Treceți la conținutul principal

Scriitorul turc Yaşar Kemal a murit la vârsta de 91 de ani

Image result for yaşar kemalAutorul Yaşar Kemal, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai Turciei, care a celebrat în operele sale vieţile celor asupriţi şi ale cărui cărţi au fost traduse în 40 de limbi, a murit, sâmbătă, la vârsta de 91 de ani.

Yaşar Kemal a fost internat în spital de la mijlocul lunii ianuarie, din cauza unor probleme respiratorii şi cardiace, potrivit presei turce. Decesul său a fost cauzat de insuficienţa multiplă a organelor.

Yaşar Kemal, de origine kurdă, pe numele său adevărat Kemal Sadık Gökçeli, s-a născut într-un sat din sud-estul Turciei, cu câteva săptămâni înainte de fondarea Republicii Turce pe rămăşiţele Imperiului Otoman.

Locul naşterii lui Kemal, fertila câmpie Çukurova, este cel în care au loc cele mai multe dintre poveştile sale, inclusiv acţiunea din cel mai cunoscut roman al său "Indje Memed, haiducul/ İnce Memed" (apărută la Bucureşti în limba română în 1964, la Editura pentru literatură universală, n.r), din 1955, despre un haiduc care se răzbună pe un nobil crud. Cartea i-a adus scriitorului, în cele din urmă, în 1973, o propunere la premiul Nobel pentru literatură.

"Niciun scriitor nu poate fi un mare romancier fără propria sa Çukurova", a spus la un moment dat Kemal.

Viaţa autorului a fost atinsă de tragedii încă de la o vârstă fragedă. Când avea cinci ani, Kemal a fost martorul uciderii tatălui său de către un orfan pe care familia sa îl adoptase. Evenimentul a stat la baza romanului "Salman the Solitary" ("Yağmurcuk Kuşu", titlul original în limba turcă, n.r.).

Yaşar Kemal a renunţat la studii în timpul gimnaziului şi a lucrat la o fermă şi apoi într-o fabrică, înainte de a obţine o maşină de scris şi a deveni, în cele din urmă jurnalist. Influenţele sale literare includ autori precum Lev Tolstoi, Anton Cehov şi Stendhal.

Regretatul cineast Elia Kazan, care s-a născut tot în Turcia, declara în trecut despre prietenul său: "Kemal este un povestitor de modă veche, în tradiţia lui Homer, un purtător de cuvânt pentru un popor care nu avea altă voce".

Cândva un membru de frunte al Partidului Marxist al Muncitorilor, Kemal, care se uita cruciş după ce şi-a pierdut ochiul drept în copilărie, în urma unui accident cu un cuţit, a fost arestat de mai multe ori pentru activităţile sale politice.

În 1995, scriitorul a fost judecat sub acuzaţia de propagandă separatistă pentru susţinerea acordată disidenţilor kurzi şi a primit o pedeapsă cu suspendare.

Cunoscut pentru abordarea sa lirică, Kemal, care a ajutat la dezvoltarea "romanului rural", a scris despre ţărani şi puterea lor şi despre dezastrele cauzate de om şi de natură, pe care aceştia le-au înfruntat.

"Toată viaţa mea, singurul meu vis a fost să scriu un pic mai mult, un pic mai bine", a declarat Yaşar Kemal în 2012, după terminarea ultimului său roman.

de Bogdan Enache
sursa: mediafax.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu