că 10 ani de zile nu aţi primit bani, aţi avut 0 din taxa de timbru, rezultă că este o lege nespus de proastă, înfiorător de proastă, care nu va rezista sub nicio formă", a declarat scriitorul.

Gabriel Liiceanu a mai adăugat că de-a lungul ultimelor luni, discuţiile pe tema timbrului cultural au devenit un motiv de insomnie pentru el şi a respins categoric ideea de a se lăsa transformat într-un "colector de taxe":

"Pentru mine, de-a lungul acestei luni când s-au purtat discuţiile astea, a devenit de-a dreptul un motiv de insomnie. (...) Mă puneţi printr-o lege abuzivă să joc un rol pe care nu ştiu să-l joc şi pe care nu vreau să-l joc şi care, pe lângă faptul că îmi periclitează interesele materiale pe care trebuie să stea o firmă comercială că altfel moare, mă mai puneţi să practic servicii pe care nu mi le plătiţi. Pentru Dumnezeu, colectaţi-vă taxa! Faceţi ce vreţi, luaţi 10%, luaţi cât vreţi, cât vă permite lobby-ul dvs, dar nu mă puneţi pe mine Gabriel Liiceanu să fac pe colectorul de taxe."

Scriitorul a mai acuzat că este pus să colecteze taxe pentru o Uniune a Scriitorilor care are anormal de mulţi membri, parte dintre ei nemeritându-şi statutul de scriitor. Liiceanu a citat dintr-un articol mai vechi al ziarului Adevărul pasaje din "opere literare" aparţinând unor tineri membri ai Uniunii Scriitorilor, pasaje care includeau numeroase expresii vulgare.

"Mi-e imposibil să nu-mi pun întrebarea "Pentru cine fac eu serviciul de colector de timbru literar?". 2.600 de membri ai USR în România? 2.600 de scriitori? O ţară cu asemenea nivel cultural păi cred că este pe locul 1 în lume dacă repartizezi la numărul de locuitori şi de cititori. Aceasta este Uniunea pe care dvs o gestionaţi, pentru care faceţi legi de genul ăsta, pentru care ne chinuiţi pur şi simplu să facem lucruri care ne micşorează veniturile, care ne chinuie administrativ, care ne pun să facem operaţiuni logistice complicate, care ne ucid nervii, ne ţin în discuţii de ani de zile cu dvs. Asta este o lege pe care ne puneţi să o respectăm?" şi-a arătat Liiceanu revolta, adăugat că nu mai doreşte să fie membru al USR.

"Aşa stând lucrurile soluţia este simplă, dar tocmai pentru că am colegi atât de "eminenţi" şi "tinere talente" pe care le sprijin indirect prin editura Humanitas doresc să fac un mic anunţ pe care îl fac în treacăt: Nu mai doresc fiu de astăzi membru al acestei uniuni. Nu pot să fiu coleg cu oameni care murdăresc hârtia în felul acesta. Deci eu de azi am încetat. Nu mai am nicio relaţie cu uniunea dvs. Care este soluţia? Soluţia este ca statul să-şi facă treaba nu să vină să ne încarce pe noi în felul acesta. În speţă să ia din 9% cât este TVA-ul pe carte 2% şi să redirecţioneze către dvs ca să subvenţionaţi mai departe creaţiile de mai sus. Cam asta e. Vă mulţumesc." şi-a încheiat Liiceanu alocuţiunea.
Vă invităm să vizionaţi discursul lui Gabriel Liiceanu aici.

scrisă de Loredana Diacu
sursa: epochtimes-romania.com